ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4005/2018

Ședința publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 14.09.2016 sub nr. x/2010/a3, contestatoarea A. S.A., în calitate de creditor al debitoarei S.C. B. S.R.L., în conformitate cu prev. art. 122 alin. (3) din Lg. 85/2006, a formulat contestație împotriva Planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar C. și depus la data de 29.08.2016, solicitând anularea acestuia.

Prin sentința civilă nr. 695/F/12.05.2017 Tribunalul Ialomița a respins contestația ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea A. S.A., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii, iar pe fond admiterea contestației.

La primirea cererii de recurs Curtea de Apel București a dispus, prin rezoluție, citarea recurentei cu mențiunea de a comunica recursul către intimații creditori conform art. 86

1

vechiul C. proc. civ. și de a depune dovezile de primire la dosar, precum și de a indica dacă există comitet al creditorilor și de a depune dovada la dosar.

Recurenta nu s-a conformat în totalitate celor dispuse de instanță, în sensul că a depus precizări referitoare la componența comitetului creditorilor și înscrisuri doveditoare, însă acestea nu erau de actualitate, ci din perioada 2010-2011.

De asemenea, recurenta nu a depus dovezile de comunicare a recursului în condițiile art. 86

1

vechiul C. proc. civ. către intimații creditori S.C. D. S.R.L. Ploiești și E. S.R.L. (care figurau ca părți în dosarul de la tribunal), în condițiile în care nici cererea de recurs nu a fost depusă în exemplare suficiente pentru ca recursul să poată fi comunicat de Curte tuturor intimaților.

Față de cele de mai sus, apreciind că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din culpa recurentei, care nu și-a îndeplinit obligațiile ce i s-au pus în vedere, Curtea de Apel București a făcut aplicarea art. 155

1

vechiul C. proc. civ. și a suspendat judecata cauzei, prin încheierea pronunțată la data de 3 octombrie 2017.

La data de 19.03.2018 recurenta-contestatoare a depus o cerere de repunere pe rol a cauzei, susținând că a depus diligențe în sensul acoperirii cerințelor instanței.

Analizând cererea de repunere pe rol și înscrisurile depuse în susținerea acestora, Curtea de Apel București a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155

1

alin. (2) vechiul C. proc. civ. pentru a se dispune reluarea judecății, în sensul că recurenta nu s-a conformat în totalitate celor dispuse de instanță.

S-a constatat astfel că recurenta nu a făcut dovada comunicării recursului conform art. 86

1

vechiul C. proc. civ. către intimata E. S.R.L., împiedicând astfel desfășurarea normală a procesului, motiv pentru care cererea de repunere pe rol a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea din 17 aprilie 2018.

Din oficiu, la data de 18.04.2018, instanța a dispus acordarea unui termen cu citarea părților, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Prin decizia civilă nr. 148 din 22 mai 2018 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a constatat perimat recursul formulat de contestatoarea A. S.A., în considerarea dispozițiilor art. 248-254 vechiul C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 vechiul C. proc. civ. (în forma în vigoare în anul 2010, când s-a depus cererea introductivă) orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, alin. (3) al acestui articol stabilind că în materie comercială termenul de perimare este de 6 luni.

S-a reținut că, în cauză, ultimul act de procedură îndeplinit a fost la data de 03.10.2017, dată de la care pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, recurenta nemaistăruind în judecarea cauzei.

Referitor la cererea de repunere pe rol formulată de recurentă, instanța a reținut că aceasta nu a fost de natură să conducă la întreruperea termenului de perimare, în condițiile în care a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel că nu se poate considera că a fost făcută în vederea judecării procesului, după cum impune art. 249 vechiul C. proc. civ.

Recurenta-contestatoare A. S.A. a arătat că înțelege să formuleze recurs împotriva dispoziției instanței de citare a participanților la procedura insolvenței, a încheierii din 3 octombrie 2017, a încheierii din 17 aprilie 2018 și a deciziei civile nr. 148 din 22 mai 2018.

În esență, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii din data 22.05.2018, anularea dispoziției de citare conform C. proc. civ. și dispunerea citării creditorilor conform Legii nr. 85/2006 prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, iar in subsidiar casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea citării tuturor participanților la procedura insolvenței.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, recurenta a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea legii, aceasta fiind netemeinica si nelegala având în vedere că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 248 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 conform cărora "în materie comercială termenul de perimare este de șase luni".

Instanța in analiza sa trebuia sa observe ca Banca a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, imprejurare de natura a exprima interesul acesteia in soluționarea pricinii, astfel incat devin aplicabile dispozițiile art. 249 din C. proc. civ. de la 1865, s-a mai arătat.

In aceste condiții, instanța a procedat la o evaluare greșita a probelor, neputandu-se discuta din perspectiva celor evocate de o eventuala incidența a dispozițiilor art. 248 alin. (3) si art. 252 C. proc. civ. de la 1865.

In mod evident, cererea de repunere pe rol a cauzei formulata înăuntrul termenului de perimare este de natura a inlatura efectele perimării conducând la întreruperea cursului acesteia, a mai susținut recurenta.

În continuare, s-a susținut că dispoziția instanței de a cita Banca pentru termenul din data de 03.10.2017 cu mențiunea comunicării recursului creditorilor in temeiul art. 86

1

C. proc. civ. de la 1865 este nelegala, intrucat incalca dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care au prevalenta in fata prevederilor C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că, pe de o parte, instanța de recurs tinde in calea de atac sa schimbe cadrul procesual, ceea ce este inadmisibil, iar pe de alta parte obligarea Băncii de a proceda la comunicarea actelor de procedura in afara cadrului procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006, de asemenea nu poate fi primita.

La 4 octombrie 2018, intimata S.C. B. S.R.L. ȚĂNDĂREI prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 137 și art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "(1)Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională..."

Potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs și aceasta, deoarece, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de această cale de atac.

Decizia civilă nr. 148 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de contestatoarea A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 695/F din 12 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, nu este o hotărâre susceptibilă de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport de dispozițiile art. 299 și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. care reglementează condițiile exercitării acestei căi de atac.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) din C. proc. civ. se prevede că "(2)Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare." nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată că a intervenit perimarea în faza procesuală a recursului, față de dispozițiile art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod.

Ca urmare, întrucât decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de contestatoarea A. S.A. este inadmisibil având în vedere și dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la încheierea de ședință din 3 octombrie 2017, prin care a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 155

1

din C. proc. civ. și încheierea de ședință din 17 aprilie 2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de recurentă, se reține că nici acestea nu pot fi supuse căii de atac a recursului.

Și aceasta, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 244

1

C. proc. civ. asupra suspendării procesului, instanța se pronunță prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

În speță, având în vedere că încheierile în cauză au fost date în dosarul de recurs, în timpul judecării acestei căi extraordinare de atac și că decizia de recurs este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi de atac, conform art. 299 și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., încheierile au același caracter irevocabil, care este atașat și recursului privitor la dispoziția instanței de citare a participanților la procedura insolvenței.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, în raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de contestatoarea A. S.A., va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. S.A. împotriva încheierii din 3 octombrie 2017, a încheierii din 17 aprilie 2018 și a deciziei civile nr. 148 din 22 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.