ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1288/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1288/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 25 iunie 2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 27.12.2017 sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 15.01.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiul București a formulat acțiune în revendicare și a solicitat retrocedarea a 1/2 din imobilul din București, str. x, 3, 4 plus teren, anularea actelor care au stat la baza privatizării greșit făcute în decembrie 1999 pentru 1/2 din imobil.
La termenul din data de 18.09.2018, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să se judece în calitatea de pârât și cu Municipiul București prin Primar General.
Sentința pronunțată de tribunal
Prin sentința civilă nr. 2167/20.11.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.
Decizia pronunțată de curtea de apel
Prin decizia nr. 1875 A din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2167/20.11.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamant A. a declarat recurs.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 10 iunie 2020, potrivit comunicărilor aflate la filele x.
Apărările formulate în cauză
Recurentul reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Conform art. 18 din Legea nr. 112/1995 "Hotărârile comisiilor județene, ale comisiei municipiului București și ale comisiei sectorului agricol Ilfov sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit legii civile, și pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare".
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită revendicarea unei suprafețe de teren, deja restituite în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Față de textele de lege mai sus indicate și de obiectul cererii cauzei, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de curtea de apel este definitivă, nemaifiind supusă căii extraordinare de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1875 A din 20 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.