ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra conflictului negativ de
competență;
În baza
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 424 din 05 iulie 2010, Judecătoria
Sibiu a admis excepția de necompetență materială a
Judecătoriei Sibiu, și în baza art. 42 raportat
la art. 26 pct. 1 lit. a)
C. proc. pen. a declinat competența de
soluționare a cauzei privind
pe inculpatul D.D.,
în favoarea Tribunalului Militar
Cluj.
Pentru a hotărî
astfel, Judecătoria Sibiu a avut în vedere
următoarele:
Prin
rechizitoriul din 24 iunie 2009 emis de Parchetul de pe
lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, înregistrat la data de
24 iulie 2009 pe
rolul Judecătoriei Brașov, s-a dispus trimiterea în
judecată a
inculpatului D.D.,
pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.
La încadrarea
juridică a faptei s-a reținut că fapta inculpatului,
care în luna
septembrie 2004 a plăsmuit un document oficial prin
tehnoredactare și l-a semnat, dându-i
aparența unei informări
strict secrete,
emanând de la D.G.I.P.I. și adresată Procurorului
General al României,
întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii
de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288
alin. (1) C.
pen.
Având în vedere
încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție
din data de 13 noiembrie 2009 prin care s-a admis cererea
de strămutare a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Brașov, cauza a fost scoasă de pe
rolul Judecătoriei
Brașov și înaintată spre competentă soluționare
Judecătoriei Sibiu.
La termenul din data de 28 iunie 2010,
instanța din oficiu a invocat și a pus în discuția părților excepția
necompetenței
materiale a Judecătoriei
Sibiu raportat la prevederile art. 26 pct. 1
lit. a) C. proc. pen.
Potrivit art. 26
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul militar judecă în
primă instanță
infracțiunile săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de
militari până la gradul de colonel inclusiv.
În cauza de față instanța a observat
că inculpatul, care la
data săvârșirii
faptei ocupa funcția de căpitan în cadrul Serviciului
Român de Informații, a fost trimis în judecată
pentru plăsmuirea unui document oficial prin tehnoredactare și semnare, dându-i
aparența unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I. și
adresată
Procurorului General al României.
În cuprinsul
rechizitoriului s-a reținut, la fila 8 și la fila 19, că
„din referatul
privind efectuarea cercetării în cazul cpt. D.D.
, trimis în fata Consiliului de Judecată" din data de
25 aprilie 20O6, întocmit de Direcția
Juridică din cadrul SRI, rezultă că „aproximativ 20 -30 % din conținutul
documentului constituie
date și
informații obținute în acțiunea informativ-operativă (...)".
Raportat la cele
expuse instanța a apreciat că trebuie făcută
distincția între infracțiunile săvârșite în cadrul
exercitării îndatoririlor de serviciu și cele în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu. Astfel, instanța nu a contestat faptul
reținut în rechizitoriu potrivii căruia inculpatul nu a executat falsul
în cadrul atribuțiilor de serviciu, demersul său
ilicit nefiind aprobat
sau avizat,
nici în prealabil, și nici ulterior momentului în care martorii au luat la
cunoștință despre existența actului falsificat.
Insă în același timp, instanța nu poate să nu observe faptul că
aproximativ
20 - 30 % din conținutul documentului clasificat constituie date și informații
obținute în acțiunea informativ-operativă realizată de inculpat în cadrul
atribuțiilor sale de
serviciu, acesta
desfășurând activitate de execuție pe postul de
ofițer operativ, fiind abilitat să „sprijine" activitatea
procurorilor
inspectori, care
efectuau cercetări cu privire la activitatea părții
vătămate, G.C.I., inclusiv
prin faptul că era prezent cu ocazia dării de note de relații de către colegii
magistrați ai părții vătămate, motiv pentru care instanța a
apreciat că infracțiunea a fost săvârșită în
legătură cu atribuțiile
de serviciu ale inculpatului. în același sens,
instanța a observat că inculpatul a prezentat înscrisul superiorilor săi,
scopul
întocmirii acestui înscris fiind
determinarea părții vătămate să renunțe la afirmațiile defăimătoare pe care le
făcea la adresa
ofițerului și a SRI (f. 3 din rechizitoriu). Mai mult
decât atât, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin
ordonanța nr. 70/P/2007 a
dispus
disjungerea cauzei privind faptele comise de inculpatul
D.D. și învinuitul D.M.P.M. (față
de care
s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin
rechizitoriul întocmit în prezenta cauză), motivat de incidența
prevederilor
art. 35 alin. (2) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în
sensul că faptele au fost săvârșite de un militar împreună cu un civil, fără să
se rețină că faptele nu au fost săvârșite în legătură cu atribuțiile de
serviciu ale militarului-inculpat în prezenta cauză.
