ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2020

HOTĂRÂRE

25.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 27 septembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul art. 259 alin. (6) C. civ. exercitarea de ambii părinți a autorității părintești pentru minorii C., D. și E., în temeiul art. 397 alin. (1) C. civ. stabilirea domiciliului minorilor la tatăl reclamant, în temeiul art. 400 C. civ. stabilirea contribuției pârâtei la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a celor trei minori, în raport de venitul minim pe economie, în temeiul art. 402 C. civ. reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de F., în temeiul art. 383 alin. (3) C. civ.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, din căsătoria încheiată cu pârâta B. la 6 februarie 2008, au rezultat trei copii minori, C., D. și E. de care este puternic atașat sufletește și cărora le poate asigura o bună creștere și dezvoltare.

Mai arată că pârâta a părăsit domiciliul comun al soților din comuna Năeni, sat Tudorochești, jud. Buzău, relațiile dintre soți fiind grav și iremediabil vătămate.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului, exercitarea autorității părintești în comun, locuința minorilor C. și D. să fie stabilită la tată, locuința minorului E. să fie stabilită la mamă, reluarea numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, iar, în subsidiar, a solicitat legături personale cu minorii conform programului indicat.

La 21 mai 2020, reclamantul-pârât a depus precizare prin care a arătat că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, iar acesta nu a locuit niciodată la o altă adresă decât cea pe care o are în prezent, respectiv comuna Năeni, jud. Buzău.

Prin sentința civilă nr. 189 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Buzău, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, însă pârâta B. locuiește de aproximativ doi ani în Drobeta Turnu Severin, astfel cum rezultă din susținerile acesteia, coroborate cu mențiunile din referatul de anchetă socială efectuat la locuința acesteia, iar reclamantul locuiește în județul Botoșani de aproximativ un an, conform celor menționate în referatul de anchetă socială.

S-a mai reținut că, în materie de divorț, competența teritorială este absolută, fiind reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., coroborate cu art. 129 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. și observând că ultimul domiciliul al soților a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, însă în prezent niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei Buzău, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 915 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Învestită prin declinare, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat sentința civilă nr. 479 din 22 mai 2020, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

S-a reținut în motivare că domiciliul reclamantului este în comuna Năeni, jud. Buzău, având în vedere mențiunea privind domiciliul din cuprinsul cărții de identitate a acestuia, susținerile proprii ale reclamantului-pârât din cuprinsul cererii de chemare în judecată și al precizării depuse la dosarul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 21 mai 2020, precum și dispozițiile art. 87,89 și 91 din C. civ.. A fost înlăturată declarația mamei reclamantului-pârât, reținută în referatul de anchetă socială, conform căreia, la data efectuării achetei, reclamantul A. locuia, fără forme legale, într-o localitate din jud. Botoșani, motivat de faptul că dovada intenției de stabilire sau de schimbare a domiciliului trebuie să provină de la persoana în cauză, conform art. 89 alin. (2) și (3) C. civ.

S-a apreciat că nu este incidentă nici situația prevăzută de art. 91 alin. (3) C. civ., în care reclamantul-pârât ar putea avea o altă locuință decât cea din cartea de identitate, care să îi fie opozabilă pârâtei-reclamante, având în vedere că aceasta din urmă a precizat în fața Judecătoriei Drobeta Turnu Severin că nu cunoaște dacă reclamantul-pârât mai locuiește la ultimul domiciliu comun, iar prin cererea reconvențională depusă la Judecătoria Buzău a solicitat stabilirea locuinței minorilor C. și D. la locuința tatălui din comuna Năeni, jud. Buzău.

În raport de situația de fapt reținută, făcând aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că Judecătoriei Buzău îi aparține competența de soluționare a cauzei, ca instanță în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu comun al soților.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la această locuință, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, două condiții, respectiv ca cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu comun al părților.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de aprecierile diferite, de către instanțele aflate în conflict, a locuinței părților litigante.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul arată că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, iar domiciliul acestuia este, în continuare, la aceeași adresă, aspect confirmat de mențiunile din cartea de identitate anexată cererii. Aceeași susținere a fost reluată prin cererea precizatoare depusă la 21 mai 2020, în dosarul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, potrivit susținerilor pârâtei-reclamante, consemnate în practicaua sentinței pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ultimul domiciliu comun al părților a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, însă nu cunoaște dacă reclamantul-pârât mai locuiește la această adresă. Prin cererea reconvențională depusă la Judecătoria Buzău, pârâta-reclamantă a solicitat stabilirea locuinței minorilor C. și D. la locuința tatălui din comuna Năeni, jud. Buzău.

Raportat la situația de fapt reținută, se constată că reclamantul-pârât a continuat să locuiască la adresa ultimului domiciliu comun din comuna Năeni, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buzău, iar învestirea acestei instanțe s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data începerii procesului.

Față de cele anterior arătate, constatând că la data sesizării instanței, reclamantul A. avea domiciliul în jud. Buzău, Înalta Curte reține că în prezentul litigiu sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1), teza I C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.