ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 185/2012

Prin sentința penală nr. 272 din 16 martie 2011 a Tribunalului Galați, secția penală, a fost condamnat inculpatul B.V., la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 110 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 24 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 16 octombrie 2007, pedeapsă ce s-a dispus a se executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) și e) C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani.

Conform art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) și e) C. pen.

Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie 2010 lăzi.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească fiecăreia dintre victimele infracțiunii, T.C. și P.A.L., constituite părți civile, suma de câte 20.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei totale de 65.000 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii (45.000 lei provenind de la victima P.A.L. și 20.000 lei provenind de la victima T.C.).

Potrivit art. 189 C. proc. pen., suma de 600 lei reprezentând onorariul de asistență juridică acordată celor două victime ale infracțiunii (părțile civile P.A.L. și T.C.) s-a dispus a fi avansată către B. Galați din fondurile Ministerului Justiției și s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza urmăririi penale, onorariu ce s-a dispus a fi avansat către B. Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 160/D/P/2010 din 11 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. – B.T. Galați a fost trimis în judecată,

în stare de arest preventiv, inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de minori, în formă continuată, prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se, în sinteză, că în perioada martie - mai 2010, acționând în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a recrutat și găzduit pe minorele P.A.L. și T.C., în

scopul exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, acționând inclusiv prin întrebuințare de violențe și amenințări.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunilor de favorizare a infractorului și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen. și de art. 290 alin. (1) C. pen., având în vedere că, după arestarea inculpatului, persoane necunoscute la data disjungerii au făcut să parvină la dosarul cauzei înscrisuri sub semnătură privată false, în scopul ajutării inculpatului și zădărnicirii urmăririi penale.

În urma examinării și coroborării tuturor mijloacelor de probă, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul B.V. are 23 de ani, este necăsătorit, nu are ocupație și

este cunoscut cu antecedente penale.

Din cauza situației socio-familiare deosebite în care se aflau, în primele luni ale anului 2010, martora P.I. și numitele P.A.L. și T.C.  se aflau internate în C.T.M. din subordinea D.G.A.S.P.C. Galați.

În acea perioadă, cu ocazia ieșirilor din centru, martora P.I. (care între timp a împlinit vârsta de 18 ani) l-a cunoscut pe inculpatul B.V., iar ulterior cei doi au devenit prieteni. La unele dintre aceste ieșiri, martora P.I. a fost însoțită de către cele două minore (P.A.L. și T.C.) și, în acest mod, l-au cunoscut și acestea pe inculpat.

La începutul lunii martie 2010, inculpatul B.V. Ie-a propus celor trei fete să fugă din C.T.M., unde erau internate, promițându-le că le va caza într-un apartament pe care îl va închiria în acest scop. Minorele au acceptat propunerea inculpatului, astfel că, în data de 3 martie 2010, acesta Ie-a așteptat cu autoturismul la intrarea în centru și, apoi, Ie-a transportat în zona Pieții Centrale din municipiul Galați, într-un apartament pe care îl închinase cu o zi înainte, unde Ie-a cazat în continuare.

Inculpatul a susținut, în apărarea sa, că stabilise să o ia din centru și să o cazeze în apartament doar pe martora P.I., însă aceasta ar fi venit la autoturism însoțită de cele două minore, refuzând să îl însoțească dacă inculpatul nu le primea și pe acestea.

Martora P.I. și minorele P.A.L. și T.C. au arătat însă că, imediat ce au ajuns în apartament, inculpatul B.V. Ie-a comunicat că, de fapt, urmează să practice prostituția în apartamentul respectiv, urmând ca el să le aducă clienți cu care să întrețină relații sexuale. întrucât, inițial, minorele nu au fost de acord, inculpatul B.V. a devenit violent, lovindu-le și amenințându-le.

Din cauza violențelor, minorele P.A.L. și T.C. au fost

nevoite să se prostitueze, inculpatul aducând diverși clienți în apartament și a încasat

de la aceștia sume de bani, drept plată a relațiilor sexuale întreținute cu victimele, relații ce aveau loc fie în apartament, fie în locațiile puse la dispoziție de clienți.

