ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 424 din 05 iulie 2010, Judecătoria Sibiu a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sibiu, și în baza art. 42 raportat la art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.D., în favoarea Tribunalului Militar Cluj. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sibiu a avut în vedere următoarele: Prin rechizitoriul din 24 iunie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat la data de 24 iulie 2009 pe rolul Judecătoriei Brașov, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.

La încadrarea juridică a faptei s-a reținut că fapta inculpatului, care în luna septembrie 2004 a plăsmuit un document oficial prin tehnoredactare și l-a semnat, dându-i aparența unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I. și adresată Procurorului General al României, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. Având în vedere încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 noiembrie 2009 prin care s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, cauza a fost scoasă de pe rolul Judecătoriei Brașov și înaintată spre competentă soluționare Judecătoriei Sibiu.

La termenul din data de 28 iunie 2010, instanța din oficiu a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sibiu raportat la prevederile art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Potrivit art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul militar judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv. În cauza de față instanța a observat că inculpatul, care la data săvârșirii faptei ocupa funcția de căpitan în cadrul Serviciului Român de Informații, a fost trimis în judecată pentru plăsmuirea unui document oficial prin tehnoredactare și semnare, dându-i aparența unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I.

și adresată Procurorului General al României. În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut, la fila 8 și la fila 19, că „din referatul privind efectuarea cercetării în cazul cpt. D.D. , trimis în fata Consiliului de Judecată" din data de 25 aprilie 20O6, întocmit de Direcția Juridică din cadrul SRI, rezultă că „aproximativ 20 -30 % din conținutul documentului constituie date și informații obținute în acțiunea informativ-operativă (...)". Raportat la cele expuse instanța a apreciat că trebuie făcută distincția între infracțiunile săvârșite în cadrul exercitării îndatoririlor de serviciu și cele în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Astfel, instanța nu a contestat faptul reținut în rechizitoriu potrivii căruia inculpatul nu a executat falsul în cadrul atribuțiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat, nici în prealabil, și nici ulterior momentului în care martorii au luat la cunoștință despre existența actului falsificat.

Insă în același timp, instanța nu poate să nu observe faptul că aproximativ 20 - 30 % din conținutul documentului clasificat constituie date și informații obținute în acțiunea informativ-operativă realizată de inculpat în cadrul atribuțiilor sale de serviciu, acesta desfășurând activitate de execuție pe postul de ofițer operativ, fiind abilitat să „sprijine" activitatea procurorilor inspectori, care efectuau cercetări cu privire la activitatea părții vătămate, G.C.I., inclusiv prin faptul că era prezent cu ocazia dării de note de relații de către colegii magistrați ai părții vătămate, motiv pentru care instanța a apreciat că infracțiunea a fost săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului.

în același sens, instanța a observat că inculpatul a prezentat înscrisul superiorilor săi, scopul întocmirii acestui înscris fiind determinarea părții vătămate să renunțe la afirmațiile defăimătoare pe care le făcea la adresa ofițerului și a SRI (f. 3 din rechizitoriu). Mai mult decât atât, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordonanța nr. 70/P/2007 a dispus disjungerea cauzei privind faptele comise de inculpatul D.D. și învinuitul D.M.P.M. (față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză), motivat de incidența prevederilor art. 35 alin. (2) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. în sensul că faptele au fost săvârșite de un militar împreună cu un civil, fără să se rețină că faptele nu au fost săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarului-inculpat în prezenta cauză. Tribunalul Militar Cluj, prin sentința penală nr. 18 din 09 septembrie 2010 a admis excepția de necompetență materială formulată de inculpatul D.D., militar activ al U.M.0623 Brașov din cadrul Serviciul Român de Informații, și în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.D., trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped.

de art. 288 alin. (1) C. pen. în favoarea Judecătoriei SIBIU. În baza art. 43 alin. (2) C. proc. pen.. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Militar Cluj a avut în vedere următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat la Judecătoria Brașov pe data de 24 iulie 2009, a fost trimis în judecată inculpatul cpt. D.D. din cadrul Serviciului Român de Informații Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. La data de 13 noiembrie 2009 prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și s-a dispus ca soluționarea acestei cauze să aibă loc la Judecătoria Sibiu.

Judecătoria Sibiu a pus din oficiu în discuția părților excepția necompetenței materiale, având în vedere prevederile art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. care arata că „ tribunalul militar judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu comise de militari până la gradul de colonel inclusiv". Reprezentantul Ministerului Public s-a opus solicitând instanței respingerea excepției motivând că întocmirea actului fals s-a făcut în afara îndatoririlor de serviciu. Prin Sentința penală nr. 424 din 05 iulie 2010 a Judecătoriei Sibiu, în urma admiterii excepției arătate mai sus, s-a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului Militar Cluj.

