ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5311/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5311/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 11 decembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 12 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. i-au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Dâmbovița și Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să îl oblige pe pârâtul Tribunalul Dâmbovița la întocmirea adeverințelor-tip privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, majorată cu 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008, cât și cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, până la 1 octombrie 2016, urmând ca majorarea de 4% prevăzută de O.G. nr. 13/2008 să se aplice și după 1 octombrie 2016;
să îl oblige pe pârâtul Tribunalul Dâmbovița la transmiterea către fiecare reclamant în parte și către Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a adeverințelor tip întocmite potrivit referinței sectoriale menționate anterior (405 RON + 4% + 10%);
să o oblige pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor reclamanți, începând cu 9 aprilie 2015 și până la 1 octombrie 2016, potrivit venitului brut lunar, menționat în adeverințel-tip emise de Tribunalul Dâmbovița pentru aceeași perioadă, conform referinței sectoriale menționate;
să o oblige pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la emiterea deciziilor de pensionare pentru fiecare reclamant în parte, pentru aceeași perioadă (9 aprilie 2015 și 1 octombrie 2016), cu menționarea cuantumului pensiei rezultate în urma actualizării, potrivit referinței sectoriale anterior menționate;
să o oblige pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la plata diferenței dintre cuantumul pensiei, calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și cuantumul pensiei efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 71/2015, Legii nr. 293/2015, O.U.G. nr. 10/2007, O.U.G. nr. 13/2008, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, art. 151-154, art. 192 și art. 194-195 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 1136 din 25 iunie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că părțile reclamante, foști magistrați, actualmente beneficiari ai unor pensii de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004, au solicitat, prin capetele de cerere princpale, obligarea pârâtului Tribunalul Dâmbovița la întocmirea unor adeverințe-tip privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a unor valori de referință sectorială mai mari, iar prin cererile accesorii obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la actualizarea pensiilor de serviciu.
Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.
Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Or, această ipoteză este incidentă și în prezenta cauză, având în vedere cadrul procesual menționat anterior.
În continuare, Tribunalul Dâmbovița a evocat considerentele relevante din decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, printre care și cele prin care s-a statuat că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului, care are calitatea de pârât, nu și ipotezei în care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate.
Pentru aceste motive, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalui Argeș.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 13 septembrie 2018 sub același număr de dosar.
Prin sentința nr. 3641/2018 din 8 octombrie 2018, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că acțiunile privind conflictele individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În situația în care reclamantul ocupă una din funcțiile indicate la art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., legea instituie o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Tribunalul Argeș a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt speciale și derogatorii, fiind deci de strictă interpretare și aplicare, reglementând expres doar situația în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.
Această chestiune nu a fost modificată de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, care nu afectează sintagma "curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea" din finalul art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în speță reclamanții nu activează ca judecători, fiind pensionați, astfel încât nu își desfășoară activitatea la nicio instanță, conform dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Chiar dacă s-ar aprecia că, pentru identitate de rațiune, văzând și considerentele deciziei Curții Constituționale, aplicarea art. 127 C. proc. civ. ar putea fi extinsă și la foștii judecători, în prezent pensionați, această interpretare ar conduce la încălcarea art. 122 din același act normativ, conform căruia reguli noi de competență s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ.
Tribunalul Argeș a mai reținut că declararea ca neconstituțională a sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și încetarea efectelor juridice ale acestei sintagme, în condițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, nu respectă exigențele art. 122 C. proc. civ. în privința foștilor judecători eliberați din funcție.
Prin urmare, în speță este aplicabil art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererea reclamanților fiind de competența tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă.
Pentru aceste motive, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, apreciind că nu este incident cazul de prorogare de competență prevăzut de art. 127 C. proc. civ., Tribunalului Dâmbovița revenindu-i competența de soluționare a cauzei, ca instanță în a cărei circumscripție își au domiciliul reclamanții.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 octombrie 2018.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Argeș și Tribunalul Dâmbovița - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâților Tribunalul Dâmbovița și Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la întocmirea unor adeverințe tip privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a unor valori de referință sectorială mai mari.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permitând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.
De asemenea, prin aceeași decizie Curtea Constituțională a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).
Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență, respectiv Tribunalul Dâmbovița, are calitatea de pârât în cauză.
Având în vedere că noțiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Dâmbovița determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă.
În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.
De vreme ce Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, rezultă că Tribunalul Argeș este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.