Minora P.A.L. a arătat că întreținea relații sexuale în medie cu un număr de 10-20 clienți zilnic, iar minora T.C. cu un număr de 5-10 clienți pe zi, inculpatul încasând de la aceștia sume cuprinse între 50 și 150 de lei pentru un act sexual, în medie 100 de lei.

Deoarece clienții își exprimaseră nemulțumirea cu privire la calitatea actelor sexuale practicate de minora T.C., inculpatul a continuat să o supună la violențe fizice. Nemaiputând suporta regimul pe care era forțată să îl îndure, la începutul lunii aprilie 2010, minora T.C. s-a hotărât să fugă din apartamentul inculpatului, comunicând această intenție și minorei P.A.L., care a decis să o ajute.

În acest sens, minora P.A.L. l-a contactat pe un cunoscut de-al său, taximetrist, martorul Z.F.L., solicitându-i să se întâlnească. La întâlnirea cu martorul, minora P.A.L. a venit însoțită de minora T.C., solicitându-i martorului să o transporte unde va dori aceasta, ceea ce martorul a și făcut, ducând-o la domiciliul părinților ei din zona Bariera T. a municipiului Galați. Pe drum, minora T.C. i-a povestit martorului că este ținută într-un apartament, împreună cu minora P.A.L. de către un tânăr, pe nume V., fiind obligate să se prostitueze în folosul acestuia. După un timp, martorul a primit un telefon din partea unei persoane de sex masculin, care s-a recomandat a fi „V.”, care l-a întrebat ce a făcut cu victima T.C. Martorul Z.F.L. l-a indus în eroare pe inculpat, pretinzând că ar fi transportat-o pe victimă la locuința bunicii acesteia din zona magazinului General din

municipiul Galați. În continuare, interlocutorul i-a solicitat martorului să se întâlnească

pentru a-i indica exact locul unde o lăsase pe T.C., lucru pe care martorul I-a refuzat, fiindu-i frică. Martorul Z.F.L. îi cunoștea, din vedere, atât pe martora P.I., cât și pe inculpatul B.V., observându-i în cursul lunii martie 2010, în timp ce se deplasau cu autoturismul condus de inculpat, în care se aflau și minorele P.A.L. și T.C. Cu ocazia audierii sale, martorul i-a recunoscut din grup de fotografii pe inculpat și pe cele trei fete (martora P.I. și victimele minore).

Minora T.C. a apreciat suma totală obținută de inculpat de la clienții cu care a întreținut relații sexuale la 20.000 lei. După fuga acestei victime, inculpatul B.V. s-a hotărât să le mute pe celelalte două minore, P.A.L. și P.I., în altă locație, fiindu-i teamă să nu fie reclamat și depistat de organele de poliție. Inculpatul Ie-a cazat pe acestea într-un alt apartament închiriat, amplasat în cartierul Micro 39 al municipiului Galați, unde minora P.A.L. a fost obligată în continuare să se prostitueze în folosul inculpatului, fiind supusă de acesta la violențe fizice. Inculpatul s-a manifestat violent și față de martora P.I. Și în această perioadă, minora P.A.L. a întreținut relații sexuale atât în apartamentul închiriat, cât și în locațiile puse la dispoziție de clienți.

În data de 6 mai 2010, profitând de împrejurarea că inculpatul o condusese la un apartament din cartierul I.C. Frimu din municipiul Galați pentru a întreține relații sexuale cu un client, după finalizarea acestora, victima P.A.L. l-a convins pe client să nu o conducă până la parter, unde o aștepta inculpatul. în acest mod, victima a reușit să sară pe o fereastră din casa scării, a fugit de la inculpat și s-a refugiat, inițial, la bunicii săi dintr-o comună din județul Galați.

Pe perioada cât a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului, minora P.A.L. a obținut, conform aprecierilor sale, circa 45.000 lei, bani însușiți în totalitate de către inculpat.

Ulterior, însă, în data de 9 mai 2010, minora P.A.L. a revenit în municipiul Galați, iar în data de 11 mai 2010, a fost contactată telefonic de martora P.I., care i-a cerut să se întâlnească. La întâlnire a sosit, după un timp, și inculpatul B.V., căruia, fiindu-i teamă să nu fie denunțat de către victimă, a sesizat organele de poliție, care au procedat la internarea acesteia în C.T.M. Galați.

După alte două zile și martora P.I. a fugit de la inculpat, fiind internată la același centru.