Tribunalul Militar Cluj analizând actele dosarului a reținut următoarele: Inculpatul cpt. D.D. și-a desfășurat activitatea pe post de ofițer operativ în cadrul Serviciului Județean de Informații Brașov. În perioada iunie-iulie 2004 a fost delegat să efectueze o verificare privind activitatea profesională și deontologică a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Activitatea inculpatului era însă limitată la sprijinirea procurorului inspector. În Rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a întocmit un document (material informativ) în fals pe care prin intermediul soției sale D.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, l-a prezentat părții vătămate G.C.I.

- procuror la aceeași unitate. Astfel părții vătămate i s-a înfățișat un document, ca fiind strict secret și semnat de V.A. - șeful acelui serviciu de informații. În urma analizării acestor aspecte instanța a apreciat că întocmirea acelui document s-a făcut în afara atribuțiilor de serviciu. Acest fapt a fost recunoscut chiar și de Judecătoria Sibiu care în motivarea sentinței de declinare a arătat că „instanța nu contestă faptul reținut în rechizitoriu potrivit căruia inculpatul nu a executat falsul în cadrul atribuțiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat, nici în prealabil și nici ulterior momentului în care martorii au luat la cunoștință despre existența actului falsificat". Din cele arătate mai sus a rezultat în mod evident că fapta pentru care inculpatul cpt.

D.D. a fost trimis în judecată nu are legătură cu îndatoririle de serviciu și prin urmare a admis excepția de necompetență materială formulată de inculpat. In baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. În baza art. 43 alin. (2) C. proc. pen.. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență. La data de 07 octombrie 2010 sub nr. 8099/1/2010, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prezenta cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând actele dosarului, cu majoritate de voturi, constată că în cauză, competentă cu soluționarea cauzei este instanța Tribunalului Militar Cluj, pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 26 pct.1 lit. a) C. proc. pen. "Tribunalul militar judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv". În cauza de față, Înalta Curte, a constatat următoarele: inculpatul D.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 24 iunie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen, la data săvârșirii faptei inculpatul ocupa funcția de căpitan în cadrul Serviciului Român de Informații, fapta acestuia reținută în rechizitoriu constând în plăsmuirea unui document oficial prin tehnoredactare și semnare, dându-i aparența unei informări strict secrete, emanând de la D.G.I.P.I.

și adresată Procurorului General al României. Din actele și lucrările dosarului aflate la filele 6/8 din Raportul SRI întocmit la data 26 mai 2008 și la fila 32 din vol. IV, rezultă că „aproximativ 20 - 30 % din conținutul documentului constituie date și informații obținute în acțiunea informativ- operativă (...)". Raportat la cele expuse Înalta Curte, a reținut că trebuie făcută distincția între infracțiunile săvârșite în cadrul exercitării îndatoririlor de serviciu și cele în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Astfel, Înalta Curte, a apreciat că deși inculpatul nu a executat falsul în cadrul atribuțiilor de serviciu, demersul său ilicit nefiind aprobat sau avizat, nici în prealabil, și nici ulterior momentului în care martorii au luat la cunoștință despre existența actului falsificat, însă aproximativ 20 - 30 % din conținutul documentului falsificat constituie date și informații obținute în acțiunea informativ - operativă realizată de inculpat în cadrul atribuțiilor sale de serviciu, acesta desfășurând activitate de execuție pe postul de ofițer operativ, fiind abilitat să „sprijine" activitatea procurorilor inspectori, care efectuau cercetări cu privire la activitatea părții vătămate, G.C.I., inclusiv prin faptul că era prezent cu ocazia dării de note de relații de către colegii magistrați ai părții vătămate, motiv pentru care, instanța reține fără echivoc că infracțiunea a fost săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului.

Înalta Curte, reține că inculpatul a prezentat înscrisul superiorilor săi, scopul întocmirii acestui înscris fiind determinarea părții vătămate să renunțe la afirmațiile defăimătoare pe care le făcea la adresa ofițerului și a SRI (f. 3 din rechizitoriu). Totodată, Înalta Curte, reține că, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordonanța nr. 70/P/2007 a dispus disjungerea cauzei privind faptele comise de inculpatul D.D. și învinuitul D.M.P.M. (față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză), motivat de incidența prevederilor art. 35 alin. (2) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. În sensul că faptele au fost săvârșite de un militar împreună cu un civil, fără a se reține că faptele nu au fost săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarului - inculpat în prezenta cauză. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu majoritate de voturi a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea Tribunalului Militar Cluj, instanță căreia îi va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Cu majoritate de voturi: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea Tribunalului Militar Cluj, instanță căreia îi va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011. Cu opinia separată a doamnei magistrat judecător, în sensul: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.D. în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanță căreia îi va trimite dosarul. OPINIA SEPARATĂ Apreciez că în speță competența de a soluționa cauza privind pe inculpatul D.D. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, din data de 24 iunie 2009, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. proc.

pen., aparține instanței civile, respectiv Judecătoriei Sibiu, instanță devenită competentă urmare încheierii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 13 noiembrie 2009, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Potrivit dispozițiilor art. 25 C. proc. pen. „Judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe". Din analiza dispozițiilor invocate rezultă că judecătoria are o competență generală în materia penală, judecând în primă instanță, orice infracțiune, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. De aici rezultă că orice infracțiune prevăzută în Codul penal sau într-o altă lege specială cu dispoziții penale, este de competența judecătoriei, dacă nu există o dispoziție legală prin care este dată în competența altei instanțe judecătorești.

