ÎCCJ, decizie (scj.ro #82021)

Acordarea cheltuielilor de judecată. Culpă procesuală. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Hotărârile. Cheltuielile de judecată. Acordarea cheltuielilor de judecată. Culpă procesuală. Index alfabetic. Drept procesual civil. - Cheltuielile de judecată; - Culpă procesuală; C. proc.civ. art. 274, art. 275, art. 276. Textul art. 274 din Codul de procedură civilă, instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. De aceea, prin art. 275 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a prevăzut că pârâtul care recunoaște pretențiile până la prima zi de înfățișare nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Ca atare, în cazul în care cererea de chemare în judecată este admisă, iar pârâtul nu recunoaște până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, înseamnă că operează prezumția culpei procesuale . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6568 din 11 octombrie 2007. Prin sentința civilă nr. 913/D din 20 octombrie 2006, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.B.H.E.F., în contradictoriu cu Primarul municipiului Satu Mare. A constatat dobândirea de către reclamant a unui drept special de folosință asupra terenului înscris în CF 6004 Satu Mare, nr. top. 804, 805, în suprafață de 251 m.p., care nu este afectat de construcții sau de utilitate publică.

Pentru diferența de teren în suprafață de 1774 m.p., a constatat dreptul reclamantului la acordarea de titluri de despăgubiri, valoarea de circulație a terenului fiind de 4.600 Euro. A dispus restituirea apartamentelor nr. 1 și nr. 2 deținute cu titlu de închiriere, cărora le corespunde suprafața de 26,08 m.p. (ap. nr. 1), respectiv 27, 3 m.p. și pivniță 1,95 m.p. (ap. nr. 2). A constatat dreptul reclamantului la acordarea de despăgubiri pentru restul apartamentelor având valoarea de circulație de 1.128.518 RON, înscrise în C.F. 6004 Satu Mare, nr. top. 804, 805. A obligat primarul la emiterea dispoziției în sensul celor de mai sus și a îndeplinirii procedurii administrative pentru acordarea de despăgubiri conform Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

A respins restul capetelor de cerere. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul este unicul moștenitor al proprietarului tabular, din patrimoniul căruia a fost expropriat imobilul și a notificat primăria solicitând restituirea în natură, dar pârâta nu a răspuns notificării nici până în prezent. A mai reținut tribunalul că, apartamentele imobilului solicitat au fost înstrăinate, mai puțin apartamentele nr. 1 și nr. 2, iar valoarea totală a apartamentelor înstrăinate reprezintă 1.128.518 RON. În consecință, în aplicarea art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 1 și nr. 2 și, în aplicarea art. 11 alin. 6 din lege, a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri, potrivit valorii de piață a construcțiilor expropriate.

În ceea ce privește suprafața de teren, tribunalul a constatat că, din suprafața totală de 1996 m.p., nu este afectată de construcții sau utilități publice suprafața de 251 m.p., cu o valoare de circulație de 4.600 Euro/ar asupra căreia reclamantul dobândește dreptul special de folosință prevăzut de art. 2 Titlul II din OUG nr. 184/2002. Pentru diferența de teren, reclamantul are dreptul la acordarea de titluri de despăgubiri, la valoarea de 4.600 Euro/ar. Prin decizia civilă nr. 46 din 27 martie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de reclamant, a constatat dobândirea de către reclamant a unui drept special de folosință asupra terenului înscris în CF nr. 6004 Satu Mare, nr. top.

804, 805, în suprafață de 1204 m.p., precum și dreptul reclamantului la despăgubiri pentru diferența de teren de 792 m.p., atribuită posesorilor de apartamente. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Pârâtul a fost obligat la 3.670 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Curtea de Apel a reținut că, din raportul de expertiză a rezultat că terenul în litigiu are o suprafață de 1996 m.p., din care 792 m.p. au fost atribuiți proprietarilor de apartamente, rămânând o suprafață liberă de 1204 m.p. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, curtea a reținut că instanța de fond a constatat, în mod greșit, că pârâtul nu este în culpă procesuală, deși din actele dosarului a rezultat că dosarul de notificare s-a rătăcit, fapt recunoscut de pârât.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul municipiului Satu Mare. Fără a invoca vreunul din motivele de recurs, recurentul a arătat că decizia este nelegală, deoarece, prin cererea de declarare a apelului, nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată și nu s-au formulat critici cu privire la acestea. Acordarea cheltuielilor nu este justificată, pentru că dosarul administrativ s-a rătăcit din cauză că s-a suspendat soluționarea dosarului în urma promovării acțiunii în instanță. Reclamantul, în loc să depună actele doveditoare solicitate, a promovat o nouă acțiune în instanță, care încă este pe rol. În plus, conform art. 274 din Codul de procedură civilă, dacă pretențiile care formează obiectul cererii au fost admise parțial, instanța va acorda celui care a câștigat procesul numai partea din cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Atât prin cererea de chemare în judecată, cât și cu ocazia cuvântului în fond, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, iar instanța de fond a respins această cerere, cu motivarea că nu se poate reține culpa procesuală, pentru că reclamanții nu au depus în termen actele doveditoare. Reclamantul a declarat apel, iar, conform art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, motivele de apel se pot formula „până la cel mai târziu la prima zi de înfățișare”.

Prin cererea de declarare a apelului reclamantul nu a criticat sentința sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată, cererea fiind sumar motivată, însă la prima zi de înfățișare, care a coincis cu termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului, reclamantul a formulat ca motiv de apel și neacordarea cheltuielilor de judecată și a solicitat acordarea acestora. Prin urmare, este nefondată critica referitoare la faptul că sentința primei instanțe nu a fost apelată cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată. Nici criticile ce vizează faptul că recurentul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, pentru că nu există culpă procesuală nu pot fi reținute. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Prin urmare, textul de lege invocat instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. De aceea, prin art. 275 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a prevăzut că pârâtul care recunoaște pretențiile până la prima zi de înfățișare nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. În cauză, cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar pârâtul nu a recunoscut până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, ceea ce înseamnă că operează prezumția culpei procesuale.

Chiar dacă instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului, acest lucru nu poate avea influență asupra cheltuielilor de judecată. Art. 276 din Codul de procedură civilă este aplicabil în situația în care reclamantul, prin aceeași cerere de chemare în judecată, a încercat să valorifice mai multe drepturi în contradictoriu cu pârâtul. Or, în cauză, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată valorificarea unui singur drept și anume dreptul la măsuri reparatorii pe care i-l acordă legea specială de restituire. Față de cele arătate, recursul declarat de reclamantă este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a fost respins ca atare. În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat, micșorat în condițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum și cheltuielile de transport.