După internarea celor două tinere în centru, inclusiv pe perioada când acestea

au fost transferate temporar în C.P.V.T.P. Galați, pe perioada cât C.T.M. Galați a fost închis pentru igienizare, începând cu luna iunie 2010, inculpatul B.V. a făcut mai multe încercări repetate să le ia de acolo, inclusiv prin forță.

Cu ocazia uneia din aceste încercări, în data de 25 august 2010, lucrătorii centrului au solicitat intervenția poliției, inculpatul încercând să fugă la apariția lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Galați - Secția 1 Poliție.

În data de 03 septembrie 2010, martora P.I. a părăsit C.T.

M. Galați, fiind încredințată tatălui, care a readus-o la domiciliul său din com. Suceveni, sat Rogojeni, jud. Galați, însă chiar din seara zilei respective a fost contactată de către inculpat, care a convins-o să se mute din nou împreună cu el.

După câteva zile, din data de 5 septembrie 2010, inculpatul a reînceput să încerce să o

scoată din centru și pe victima P.A.L., pentru a o determina să reînceapă să se prostitueze în folosul său.

În ziua de 17 septembrie 2010 a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința inculpatului, ocazie cu care martora P.I. a fost găsită în această locație.

Se reține că, audiat fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul B.V. a avut în cursul urmăririi penale o atitudine nesinceră, încercând să-și nege vinovăția și gradul de implicare. Astfel, inițial, cu ocazia reținerii, fiind asistat de apărătorul ales, inculpatul a recunoscut că Ie-a ajutat pe minorele T.C.

și P.A.L. să plece din centrul de minori unde erau internate și Ie-a

cazat în apartamentul unde locuia singur, negând însă că le-ar fi forțat să practice prostituția, ori ar fi tras foloase, sau că victimele ar fi fost obligate la această

activitate, susținând că ar fi suportat singur toate cheltuielile necesare traiului zilnic al

acestora. Ulterior, audiat de către instanța de judecată, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă, inculpatul și-a menținut aceeași apărare, fără a releva aspecte suplimentare, arătând că știa că victimele sunt minore.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 C. proc. pen. („dreptul la tăcere”), precizând doar că își menține declarațiile pe care Ie-a dat în cursul urmăririi penale.

S-a apreciat de către instanța de fond că apărările inculpatului din prima fază

procesuală sunt, în mod vădit, mincinoase, având în vedere că nu se coroborează cu

nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, din declarațiile celor două victime minore rezultă că inculpatul, după ce Ie-a cazat în apartament, a adus în această locație mai mulți bărbați, atât ziua, dar și noaptea, bărbați cu care minorele erau obligate să întrețină relații sexuale. Victima T.C. a precizat că a întreținut relații sexuale cu 5-6 bărbați pe zi, fiind deseori amenințată cu bătaia de către inculpat și că a fost bătută de mai multe ori de către martora P.I., care între timp a devenit prietena inculpatului. Victima P.A.L. a arătat că de cele mai multe ori a întreținut relații sexuale în apartament, unde inculpatul îi aducea zilnic câte 5-6 bărbați, dar și în pădurea Gârboavele unde era transportată de către B.V. Această victimă a mai precizat că inculpatul a lovit-o de foarte multe ori și a și transportat-o într-o pădure spre localitatea Băleni unde, fără a fi văzut de cineva, inculpatul a bătut-o în diferite zone ale corpului cu ce i-a venit la îndemână (pumni, picioare). A mai arătat P.A.L. că au fost zile când a întreținut relații sexuale în folosul inculpatului și cu câte 10-15 bărbați, iar pentru serviciile oferite clienții îi plăteau inculpatului, pe oră, suma de 200 lei, iar pentru T.C. plăteau 150 lei/oră.

Martora P.I. (prietena inculpatului) nu și-a menținut în fața instanței declarațiile pe care Ie-a dat în cursul urmăririi penale, precizând că cele două victime

au fugit de la centru de minori deoarece erau cercetate de poliție și că acestea aveau

diferiți prieteni cu care se întâlneau când doreau. Martora a precizat că nu cunoaște motivul pentru care minorele T. și P. îl acuză pe prietenul său că Ie-a determinat să practice prostituția și că nu l-a văzut pe acesta exercitând violențe asupra celor două. Declarația martorei dată în cursul cercetării judecătorești a fost înlăturată, având în vedere că este nesinceră dar și subiectivă, inculpatul urmând a se căsători cu acesta (potrivit declarațiilor celor doi).

