ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2019

HOTĂRÂRE

12.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, la data de 22 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Tribunalului Dâmbovița la întocmirea adeverințelor - tip privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, majorată cu procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, cât și cu procentul de 10% potrivit Legii nr. 293/2015, până la data de 1 octombrie 2016, urmând ca procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 să se aplice și în continuarea datei de 1 octombrie 2016. De asemenea, s-a solicitat să se dispună comunicarea adeverinței către reclamanți și Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor reclamanți, începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data de 1 octombrie 2016, potrivit venitului brut lunar, menționat în adeverințele - tip emise de Tribunalul Dâmbovița pentru aceeași perioadă, conform referinței sectoriale menționate și la emiterea deciziilor de pensionare pentru fiecare reclamant în parte pentru aceeași perioadă 9 aprilie 2015 - 1 octombrie 2016, cu menționarea cuantumului pensiei rezultate în urma actualizării, potrivit referinței sectoriale menționate și obligarea Casei Județene de Pensii Dâmbovița la plata diferenței dintre cuantumul pensiei calculat potrivit referinței sectoriale menționată anterior și cuantumul pensiei efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și la plata dobânzii legale aferente de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 10/2007, O.U.G. nr. 13/2008, O.U.G. nr. 83/13.12.2014, O.U.G. nr. 20/2016, art. 154 - 151, art. 192, art. 194 - 195 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 1183 din 27 iunie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că Tribunalul Argeș este competent să soluționeze litigiul în raport cu dispozițiile art. 127 C. proc. civ. astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale.

Astfel, s-a constatat că stabilirea competenței facultative numai în privința judecării cererilor formulate de judecători, a căror competență de soluționare revenea instanțelor de judecată la care judecătorii respectivi îți desfășoară activitatea, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2).

Instanța a mai reținut că, în cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională a constatat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

De asemenea, s-a mai statuat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2018, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Prin aceeași încheiere s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul negativ de competență ivit.

În considerentele acestei încheieri, cea de-a doua instanță a reținut că art. 127 C. proc. civ. reglementează expres doar situația în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, chestiune care nu a fost modificată prin Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale.

S-a subliniat că reclamanții nu au calitatea de judecător, fiind pensionați, astfel încât, în cauză, nu este incident cazul de prorogare a competenței prevăzută de art. 127 C. proc. civ.

Totodată, instanța a reținut că declararea ca neconstituțională a sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și încetarea efectelor juridice ale acesteia, în condițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, nu respectă prevederile art. 122 C. proc. civ. în ceea ce privește foștii judecători eliberați din funcție.

Sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița au învestit această din urmă instanță cu un litigiu de muncă - pretenții bănești.

Reclamanții au avut calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Dâmbovița, fiind, la momentul învestirii instanței, pensionari, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată.

Conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Prin Decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a statuat că "46. Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

47.

În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Raportat la Decizia nr. x din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională, Înalta Curte reține că reclamanții au înțeles să învestească Tribunalul Dâmbovița cu cererea de chemare în judecată, instanță care are și calitatea de pârât în cauză.

Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 290/2018, mai sus enunțată, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului, raportat la dispozițiile art. 116 din C. proc. civ.

Odată făcută această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenței și nici instanța nu poate să dispună în acest sens din oficiu.

Cu urmare a alegerii făcute de către reclamanți prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, această instanță este competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.