ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1755/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasați, prin raportare la o valoare de referință sectorială de:

· 347,1 RON, începând cu 1 octombrie 2011 până la 9 aprilie 2015;

· 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015 până la 1 decembrie 2015;

· 445,5 RON, începând cu 1 decembrie 2015 până la 1 octombrie 2016.

- repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea reprezentând diferența salarială rezultată dintre suma achitată efectiv și cea care ar fi trebuit să fie achitată fiecăruia, cu titlu de indemnizație lunară, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, cu valorile de referință mai sus menționate, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală.

Ulterior, reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 463,5 RON începând cu 1 decembrie 2015, precum și repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea drepturilor cuvenite, reprezentând diferența salarială rezultată dintre suma achitată efectiv și cea care ar fi trebuit să fie achitată fiecăruia, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității și până la data plății efective.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 137/2000, Directivele Consiliului 2000/78/CEE și 2000/43/CEE, art. 268, art. 5, art. 159 și art. 166 din Codul muncii, art. 1535 C. civ., art. 30 din Legea nr. 330/2009, art. 2 și art. 33 din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, art. 14 din CEDO, jurisprudența Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Petroșani, nefiind aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., ci cele de la art. 210 din Legea nr. 62/2010.

Prin sentința civilă nr. 370/2019 din 24 aprilie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a fost suspendată din oficiu judecata cauzei, fiind dispusă înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență că reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Petroșani, cu următoarele excepții: J. - judecător la Tribunalul Hunedoara la data formulării cererii de chemare în judecată, K., judecător care a promovat între timp la Tribunalul Hunedoara, C., judecător la Judecătoria Petroșani până la 17 noiembrie 2017, I., E. și H. judecători la Judecătoria Petroșani până la 2 februarie 2018 și P. - judecător la Judecătoria Petroșani până la 1 ianuarie 2016.

Totodată, s-a constatat că Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia au calitatea de pârâți, astfel că reclamanții aveau posibilitatea sau dreptul de a formula cererea la una dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, în speță Tribunalul Timiș.

Prin urmare, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 127 alin. (1), (2) și (2)

1

din C. proc. civ., competența aparține Tribunalului Timiș, instanța care a fost sesizată inițial de către reclamanți, iar în temeiul art. 135, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., s-a constat existența conflictului de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecății un conflict de muncă, prin care reclamanții, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Petroșani, respectiv Tribunalul Hunedoara, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la plata acestora, astfel că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1), (2) și (2)

1

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție (pct. 50), iar "art.  127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu".

Calitatea de judecători a reclamanților, precum și calitatea de parte în proces a Tribunalului Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă, respectiv art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamanții s-au adresat Tribunalului Timiș, aceasta fiind opțiunea cu privire la instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Alba Iulia, în arondarea căreia se află Tribunalul Hunedoara, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea acțiunii.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2019.