ÎCCJ, decizie (scj.ro #85306)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85306) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Proprietate. Condiția prealabilă a exercitării acțiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991 Acțiunea este admisibilă numai dacă, în prealabil, persoana interesată s-a adresat cu reclamație administrativă prevăzută de art.5 din Legea nr.29/1990. Secția de contencios administrativ, decizia nr.272 din 28 ianuarie 2003 Reclamanta SC „M” SA a chemat în judecată pe SC „A” SA, Consiliul județean Suceava, Asociația „PAS A” SA și A.P.A.P.S. București, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria SV nr.0036 din 22 septembrie 1995 emis de Consiliul județean Suceava în favoarea SC „Al” SA pentru suprafața totală de 1370 m.p.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în baza Hotărârii Guvernului nr.391/1995 a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale situate în Fălticeni, str.Nicolae Bălcescu nr.1 și b-dul Revoluției nr.6 și că ulterior a contestat că suprafețele de teren ocupate de aceste spații au fost în mod greșit incluse în certificatul de proprietate existent. Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.212 din 5.12.2001 a admis acțiunea. Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâtele SC „A” SA și Asociația PAS „A”, susținând în esență că reclamanta nu s-a adresat organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.
Recursul este fondat. Acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 6 februarie 2001, iar sesizarea Consiliului județean Suceava a fost făcută la 15 martie 2001 sub nr.1139, după introducerea acțiunii. Întrucât reclamanta nu s-a conformat prevederilor imperative ale art.5 din Legea nr.29/1990, potrivit cărora trebuie să se adreseze organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la emitere, acțiunea acesteia trebuie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Așa fiind, a fost admis recursul, s-a casat sentința și s-a respins acțiunea.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.