ÎCCJ, decizie (scj.ro #85490)

Proba cu expertiză cu privire la taxele și impozitele stabilite de organele Ministerului Finanțelor Publice În principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nici nu trebuie omis când constatările expertizei nu sunt combăture prin nici o altă probă iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect. Secția de contencios administrativ – decizia nr.2793 din 1 octombrie 2002 Societatea comercială „A” SA a solicitat anularea procesului verbal nr.4748 din 7 iulie 1995 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Gorj și a deciziei nr.501 din 12 mai 1997 emisă de Ministerul Finanțelor.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actele de control contestate reclamanta a fost nelegal obligată să plătească la bugetul statului diferențe la impozitul pe clădiri, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, la fondurile speciale de risc și accident, pentru sănătate și cercetare-dezvoltare, taxa pe valoarea adăugată, cu majorările de întârziere aferente, precumn și dublul sumelor datorate cu titlu de taxă pe valoarea adăugată și impozitul pe profit. Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr.871 din 17 decembrie 2001, a admis acțiunea și a anulat actele administrative enunțate. În motivarea soluției date, prima instanță a constatat, în baza concluziilor formulate de un expert că societatea reclamantă nu datorează sumele ce fac obiectul litigiului.

Sentința a fost recurată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, susținându-se că greșit instanța nu a luat în considerare decât raportul de expertiză efectuat în cauză, neținând seama de celelalte acte aflate la dosarul cauzei. Recursul este nefondat. Prin lucrarea întocmită de expert s-au analizat toate capitolele privind sumele considerate ca debite, conchizându-se că unitatea nu datorează sumele stabilite de către organul de control și indicându-se detaliat temeiurile concluziilor formulate. Ministerul Finanțelor Publice, ca și Direcția Generală a Finanțelor Publice și controlului Financiar de Stat nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză. De asemenea, recurenta nu a adus nici o critică punctuală la sentința atacată.

Afirmația că un raport de expertiză nu are valoarea unui mijloc de probă absolut – deși exactă de principiu – nu are nici o relevanță în speță, întrucât constatările expertului nu sunt combătute prin nici o altă probă, iar concluziile sale finale, ca și temeiurile pe care au fost fondate, fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect. Recursul fiind nefondat, a fost respins.