Nu s-a reținut de către instanța de fond nici declarația dată în fața acesteia de

către martorul Z.F.L., întrucât s-a constatat că el a discutat despre ceea ce trebuie să declare cu apărătorul ales al inculpatului (așa cum a arătat la termenul din 25 februarie 2011), însă au fost avute în vedere primele declarații ale martorului.

În opinia instanței de fond, făcându-se trimitere la dispozițiile legale, pentru a putea produce efecte juridice, revenirea martorilor asupra declarațiilor date anterior trebuie să fie temeinic motivată, și convingător dovedită, și totodată să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, apreciindu-se că aceste condiții nu sunt îndeplinite cu privire la cei doi martori sus indicați.

În apărare, inculpatul B.V. a solicitat audierea în calitate de martori a părinților săi, B.A. și B.M., din depozițiile cărora nu au rezultat însă aspecte care să conducă la elucidarea cauzei penale, având în vedere că, în perioada în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, mama acestuia

era plecată din țară, iar tatăl său nu a fost niciodată în apartamentul în care inculpatul B.V. Ie-a găzduit pe cele trei minore în scopul exploatării sexuale a acestora

prin practicarea prostituției, aspectele descrise aflându-le de la fiul lor.

În final, s-a reținut că vinovăția inculpatului rezultă în mod cert din ansamblul probelor administrate în cauză și, în special, din declarațiile victimelor și din declarația martorului Z.F.L. din cursul urmăririi penale, dar și din relațiile transmise de D.G.A.S.P.C. Galați din care rezultă că inculpatul a încercat, în mod repetat și violent, să le scoată din centru pe victimele P.A.L. și T.C., precum și din documentele întocmite de organele de poliție cu ocazia uneia din aceste încercări.

Prima instanță a menționat că, la dezbateri, apărătorul ales al inculpatului a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., cererea

de achitare fiind respinsă pentru motivele deja arătate, dar și pentru considerentul că

simpla nerecunoaștere a faptei de către inculpat nu poate conduce la o soluție de achitare.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a Codului Penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de persoanele pe care Ie-a traficat (minore), de perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională, dar și de valoarea foloaselor materiale obținute în urma săvârșirii acestei infracțiuni. Totodată, a ținut seama de persoana inculpatului care a avut o atitudine nesinceră și care nu se află la primul impact cu legea penală. Astfel, s-a reținut, după cum a rezultat din fișa de cazier judiciar, că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate de tâlhărie, prin sentința penală nr. 24 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, modificată prin decizia penală nr. 67/ A din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, și definitivă prin nerecurare. Ținând cont de elementele de individualizare indicate, instanța de fond și-a format convingerea că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei, și reeducarea inculpatului, se pot realiza prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o durată de 4 ani. Prezenta infracțiune fiind comisă în cursul termenului de încercare, au devenit incidente dispozițiile privind revocarea suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală anterior menționată și s-a dispus ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere gravitatea infracțiunii și cuantumul pedepsei totale, s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., va putea fi atins doar prin executare efectivă în regim de detenție.

În privința pedepsei accesorii, ce s-a aplicat în temeiul art. 71 C. pen., instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a, lit. b), d) și e) C. pen.

Întrucât inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv (măsura

arestării fiind verificată periodic, în conformitate cu art. 300

1

C. proc. pen. și respectiv art. 300

2

C. proc. pen., în referire la art. 160

b

C. proc. pen,), potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a acestuia, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că fiecare victimă a infracțiunii (T.C. și P.A.L.), în prezenta unui apărător desemnat din oficiu, s-a constituit parte civilă, în termen legal, cu suma de câte 20.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. D.G.A.S.P.C. Galați a depus la dosarul cauzei, pentru fiecare minoră, câte un raport de evaluare psihologică și copii ale unor bilete de ieșire din spital a acestora.

Întrucât victimele minore au suferit o traumă psihică care poate avea implicații

negative pe termen lung asupra dezvoltării psihice, sociale și comportamentale ale acestora, instanța de fond a apreciat că se justifică acordarea unei sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și că sumele pretinse sunt proporționale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, astfel că s-au acordat în totalitate, inculpatul fiind obligat, în baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., să plătească acestora suma de câte 20.000 lei cu titlu de daune morale.

