ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5166/2018

Ședința publică din data de 4 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasate reclamantele de pârâți, în materie salarială, în raport cu o parte din personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" care au fost indemnizați prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 23.10.2014 până la data de 30.11.2015, și 445,5 RON, de la data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, reprezentând 405 majorat cu 10% în baza Legii nr. 293/2015;

- repararea prejudiciului produs reclamantelor prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în diferența dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să li se plătească fiecăreia, cu titlu de drepturi salariale, pentru fiecare lună, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, cu valorile de referință de 405 RON, începând cu data de 23.10.2014 până la data de 30.11.2015 și 445,5 RON, de la data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, reprezentând 405 majorat cu 10% în baza Legii nr. 293/2015, obligarea pârâților de rând 1-3 la plata sumelor reprezentând aceste diferențe;

- repararea prejudiciului produs reclamantelor de către pârâți, prin actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantelor (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamantelor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate în capătul de cerere 2, având în vedere și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept au fost invocate prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009, art. 2 și 33 din Legea nr. 285/2010, Deciziile nr. 23/2015 și 32/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1 alin. (2) și art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i), art. 2 din O.G. nr. 137/2000, O.G. nr. 3/2006, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 11/2007, O.G. nr. 24/2000, O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016, decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut, în principal, că cererea de chemare în judecată vizează acordarea unor diferențe salariale și că reclamantele A. și B. nu mai au calitatea de angajate ale Tribunalului Arad, întrucât au fost transferate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Astfel, în raport cu prevederile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a stabilit că îi revine Tribunalului Arad competența de soluționare a prezentei cauze, instanță în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea și își au domiciliul reclamantele.

Totodată, s-a mai reținut că nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., invocate de către reclamante, pentru a justifica competența Tribunalului Bihor, având în vedere că, prin decizia nr. 7/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii - a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Această interpretare se aplică în mod corespunzător și grefierilor, precum și personalului conex, motiv pentru care Tribunalul Bihor a admis excepția invocată din oficiu, reținând că reclamantele nu-și desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să soluționeze prezentul litigiu, respectiv Tribunalul Arad, ci în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, astfel cum rezultă din adresa Tribunalului Arad.

Prin sentința civilă nr. 695 din 21 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în favoarea Tribunalului Bihor.

Totodată, a fost constatat ivit conflictul negativ de competență, judecarea cauzei a fost suspendată din oficiu, iar dosarul înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în principal, că la data promovării acțiunii, reclamantele nu mai aveau calitate de angajate ale Tribunalului Arad, astfel încât, față de decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care reclamantul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii în primă instanță.

Ulterior, după înregistrarea cauzei la Tribunalul Arad urmare a declinării de competență, s-a publicat în Monitorul Oficial decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor (pct. 42).

În aceste condiții, față de decizia obligatorie a Curții Constituționale nr. 290/2018 și considerentele acesteia, având în vedere manifestarea dreptului de opțiune al reclamantelor și calitatea de pârâți a Tribunalului Arad, cât și a Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 127, art. 129, art. 130, art. 133, art. 134 din C. proc. civ., s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate, în favoarea Tribunalului Bihor.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la acordarea unor diferențe salariale reclamantelor A. și B., în calitate de grefier în cadrul Tribunalului Arad până la data de 25 octombrie 2017, când au fost transferate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, astfel că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție (pct. 50), iar "art.  127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu".

Calitatea de personal auxiliar al reclamantelor, precum și calitatea de parte în proces a Tribunalului Arad și Curtea de Apel Timișoara, determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă, respectiv art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamantele s-au adresat Tribunalului Bihor, aceasta fiind opțiunea cu privire la instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Timișoara, în arondarea căreia se află Tribunalul Arad, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea acțiunii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2018.