Tribunalul Militar Cluj, prin sentința
penală nr. 18 din 09 septembrie 2010 a admis excepția de necompetență materială
formulată de inculpatul D.D., militar activ al U.M.0623 Brașov din cadrul
Serviciul Român de Informații, și în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat
competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.D., trimis în
judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri
oficiale, prev. și ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. în favoarea Judecătoriei
SIBIU.
În baza art. 43 alin. (2) C. proc.
pen.. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea
conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul
Militar Cluj a avut în vedere următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat la Judecătoria Brașov pe
data de 24 iulie 2009, a fost trimis în judecată inculpatul cpt. D.D. din
cadrul Serviciului Român de Informații Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii
de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288
alin. (1) C. pen.
La data de 13 noiembrie 2009 prin
încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare
formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și s-a dispus ca
soluționarea acestei cauze să aibă loc la Judecătoria Sibiu.
Judecătoria Sibiu a pus din oficiu în
discuția părților excepția necompetenței materiale, având în vedere prevederile
art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. care arata că „ tribunalul militar judecă
în primă instanță infracțiunile săvârșite în legătură cu îndatoririle de
serviciu comise de militari până la gradul de colonel inclusiv".
Reprezentantul Ministerului Public s-a opus solicitând instanței respingerea
excepției motivând că întocmirea actului fals s-a făcut în afara îndatoririlor
de serviciu.
Prin Sentința penală nr. 424 din 05
iulie 2010 a Judecătoriei Sibiu, în urma admiterii excepției arătate mai sus,
s-a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului
Militar Cluj.
Tribunalul Militar Cluj analizând
actele dosarului a reținut următoarele:
Inculpatul cpt.
D.D. și-a desfășurat activitatea pe post de ofițer operativ în cadrul
Serviciului Județean de Informații
Brașov.
În perioada
iunie-iulie 2004 a fost delegat să efectueze o
verificare privind activitatea profesională și
deontologică a unui
procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Activitatea inculpatului era însă limitată la sprijinirea procurorului
inspector.
În Rechizitoriu s-a reținut că
inculpatul a întocmit un
document (material
informativ) în fals pe care prin intermediul soției
sale D.R., procuror în cadrul Parchetului de pe
lângă
Tribunalul Brașov, l-a prezentat părții vătămate G.C.I. - procuror
la aceeași unitate. Astfel părții vătămate i s-a înfățișat un document, ca
fiind strict secret și semnat de V.A. - șeful acelui serviciu de informații.
În urma
analizării acestor aspecte instanța a apreciat că
întocmirea acelui
document s-a făcut în afara atribuțiilor de serviciu.
Acest fapt a fost
recunoscut chiar și de Judecătoria Sibiu care în motivarea sentinței de
declinare a arătat că „instanța nu contestă
faptul reținut în rechizitoriu
potrivit căruia inculpatul nu a executat
falsul
în cadrul atribuțiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat,
nici în prealabil și nici ulterior momentului în
care martorii au luat la cunoștință despre existența actului
falsificat".
Din cele arătate
mai sus a rezultat în mod evident că fapta
pentru care inculpatul cpt. D.D. a fost trimis în
judecată
nu are legătură cu îndatoririle de
serviciu și prin urmare a admis excepția de necompetență materială formulată de
inculpat. In baza
art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
În baza art. 43 alin. (2) C. proc.
pen.. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea
conflictului negativ de competență.
La data de 07
octombrie 2010 sub nr. 8099/1/2010, a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală, prezenta cauză.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
examinând actele
dosarului, cu majoritate de
voturi, constată că în cauză, competentă cu soluționarea cauzei este instanța
Tribunalului Militar Cluj, pentru
considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 26
pct.1 lit. a) C. proc. pen. "Tribunalul militar judecă în primă instanță
infracțiunile săvârșite în legătură cu îndatoririle de
serviciu,
comise de
militari până la gradul de colonel inclusiv".
În cauza de
față, Înalta Curte, a constatat următoarele: inculpatul D.D. a fost trimis în
judecată prin rechizitoriul din 24 iunie 2009 emis de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de
Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii prev.
de art. 288 alin. (1)
C. pen, la data săvârșirii faptei inculpatul ocupa
funcția de căpitan
în cadrul Serviciului Român de Informații, fapta acestuia
reținută în
rechizitoriu constând în plăsmuirea unui document oficial prin
tehnoredactare și
semnare, dându-i aparența unei informări strict
secrete, emanând de la D.G.I.P.I.
și adresată Procurorului General al
României.
