ÎCCJ, decizie (scj.ro #85490)

Proba cu expertiză cu privire la taxele și impozitele stabilite

de organele Ministerului Finanțelor Publice

În principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de

probă, dar nici nu trebuie omis când constatările expertizei nu sunt combăture

prin nici o altă probă iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au

fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect.

Secția

de contencios administrativ – decizia nr.2793 din 1 octombrie 2002

Societatea comercială „A” SA a solicitat anularea procesului verbal nr.4748 din

7 iulie 1995 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat a județului Gorj și a deciziei nr.501 din 12 mai 1997 emisă

de Ministerul  Finanțelor.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actele de control contestate

reclamanta a fost nelegal  obligată să plătească la bugetul statului

diferențe la impozitul pe clădiri, impozitul pe profit, impozitul  pe

salarii, la fondurile speciale de risc și accident, pentru sănătate și

cercetare-dezvoltare, taxa pe valoarea adăugată, cu majorările de întârziere

aferente, precumn și dublul sumelor datorate cu  titlu de taxă pe valoarea

adăugată și impozitul pe profit.

Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr.871 din 17 decembrie 2001, a

admis acțiunea și a anulat actele administrative enunțate.

În motivarea soluției date, prima instanță a constatat, în baza concluziilor

formulate de un expert că societatea reclamantă nu datorează sumele ce fac

obiectul litigiului.

Sentința a fost recurată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj,

susținându-se că greșit instanța nu a luat în considerare decât raportul de

expertiză efectuat în cauză, neținând seama de celelalte acte aflate la dosarul

cauzei.

Recursul este nefondat.

Prin lucrarea întocmită de expert s-au analizat toate capitolele  privind

sumele considerate ca debite, conchizându-se că unitatea nu datorează sumele

stabilite de către organul de control și indicându-se detaliat temeiurile

concluziilor formulate.

Ministerul Finanțelor Publice, ca și Direcția Generală a Finanțelor Publice și

controlului Financiar de Stat nu au formulat obiecțiuni la  raportul de

expertiză. De asemenea, recurenta nu a adus nici o critică punctuală la

sentința atacată.

Afirmația că un raport de expertiză nu are valoarea unui mijloc de probă

absolut – deși exactă de principiu – nu are nici o relevanță  în speță,

întrucât constatările expertului nu sunt combătute prin nici o altă probă, iar

concluziile sale finale, ca și temeiurile pe care au fost fondate, fac

convingerea că exprimă un punct de vedere corect.

Recursul fiind nefondat, a fost respins.