ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2016, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut autentificat prin încheierea nr. 224/16 ianuarie 2011 de BNP C..

În drept, au fost invocate prevederile art. 966 C. civ. și ale O.U.G. nr. 9/2000.

La 4 noiembrie 2015, reclamantul a precizat valoarea cererii ca fiind suma de 301.240 RON, echivalentul în RON a sumei de 68.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 7380 din 20 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, raportat la valoarea obiectului acțiunii.

2 .Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 523 din 18 aprilie 2017 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea și s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 197 A din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-civilă a respins, ca nefondat, apelul exercitat în speță.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul A., invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut, în esență, că instanța de apel a respins fără nicio motivare proba testimonială cu doi martori, solicitată de reclamant prin motivele de apel, pentru clarificarea situației de fapt, apreciind că nu este utilă, pertinentă și concludentă cauzei.

Prin neadministrarea probatoriului necesar stabilirii situației de fapt reale în raport de normele incidente în materia răspunderii civile contractuale, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, pronunțând o hotărâre susceptibilă de casare în condițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Proba cu martori este admisibilă pentru dovedirea viciilor de consimțământ sau absența/falsitatea cauzei, frauda la lege, întrucât toate aceste elemente presupun existența unor chestiuni de fapt, care nu pot fi probate decât cu martori. Proba testimonială este admisibilă și contra unui înscris autentic atunci când se face dovada cauzei ilicite.

Prin respingerea probatoriului solicitat a fost încălcat reclamantului dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din CEDO, fiind plasat în postura de a nu putea dovedi pretențiile deduse judecății, cu consecința pierderii procesului și a imposibilității de a propune aceste probe în calea de atac a recursului.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea pricinii spre rejudecare la instanța de apel.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurent, probele cerute și încuviințate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanța de apel, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor și declarațiilor martorilor de la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susținând că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză de către instanța de apel a condus la încălcarea dreptului său la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil.

Or, instanțele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

În acest context, se constată că susținerile recurentului vizând admisibilitatea probelor solicitate și interpretarea celor încuviințate în cauză de către instanța de apel nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci, în esență, invocă o interpretare greșită a probatoriului administrat în cauză; or, aceste susțineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecință, se constată că recurentul-pârât, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunțat doar susțineri referitoare la aspecte de fapt, criticând hotărârea atacată din perspectiva administrării și interpretării greșite a probatoriului din cauză, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 197A din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.