Din actele și lucrările dosarului
aflate la filele 6/8 din Raportul SRI întocmit la data 26 mai 2008 și la fila
32 din vol. IV,
rezultă că „aproximativ 20 -
30 % din conținutul documentului constituie date și informații obținute în
acțiunea informativ-
operativă (...)".
Raportat la cele
expuse Înalta Curte, a reținut că trebuie făcută distincția între infracțiunile
săvârșite în cadrul exercitării
îndatoririlor
de serviciu și cele în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Astfel, Înalta Curte, a apreciat că
deși inculpatul nu a
executat falsul în
cadrul atribuțiilor de serviciu, demersul său ilicit
nefiind aprobat sau
avizat, nici în prealabil, și nici ulterior
momentului
în care martorii au luat la cunoștință despre existența actului falsificat,
însă aproximativ 20 - 30 % din conținutul
documentului falsificat constituie date și informații obținute în
acțiunea informativ - operativă realizată de
inculpat în cadrul
atribuțiilor sale
de serviciu, acesta desfășurând activitate de
execuție pe postul de ofițer operativ, fiind abilitat să
„sprijine"
activitatea
procurorilor inspectori, care efectuau cercetări cu
privire la activitatea părții vătămate, G.C.I.,
inclusiv
prin faptul că era prezent cu ocazia dării de note de relații de către colegii
magistrați ai părții vătămate, motiv
pentru
care, instanța reține fără echivoc că infracțiunea a fost
săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu
ale inculpatului.
Înalta Curte, reține că inculpatul a
prezentat înscrisul
superiorilor săi,
scopul întocmirii acestui înscris fiind determinarea
părții vătămate să
renunțe la afirmațiile defăimătoare pe care le
făcea la adresa ofițerului și a SRI (f. 3 din rechizitoriu).
Totodată, Înalta
Curte, reține că, Secția Parchetelor Militare
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și
Justiție, prin ordonanța nr.
70/P/2007 a dispus disjungerea cauzei
privind faptele comise de
inculpatul D.D. și învinuitul
D.M.P.M. (față
de care s-a dispus scoaterea de
sub
urmărire penală prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză),
motivat de incidența prevederilor art. 35 alin.
(2) C. proc. pen. și art. 29
alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În sensul
că faptele au fost săvârșite de un
militar
împreună cu un civil, fără a se reține că faptele nu au fost săvârșite în
legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarului -
inculpat în
prezenta cauză.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte de Casație și
Justiție, cu majoritate de voturi a stabilit competența
de soluționare
a cauzei
privind pe inculpatul D.D. în favoarea
Tribunalului
Militar Cluj, instanță căreia îi va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Cu majoritate de
voturi:
Stabilește competența de soluționare a
cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea
Tribunalului
Militar Cluj, instanță căreia îi va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din
oficiu în sumă de
100 lei, se va suporta din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 02 februarie 2011.
Cu opinia
separată a doamnei magistrat judecător, în sensul:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe
inculpatul D.D. în
favoarea Judecătoriei Sibiu, instanță căreia îi va trimite dosarul.
OPINIA
SEPARATĂ
Apreciez
că în speță competența de a soluționa cauza privind pe inculpatul D.D. trimis
în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, din data de 24 iunie
2009, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale
prev. de art. 288 alin. (1) C. proc. pen., aparține instanței civile, respectiv
Judecătoriei Sibiu, instanță devenită competentă urmare încheierii pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 13 noiembrie 2009, prin care
s-a admis cererea de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Brașov.
Potrivit
dispozițiilor art. 25 C. proc. pen. „Judecătoria judecă în primă instanță toate
infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor
instanțe".
Din
analiza dispozițiilor invocate rezultă că judecătoria are o competență generală
în materia penală, judecând în primă instanță, orice infracțiune, cu excepția
celor date prin lege în competența altor instanțe.
De aici
rezultă că orice infracțiune prevăzută în Codul penal sau într-o altă lege
specială cu dispoziții penale, este de competența judecătoriei, dacă nu există
o dispoziție legală prin care este dată în competența altei instanțe judecătorești.
Este de
principiu că o anumită calitate a făptuitorului poate determina judecarea
acestuia de o altă instanță decât cea care ar fi competentă în mod obișnuit.
Dar
analiza competentei instanțelor după calitatea persoanei trebuie analizată în
conexiune cu competența materială, dată fiind, uneori, existența unei legături
foarte strânse.
O
situație de acest gen privește instanțele militare care au o competență
materială specială. În ce privește competența după calitatea persoanei,
calitatea de militar atrăgea competența instanțelor militare, potrivit Legii
nr. 281/2003, fără a se face vreo distincție dacă infracțiunea săvârșită avea
sau nu legătură cu disciplina militară.