De asemenea, instanța de fond a reținut că inculpatul a obținut de la clienții cu

care cele două minore au întreținut relații sexuale, suma totală de 65.000 lei (20.000 lei provenind din exploatarea minorei T.C. și 45.000 lei provenind din exploatarea minorei P.A.L.), condiții în care, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei menționate, aceasta fiind dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.V. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de apel, s-a arătat că singurele probe care îl incriminează pe inculpat sunt declarațiile celor două părți vătămate, minorele T.C. și P.A.L., care nu se coroborează cu celelalte probe din dosar, iar aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. S-a mai susținut că există contradicții în ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză, aceștia revenind, în fața instanței, asupra celor afirmate inițial, arătând astfel adevărata situație de fapt. Totodată, s-a mai precizat că aceste contradicții există și între declarațiile date de părțile vătămate în cele două faze procesuale, precum și că partea vătămată P.A.L. practica prostituția de mai mult timp, cu mult înainte de a-l cunoaște pe inculpat. în final, s-a solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, în situația în care instanța de control judiciar va aprecia că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, arătându-se că pedeapsa de 8 ani închisoare este mult prea mare raportat la circumstanțele reale ale faptelor și la persoana inculpatului.

în cursul judecării apelului, inculpatul, prin apărător, a solicitat administrarea de probe noi, respectiv: un supliment de declarație atât lui, celor două victime, cât și martorei P.I.; audierea proprietarilor pensiunii de la L. unde a fost împreună cu minorele T.I. și P.A.L. (neindicând însă numele și adresele acestora); audierea martorelor C.Șt.T. și L.M. (rude ale inculpatului). Inculpatul a mai solicitat și proba cu înscrisuri, depunând la dosar un set de fotografii reprezentându-l pe el, împreună cu cele două minore și cu martora P.I.

Instanța de apel a apreciat ca pertinentă și utilă doar cererea de probe privind luarea unui supliment de declarație inculpatului, iar cu privire la celelalte probe Ie-a considerat neconcludente și nepertinente pentru soluționarea cauzei penale (încheierea din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați); totodată, s-a păstrat la dosar setul de fotografii depuse de inculpat pentru a fi avut în vedere la soluționarea cauzei.

Astfel, fiind audiat de către instanța de apel, inculpatul B.V. și-a menținut aceeași apărare, negând că Ie-a sechestrat pe cele două victime, și a

menționat că a aflat de la anturajul victimei P.A.L. că aceasta este fugită

de acasă, că este „o hoață”, iar un coleg din penitenciar i-a spus că este implicată

într-un alt dosar de trafic de persoane având calitatea de victimă. Totodată, acesta a

mai arătat că nu a mai încercat să ia legătura cu cele două victime după ce acestea au fost duse la centru, ci doar cu martora P.I.

Prin decizia penală nr. 199/ A din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefundat, declarat de inculpatul B.V.

împotriva

sentinței penale nr. 272 din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați.

În baza art. 383 alin. (1

1

) și art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în conformitate cu art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus ca suma de 300 lei reprezentând onorariul din oficiu (av. L.T.) pentru victimele minore P.A.L.

și T.C. stabilită conform art. 5 alin. (1) lit. c) din Protocolul privind

stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, să fie avansată către B. Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Examinând cauza penală prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că hotărârea primei instanțe

este legală și temeinică întrucât aceasta a reținut corect situația de fapt, încadrarea

juridică a faptei și vinovăția inculpatului, pe baza unei analize complete a materialului

probator.