Este de principiu că o anumită calitate a făptuitorului poate determina judecarea acestuia de o altă instanță decât cea care ar fi competentă în mod obișnuit. Dar analiza competentei instanțelor după calitatea persoanei trebuie analizată în conexiune cu competența materială, dată fiind, uneori, existența unei legături foarte strânse. O situație de acest gen privește instanțele militare care au o competență materială specială. În ce privește competența după calitatea persoanei, calitatea de militar atrăgea competența instanțelor militare, potrivit Legii nr. 281/2003, fără a se face vreo distincție dacă infracțiunea săvârșită avea sau nu legătură cu disciplina militară. Prin modificările legislative ulterioare, a fost restrânsă competența după calitatea de militar numai pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciu.

Sunt incluse în această categorie orice infracțiune prevăzută în Codul penal sau în legi speciale cu dispoziții penale care presupun o încălcare sau omisiune a îndatoririlor de serviciu. Cu privire la sintagma „în legătură cu serviciu", prevăzută în dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune a se reține că este necesar și obligatoriu existența unui ordin privitor la îndatoririle de serviciu și care trebuie să fie dat de un superior ori să derive din obligațiile generale ale militarului. Este esențial ca ordinul să aibă un conținut și o formă legală, adică să emane de la o autoritate competentă sau de la o persoană investită cu dreptul de a da s-au transmite dispoziții ce trebuie executate și să fie în conformitate cu normele legale.

Săvârșirea de către militari a unei infracțiuni care nu are la bază un ordin în baza căruia făptuitorul a acționat și care nu derivă din obligațiile generale ale acestuia - potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992, personalul Serviciului Român de Informații nu poate întreprinde nicio acțiune care să lezeze interesul vreunei persoane fizice sau juridice, cu excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin siguranței naționale - nu poate atrage competența instanței militare fiind aplicabile regulile generale în materie de competență. Din examinarea actelor existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul D.D. a fost încadrat pe o funcție de execuție și îndeplinea atribuții operative.

În acest context, inculpatul a fost desemnat, de conducerea unității teritoriale, să sprijine activitatea procurorilor inspectori care au demarat cercetarea disciplinară a magistratului procuror G.C., determinată de existența unor informații privind deturnarea unui credit bancar dar și de emiterea unor soluții nelegale în cauzele pe care le instrumenta - la solicitarea și în limitele stabilite de aceștia. Inculpatul a depășit, însă acest cadru legal și a participat la audierile derulate în cauza privind cercetarea prealabilă a magistratului procuror. Potrivit fișei postului atribuțiile de serviciu ale inculpatului D.D. trebuiau a se desfășura în următoarele limite: comunicarea unor documente clasificate procurorului inspector, care era unic destinatar, respectiv sprijinirea activității acestuia, în limitele legale.

Raportat la cadrul funcțional strict în care era obligat să acționeze, inculpatul a ticluit un document oficial, esențialmente, în afara atribuțiilor de serviciu. Documentul - adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, purtând antetul și având aparența unui document clasificat strict secret, emis de structura specializată de intervenții a Ministrului Administrației și Internelor, având executată semnătura chestorului A.V. - a fost întocmit de inculpat, împreună cu un alt magistrat procuror, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pe un laptop al instituției cu intenția de a-l sili pe procurorul G.C. să-și dea demisia. Din relațiile furnizate de D.G.I.P.I.

a rezultat că documentul menționat nu a fost întocmit de unitatea specializată din cadrul Ministerul Administrației și Internelor. De asemenea, din relațiile furnizate de Serviciul Județean de Informații Brașov, rezultă că documentul falsificat nu a fost executat de inculpat în baza unei însărcinări de serviciu. În condițiile în care fapta săvârșită de inculpat nu are legătură cu îndatoririle sale de serviciu, prin Ordonanța nr. 70/P/2006 din 15 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, - s-a dispus - pentru această faptă - trimiterea cauzei, conform dispozițiilor art. 25 și urm. C. proc. pen., art. 38 și art. 42 alin. (1) C. proc.

pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (f.1-4 dosar urm.pen.). Totodată, pentru aceleași argumente, procurorul de caz, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Pe de altă parte, dacă instanța civilă, respectiv Judecătoria Sibiu, aprecia că o instanță militară este competentă, avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen. - verificarea sesizării instanței - respectiv a dispozițiilor art. 332 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care „când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1) C. proc.

pen. Sentința de desesizare era spusă recursului, în acest cadru procesual putând fi stabilită competența organelor judiciare și nu prin regulator de competență. Pentru aceste considerente, apreciez că instanța civilă, respectiv Judecătoria Sibiu, este instanța competentă să judece fondul cauzei.