Prin
modificările legislative ulterioare, a fost restrânsă competența după calitatea
de militar numai pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciu. Sunt
incluse în această categorie orice infracțiune prevăzută în Codul penal sau în
legi speciale cu dispoziții penale care presupun o încălcare sau omisiune a
îndatoririlor de serviciu.
Cu
privire la sintagma „în legătură cu serviciu", prevăzută în dispozițiile
art. 28 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune a se reține că este necesar
și obligatoriu existența unui ordin privitor la îndatoririle de serviciu și
care trebuie să fie dat de un superior ori să derive din obligațiile generale
ale militarului.
Este
esențial ca ordinul să aibă un conținut și o formă legală, adică să emane de la
o autoritate competentă sau de la o persoană investită cu dreptul de a da s-au
transmite dispoziții ce trebuie executate și să fie în conformitate cu normele
legale.
Săvârșirea
de către militari a unei infracțiuni care nu are la bază un ordin în baza
căruia făptuitorul a acționat și care nu derivă din obligațiile generale ale
acestuia - potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 14 din 24
februarie 1992, personalul Serviciului Român de Informații nu poate întreprinde
nicio acțiune care să lezeze interesul vreunei persoane fizice sau juridice, cu
excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin siguranței naționale - nu
poate atrage competența instanței militare fiind aplicabile regulile generale
în materie de competență.
Din
examinarea actelor existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul D.D. a
fost încadrat pe o funcție de execuție și îndeplinea atribuții operative.
În
acest context, inculpatul a fost desemnat, de conducerea unității teritoriale,
să sprijine activitatea procurorilor inspectori care au demarat cercetarea
disciplinară a magistratului procuror G.C., determinată de existența unor
informații privind deturnarea unui credit bancar dar și de emiterea unor
soluții nelegale în cauzele pe care le instrumenta - la solicitarea și în
limitele stabilite de aceștia.
Inculpatul
a depășit, însă acest cadru legal și a participat la audierile derulate în
cauza privind cercetarea prealabilă a magistratului procuror.
Potrivit
fișei postului atribuțiile de serviciu ale inculpatului D.D. trebuiau a se
desfășura în următoarele limite: comunicarea unor documente clasificate
procurorului inspector, care era unic destinatar, respectiv sprijinirea
activității acestuia, în limitele legale.
Raportat
la cadrul funcțional strict în care era obligat să acționeze, inculpatul
a ticluit un document oficial,
esențialmente, în afara atribuțiilor de serviciu.
Documentul
- adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, purtând antetul și având aparența unui document clasificat
strict secret, emis de structura specializată de intervenții a Ministrului
Administrației și Internelor, având executată semnătura chestorului A.V. - a
fost întocmit de inculpat, împreună cu un alt magistrat procuror, la sediul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pe un laptop al instituției cu
intenția de a-l sili pe procurorul G.C. să-și dea demisia.
Din
relațiile furnizate de D.G.I.P.I. a rezultat că documentul menționat nu a fost
întocmit de unitatea specializată din cadrul Ministerul Administrației și
Internelor. De asemenea, din relațiile furnizate de Serviciul Județean de Informații
Brașov, rezultă că documentul falsificat nu a fost executat de inculpat în baza
unei însărcinări de serviciu.
În
condițiile în care fapta săvârșită de inculpat nu are legătură cu îndatoririle
sale de serviciu, prin Ordonanța nr. 70/P/2006 din 15 noiembrie 2007 dată de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor
Militare, - s-a dispus - pentru această faptă - trimiterea cauzei, conform
dispozițiilor art. 25 și urm. C. proc. pen., art. 38 și art. 42 alin. (1) C.
proc. pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (f.1-4 dosar urm.pen.).
Totodată,
pentru aceleași argumente, procurorul de caz, cu privire la infracțiunea de
abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., a dispus scoaterea
de sub urmărire penală.
Pe de
altă parte, dacă instanța civilă, respectiv Judecătoria Sibiu, aprecia că o
instanță militară este competentă, avea obligația să facă aplicarea
dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen. - verificarea sesizării
instanței - respectiv a dispozițiilor art. 332 alin. (1) C. proc. pen.,
potrivit cu care „când se constată, înainte de terminarea cercetării
judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de
un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza
procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. pen.
Sentința
de desesizare era spusă recursului, în acest cadru procesual putând fi
stabilită competența organelor judiciare și nu prin regulator de competență.
Pentru
aceste considerente, apreciez că instanța civilă, respectiv Judecătoria Sibiu,
este instanța competentă să judece fondul cauzei.