ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primarul General la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului situat în București, str. x, sector 2 București, calculată de la data 18 februarie 2013 și până la data eliberării efective a terenului.

Hotărârea pronunțată de tribunal

Prin sentința civilă nr. 954 din 08.05.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia nr. 984 A din 01.07.2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de apelantul - reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 954 din 08.05.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul București, prin primarul general.

A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 71.113,68 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada februarie 2013 - septembrie 2018.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 6.379,1 RON - taxă de timbru pentru judecata în fond a cererii și 3531,05 RON - taxă de timbru pentru apel, precum și 3000 RON, onorariu avocațial apel.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General a formulat recurs, susținând nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a susținut că hotărârea atacată este nemotivată sub aspectul faptului că instanța a operat cu temeiuri de drept total diferite de cele cu care a fost învestită de către apelantul - reclamant prin motivele de apel.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor 1531,1352 și 1528 din noul C. civ., în condițiile în care reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și art. 1000 din C. civ. de la 1865, iar în motivele de apel a arătat în mod explicit că în speță sunt incidente dispozițiile vechiul C. civ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 27 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul formulat pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 984 A din 01 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 17 septembrie 2020.

Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor și inadmisibilității recursului, față de valoarea obiectului cererii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, că hotărârea atacată este nemotivată sub aspectul faptului că instanța a operat cu temeiuri de drept total diferite de cele cu care a fost învestită de către apelantul - reclamant prin motivele de apel, că motivarea deciziei recurate nu întrunește exigențele și nu se conformează cerințelor legale ale art. 425 C. proc. civ., întrucât nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, Înalta Curte reține că acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de susținerile recurentului că instanța de apel a operat cu temeiuri de drept diferite de cele invocate de reclamant, Înalta Curte reține că instanța de apel, în raport de obiectul dedus judecății, de starea de fapt și de drept rezultată din succesiunea faptelor și actelor juridice, și în raport cu hotărârile judecătorești anterioare necontestate, și-a argumentat/motivat soluția adoptată.

Astfel, instanța în argumentarea soluției adoptate a reținut că la data de 19.02.2013 reclamantul a formulat o acțiune prin care a solicitat desființarea construcției, autorizarea sa de a demola pe cheltuiala pârâtului în cazul neexecutării de bună-voie și despăgubiri pentru lipsa de folosință, că prin sentința civilă nr. 459 pronunțată la 15.04.2014, în dosarul nr. x/2013 într-un prim ciclu procesual, Municipiul București a fost obligat să desființeze construcția, iar capătul de cerere în pretenții pentru contravaloarea lipsei de folosință a fost admis în parte, doar pentru ultimii 3 ani anterior sesizării instanței.

Înalta Curte constată că instanța de apel și-a motivat soluția față de raporturile juridice dintre părți rezultate din sentința civilă nr. 509 din 19.04.2016 în dosarul nr. x/2016, în rejudecarea capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință (ca urmare a deciziei de casare nr. 2439/25.11.2015), în condițiile în care pârâtul a fost obligat la plata sumei de 762.700 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 05.12.1997 - 17.02.2013, această sentință a devenit definitivă prin decizia nr. 309/30.03.2017 a Curții de Apel București, și irevocabilă la data de 28.09.2017, prin decizia civilă nr. 1333 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceste aspecte au fost analizate prin prisma motivelor de apel invocate de reclamant ce vizau faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lipsei de folosință, că instanța de fond s-a aflat în eroare asupra dispozitivului sentinței nr. 459/15.04.2014, care stabilește o obligație nu în sarcina apelantului - reclamant, ci a pârâtului care a fost obligat la desființarea construcției, iar reclamantul a fost autorizat să desființeze construcția pe cheltuiala pârâtului, dacă acesta nu se conformează benevol.

În aceeași motivare a soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că litigiul anterior a fost judecat sub imperiul dispozițiilor vechiul C. proc. civ., acest lucru fiind stabilit expres prin decizia civilă nr. 2439/2015, în raport de data introducerii acțiunii și potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, în aceeași argumentare a soluției adoptate, instanța de apel a constatat că în ce privește desființarea construcției și respectiv autorizarea reclamantului să desființeze pe cheltuiala pârâtului construcția, titlul executoriu este reprezentat de sentința nr. 459/15.04.2014, rămasă irevocabilă prin decizia 2439/25.11.2015, iar cel de-al doilea ciclu procesual a avut ca obiect exclusiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinței. În acest context, s-a reținut că momentul când reclamantul putea proceda la executarea silită a obligației de desființare a construcției pe cheltuiala pârâtului este data de 25.11.2015, când a devenit irevocabilă sentința nr. 459/2014 și când a încetat efectul suspensiv al recursului exercitat și pentru perioada 18.02.2013 - 25.11.2015.

În ceea ce privește perioada începând de la 26.11.2015, în motivarea soluției, instanța de apel a reținut că reclamantul s-a adresat BEJ B., C. și D. pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 459/15.04.2014 abia la data de 31.05.2018, că pentru executare, creditorul a încheiat cu S.C. E. S.R.L. contractul nr. x/11.09.2019 pentru demolarea construcției, perioada contractului fiind menționată de la 11.09.2018 - 1.10.2018. În acest sens, instanța de apel a reținut că potrivit procesului-verbal din 12.09.2018 întocmit de BEJ, la această dată a fost începută demolarea construcției, reprezentanții S.C. E. S.R.L. afirmând că lucrarea va fi gata până la data de 20.09.2018. Din procesul-verbal din 8.10.2018 întocmit de BEJ, rezultă că a fost demolată construcția (fără menționarea datei) de către creditor potrivit contractului de prestări servicii nr. x/11.09.2018, executarea silită urmând a fi continuată doar în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de creditor.

Din perspectiva celor expuse, precum și în condițiile în care instanța de apel a reținut că litigiul anterior a fost judecat sub imperiul dispozițiilor vechiul C. proc. civ., fapt stabilit expres prin decizia civilă nr. 2439/2015, în raport de data introducerii acțiunii și potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a soluției argumentate de instanța de apel, în sensul că executarea silită fiind pornită în anul 2018, este supusă dispozițiilor noului C. proc. civ., în raport de art. 24 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentului legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material.

Astfel, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în condițiile în care, în cauză fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente în cauză, fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului, ulterioară datei de 26.11.2015, fiind reprezentată de nepunerea în executare a sentinței civile nr. 459/2014, iar prejudiciul de lipsa de folosință asupra terenului.

Cum recurentul invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. art. 1531, 1532 si 1528 din noul C. civ., întrucât reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și art. 1000 din C. civ. de la 1865, că prin motivele de apel s-a invocat de asemenea incidența dispozițiilor vechiul C. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate, în condițiile în care, așa cum legal a reținut și instanța de apel, executarea silită fiind pornită în anul 2018, este supusă dispozițiilor noului C. proc. civ., în raport de art. 24 C. proc. civ., care prevede că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile recurentului nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 984 A din 01 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. urmează a fi obligat recurentul pârât Municipiul București, prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 3.000 RON potrivit chitanței de la fila x, către intimatul reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 984 A din 01 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul pârât Municipiul București, prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON către intimatul reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.