Contrar apărării, instanța de control judiciar a apreciat că infracțiunea de trafic de minori, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și condamnat în primă instanță, există în materialitatea sa și a fost comisă cu vinovăție de inculpatul B.V. Activitatea infracțională a inculpatului a fost descrisă pe larg de instanța de judecată prin trimitere la probatoriile administrate în cauză. Aceste probatorii, detaliate de instanța de fond și în privința cărora nu au intervenit modificări, confirmă că inculpatul, în perioada martie - mai 2010, acționând în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat și găzduit pe victimele minore P.A.L. și T.C. în scopul exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, acționând asupra lor prin întrebuințarea de violențe sau amenințări. Așa cum a arătat și instanța de fond, din declarațiile celor două victime rezultă că inculpatul, după ce Ie-a cazat în apartament, a adus în această locație mai mulți bărbați cu care minorele erau obligate să întrețină relații sexuale. În declarațiile pe care le-au dat, acestea au arătat că au întreținut relații sexuale în folosul inculpatului, în apartament, cu câte 5-6 bărbați pe zi, fiind amenințate cu bătaia și chiar lovite de către inculpat, și de către prietena lui, martora P.I. Declarațiile celor două victime se coroborează cu declarațiile martorilor Z.F.L. și P.I. din prima fază a procesului penal.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod corect instanța de fond a

înlăturat declarațiile martorilor susmenționați, declarații date în fața instanței, prin care au revenit asupra celor declarate la urmărirea penală, și a ținut cont de primele depoziții ale acestora, întrucât revenirea martorilor în ceea ce privește declarațiile date anterior nu a fost temeinic motivate și convingător dovedită, și nu s-a coroborat cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză. Arată instanța de apel că retractarea de către martori, în fața instanței de fond, a declarațiilor date în cursul urmăririi penale nu trebuie acceptată necritic, prin asemenea retractări s-ar diviza artificial procesul penal și s-ar minimaliza necesitatea și importanța urmăririi penale. Este cunoscut, se arată de către instanța de apel, că, în principiu, declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care martorul Ie-a scris personal în momentele inițiale ale urmăririi penale, precum și cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când, în cauză, nu s-au putut concepe strategii de apărare. în consecință, s-a concluzionat că declarațiile martorilor P.I. și Z.L. nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, fiind contrazise de celelalte probe. Referitor la declarația martorei P.I. s-a avut în vedere că aceasta denotă și un mare grad de subiectivism întrucât, potrivit depozițiile ei și ale inculpatului, urmează a se căsători cu acesta.

În opinia instanței de apel, relevante asupra vinovăției inculpatului sunt și relațiile/informațiile ce provin de la D.G.A.S.P.C. Galați din care rezultă că el a încercat, în mod repetat și într-o manieră violentă, să le scoată din centru pe victimele minore P.A.L. și T.C., fiind întocmite și documente de către organele de poliție cu ocazia uneia dintre aceste încercări.

Totodată, a mai arătat instanța de apel, faptul că minora P.A.L. mai are și în alt dosar penal calitatea de victimă, fiind traficată de mai mulți inculpați, în momente diferite, nu are nicio relevanță juridică și nu conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului B.V. De asemenea, faptul că victima minoră P.A.L. întreținea relații sexuale de la 13 ani, nu îl îndreptățea pe inculpatul B.V. să o exploateze din punct de vedere sexual, acest aspect, legat de moralitatea victimei, neconducând la exonerarea inculpatului de răspundere penală în prezenta cauză penală.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, s-a apreciat de către instanța de apel că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just realizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., și nu se impune reducerea acesteia, cuantumul de 8 ani fiind apt să ducă la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum se arată în dispozițiile art. 52 C. pen. S-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, faptul că au fost traficate persoane minore, perioada lungă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, cuantumul foloaselor materiale obținute de inculpat în urma săvârșirii infracțiunii, precum și datele legate de persoana acestuia, care nu a recunoscut comiterea faptelor și care nu se află la primul impact cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie (condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării), fapta din prezenta cauză fiind comisă în termenul de încercare. Referitor la modalitatea de executare, față de gravitatea infracțiunii și a cuantumului pedepsei, s-a constatat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executare în regim de detenție.

În final, instanța de apel a constatat că și latura civilă a fost corect soluționată de către instanța de fond, sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale fiind justificate și proporționale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, fiind avute în vedere și cele consemnate în raportul de evaluare psihologică întocmit pentru fiecare minoră, și depuse la dosar de D.G.A.S.P.C. Galați.

De asemenea, s-a apreciat că în mod just s-a dispus, în conformitate cu art.

19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin

săvârșirea infracțiunii. Din declarațiile celor 2 victime rezultă că inculpatul a obținut de la clienții cu care acestea au întreținut relații sexuale suma totală de 65.000 lei (20.000 lei de la T.C. și 45.000 lei de la P.A.L.).

Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, față de împrejurarea că, și în prezent, se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, în conformitate cu dispozițiile art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen., art. 350 C. proc. pen., instanța de apel a menținut starea de arest, iar conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul B.V. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- în primă instanță, inculpatul „a pledat nevinovat”, nesolicitând aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.; de asemenea, inculpatul și-a exercitat „dreptul la tăcere”, nefiind de acord să-și prezinte propria versiune cu privire la

faptele care fac obiectul judecății, prin darea unei declarații în fața judecătorului

;

- în apel, inculpatul a fost de acord să dea o declarație în care, în sinteză, a susținut că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță;

- în recurs, inculpatul „a pledat nevinovat”, a fost asistat de către un avocat

ales, a depus un memoriu, nu au fost solicitate probe noi pe situația de fapt, și nici nu

au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor.

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9-10, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., în sinteză solicitându-se, în principal, fie trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare (motivat prin aceea că hotărârile sunt nemotivate, că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor probe sau cereri esențiale pentru apărarea inculpatului), fie achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (cu motivarea că există multe contradicții între probele administrate, de natură să conducă la un „dubiu în favoarea inculpatului”), înlăturarea dispozițiilor de confiscare a sumelor de bani și de obligare la plata despăgubirilor civile către părțile vătămate, iar în subsidiar, reducerea pedepsei (apreciată ca excesivă și nejustificată prin „dubiile” care planează asupra comiterii faptelor de către inculpat).

În primul rând, se constată că motivele de recurs sunt aceleași cu cele expuse ca motive de apel, respectiv, susținute ca apărări la instanța de fond.

În al doilea rând, se constată că ambele instanțe au examinat toate aceste motive/apărări și, cu ample argumente de natură probatorie și de natură juridică, le-au înlăturat, astfel cum s-a arătat anterior. De asemenea, inculpatul, prin apărător, a depus la dosar mai multe înscrisuri, ca probe în apărare, înainte de terminarea cercetării judecătorești nefiind solicitate alte probe pentru completarea acesteia.

Potrivit art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege;

- instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Niciunul dintre cele două cazuri de casare invocate de apărare nu este incident, pentru următoarele motive:

Atât sentința, cât și decizia sunt amplu motivate, fiind respectate riguros

dispozițiile art. 356 – art. 357 C. proc. pen., privind conținutul expunerii și dispozitivului sentinței,

cât și dispozițiile art. 383 C. proc. pen., privind conținutul deciziei pronunțate în apel.

De asemenea, cele două hotărâri atacate respectă și criteriile prevăzute de Hotărârea nr. 10 din 17 ianuarie 2008 a C.S.M. cu privire la evaluarea hotărârilor judecătorești, cele prevăzute în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (C.C.J.E.) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești în se arată că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare

argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații

poate varia în funcție de natura hotărârii, dar și cerințele relevate de jurisprudența C.E.D.O., conform căreia întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind

prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde

cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.: B. împotriva României din 15 februarie 2007; V.H. împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; H. împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

Examinând hotărârile atacate, precum și încheierile din dosar, Înalta Curte nu a constatat aspecte de natură a justifica critica apărării în sensul că cele două instanțe nu s-ar fi pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Împrejurarea că instanțele, după punerea în discuție contradictorie, resping motivat unele probe propuse de inculpat, pe de o parte, nu este o dispoziție nelegală deoarece, conform art. 67 C. proc. pen., admiterea sau respingerea cererii de probe se face motivat, acestea fiind admisibile, printre altele, numai sub condiția ca proba să fie concludentă și utilă, iar pe de altă parte, cazul de casare invocat nu vizează ipoteza respingerii cererii de probe, ci nepronunțarea asupra probelor administrate (adică ignorarea lor).

Reguli de procedură asemănătoare reglementează și pronunțarea asupra unor cereri ori excepții formulate/ridicate de inculpat [(art. 301, art. 302, art. 305 alin. (1) lit. g), art. 320 alin. (2) C. proc. pen.)], neexistând obligația încuviințării oricărei cereri a acestuia.

În sfârșit, cazul de casare invocat de apărare nu are în vedere nici situația în

care instanța, în urma examinării și coroborării probelor/mijloacelor de probă, înlătura una sau mai multe probe, parțial ori integral, această posibilitate legală fiind conferită

judecătorului prin dispozițiile art. 356 lit. c) C. proc. pen.

