ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2018

HOTĂRÂRE

10.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/20.01.2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Deciziei de Impunere înregistrată sub nr. x/29.08.2016, emisă de UM 0575 - București, suspendarea executării menționatei decizii până la soluționarea cauzei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile dispozițiile art. 7, 10, 11 din Legea nr. 554/2004, art. 30 raportat la art. 1, 2 din O.G. nr. 121/1998.

Prin încheierea de ședință din data de 9.02.2017 s-a dispus înaintarea cauzei secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, spre competentă soluționare, iar aceasta, la rândul său, și-a declinat competența, prin încheierea din 11.10.2017.

Sesizată cu soluționarea conflictului de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit că aparține Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, cu motivarea că litigiul ce privește răspunderea materială pentru pagubele în legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarilor este supus jurisdicției instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă.

Prin sentința nr. 2034 din 08 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat în favoarea Tribunalului Olt competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, UM 0575 București si Direcția Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Astfel, art. 210 din legea nr. 62/2011 reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Cum domiciliul reclamantului este situat în județul Olt, în baza art. 131 și următoarele C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentința civilă nr. 367/2018 din 11 iunie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția sa de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, reclamantul prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, persoana care consideră că imputarea sau reținerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parțial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestație, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată, iar potrivit alin. (2) contestațiile se depun la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență funcțională, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a statuat că litigiul ce privește răspunderea materială pentru pagubele în legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarilor este supus jurisdicției instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă, stabilind competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

De asemenea, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din intepretarea acestor texte de lege, Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

În speță, reclamantul și-a exprimat opțiunea și a introdus acțiunea la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța locului de derulare a raporturilor de muncă.

Având în vedere obiectul litigiului raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, competența teritorială este una alternativă, de ordine privată, reclamantului revenindu-i alegerea dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, opțiunea acestuia fiind, în speță, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.