În condițiile exercitării „dreptului la tăcere”, instanța de fond a examinat apărările inculpatului expuse în cursul urmăririi penale, dar și cu ocazia dezbaterilor la fond, apărări pe care, motivat, Ie-a înlăturat prin coroborarea probatoriului administrat. De asemenea, motivat, instanța de fond a înlăturat declarațiile date de către martorii P.I. și Z.L. în cursul cercetării judecătorești și, de asemenea, a arătat de ce sunt nerelevante declarațiile date de părinții inculpatului ascultați în calitate de martori, în cursul judecății la instanța de fond.

În apel, la solicitarea sa, inculpatul a fost ascultat, ocazie cu care, în sinteză, acesta și-a menținut cele declarate în cursul urmăririi penale cu referire la nevinovăția sa. Instanța de apel, motivat, prin încheiere, a respins ca nefiind concludente și utile unele probe propuse de inculpat, Înalta Curte fiind de acord cu dispoziția instanței de prim control judiciar. Cu ocazia deliberării, astfel cum relevă conținutul deciziei, instanța de apel a examinat criticile și apărările inculpatului (contradicțiile dintre declarațiile succesive, pretinsa practicare a prostituției de către una dintre minore, anterior faptelor sale, implicarea unei minore, în calitate de parte vătămată, într-un alt dosar penal, precum și celelalte apărări deja expuse la instanța de fond).

Inculpatul a mai criticat cele două hotărâri pentru greșita sa condamnare, apreciind că se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există”), motivarea apărării constând, în sinteză, în aceea că sunt numeroase contradicții între probele administrate.

Nici această critică a inculpatului nu este întemeiată.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării, sugerează ipoteza potrivit căreia instanțele ar fi interpretat/coroborat greșit probele administrate ori că nu ar fi clarificat unele contradicții între probele administrate, adică ipoteza unei coroborări/evaluări greșite a probatoriului, iar nu existența unei erori grave de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, situație care nu este suficientă și de natură să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, astfel cum s-a arătat anterior, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [(art. 66 alin. (1) C. proc. pen.)], revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia [(art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.)]. Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Așa cum deja s-a arătat, instanțele, în urma examinării și coroborării probelor/mijloacelor de probă, au dreptul ca, printr-o motivare adecvată și pertinentă, să înlăture una sau mai multe probe, parțial ori integral, această posibilitate legală fiind conferită judecătorului prin dispozițiile art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Sunt neîntemeiate și criticile inculpatului cu privire la confiscarea sumei de bani obținută prin săvârșirea infracțiunii, dar și cu privire la obligarea acestuia la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru daune morale:

Cuantumul sumelor de bani confiscate au fost determinate potrivit declarațiilor părților vătămate date în cursul urmăririi penale și confirmate, în cea mai mare parte, în cursul judecății la fond, iar cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu sunt excesive, fiind legal și temeinic stabilite în raport cu gravitatea traumelor psihice suferite de cele două părți vătămate (motivarea acestor sume de bani fiind regăsită la pag. 6 a sentinței atacate).

Neîntemeiată este și critica inculpatului referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, susținându-se, în sinteză, că pedeapsa de 8 ani este excesivă și este nejustificată prin „dubiile” cu privire la săvârșirea faptelor deduse judecății.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea de trafic de persoane, în varianta agravată săvârșită de inculpat [(art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, trafic de minori)] este sancționată cu închisoare de la 7 la 18 de ani.

Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu un an închisoare peste minimul special al textului incriminator (7 ani închisoare), el săvârșind infracțiunea în condiții de natură să atragă agravarea sancționării sale (forma continuată a infracțiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., stare care ar fi justificat - în conformitate cu dispozițiile art. 42 C. pen., adăugarea unui spor de până la 5 ani închisoare).

În raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a

faptelor nejustificând convingerea că scopul pedepsei aplicate poate fi atins printr-un

cuantum mai redus al acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanțe, Înalta Curte, însușindu-și integral argumentele instanței de fond și ale instanței de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva

deciziei penale nr. 199/ A din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie 2010 la 24 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, pentru recurentul inculpat și suma de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, pentru intimatele părți vătămate P.A.L. și T.C. se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.