ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 171/2012

Asupra recursului de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 632/ R din 23 august 2011, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 5244/296/2009*, a admis contestația în anulare formulată de către condamnatul L.V., împotriva deciziei penale nr. 428 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea.

A dispus desființarea în totalitate a deciziei penale nr. 428/ R din 17 mai 2011 a Curții de Apel Oradea și a sentinței penale nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare și, pe cale de consecință:

În baza art. ll pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj în forma prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.

A înlăturat obligarea condamnatului L.V. de la plata către partea civilă L.D.C. a sumei de 50.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale, a sumei de 6000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în fond și a sumei de 6306 lei, cheltuieli judiciare în recurs, precum și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în fond și recurs.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prin ordonanța din 18 octombrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în dosarul nr. 1391/P/2001, s-a dispus, în baza art. ll pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și văzând și prevederile art. 249 C. proc. pen. și ale art. 285 C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului L.V., administratorul SC U. SRL Vetiș, fără antecedente penale, de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzută de art. 239 C. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus ca un exemplar al acesteia, împreună cu tot dosarul cauzei, să fie trimis Judecătoriei Satu Mare în vederea sesizării cu fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., potrivit art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

A reținut că, procurorul, prin rezoluția din 1 iunie 2004 s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare începerea urmăririi penale față de L.V. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 239 C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în data de 9 aprilie 2004, numitul L.D.C., medic veterinar, angajat la D.S.V. Satu Mare a sesizat parchetul cu o plângere împotriva lui L.V., patronul SC U. SRL Vetiș, deoarece acesta l-ar fi insultat și calomniat în data de 30 martie 2004, în timp ce se afla la serviciu ca medic veterinar în cadrul acestei societăți, unde se execută tăieri de animale.

S-a reținut că petentul a arătat în plângere că a fost „apostrofat” de patronul L.V., care i-ar fi spus că este bețiv și fumător și că în societate este interzis fumatul. La fel, a precizat petentul că, în data de 6 aprilie 2004, a ridicat în vederea confiscării circa 180 kg pulmon, ficat, slung și inimă de porc, fapt ce l-a iritat pe L.V., care a venit în încăperea rezervată medicului veterinar, unde l-a jignit, adresându-i cuvinte injurioase, după care l-a bătut.

S-a arătat că, din cercetările efectuate în cauză și din depozițiile martorilor solicitat de partea vătămată, rezultă că L.V. s-a deplasat în locul unde se aflau medicii veterinari L.D.C. și M.M., unde s-au purtat discuții aprinse între L.V. și L.D.C., cu privire la măsura confiscării organelor de porc.

S-a mai reținut că, atât învinuitul cât și partea vătămată s-au enervat reciproc, după care L.D.C. s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre L.V., ce se afla lângă ușă, s-a prins reciproc de haine și s-au împins prin încăpere.

Din cercetările efectuare nu a rezultat că medicul veterinar a fost ultragiat și s-a reținut că învinuitul susține că nu a avut nici intenția de a face acest lucru, ci doar a o atenționa pe partea vătămată să nu mai fumeze și să-i dea explicații cu privire la măsura confiscării.

S-a arătat că partea vătămată a susținut că a fost lovită cu pumnii și palmele de către învinuit, lucru care nu a putut fi dovedit, reținându-se că zgârieturile cu unghiile de pe corpul părții vătămate s-au produs în timp ce cei doi s-au prins de haine și s-au împins prin încăpere, iar martorul ocular, medicul veterinar M.M. nu a văzut ca învinuitul să-l fi bătut pe colegul său.

A apreciat procurorul de caz că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece lipsește latura subiectivă, patronul societății neavând intenția de a-l ultragia pe medicul veterinar, ci doar de a i se da explicații privind motivul măsurii de confiscare a acestor organe în cantitate atât de mare, moment în care partea vătămată s-a ridicat nervos de pe scaun și l-a prins de piept pe învinuit.

S-a reținut că partea vătămată susține că pe urmă învinuitul l-a lovit cu pumnii și picioarele și a solicitat că învinuitul să fie judecat și pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Această ordonanță, respectiv scoaterea de sub urmărire penală a intimatului a fost atacată de către petentul L.D.C., plângere ce a format obiectul dosarului penal nr. 1959/2005 al Judecătoriei Satu Mare, dosar soluționat prin sentința penală nr. 826 din 27 aprilie 2005, prin care s-a respins ca tardiv introdusă plângerea.

Prin decizia penală nr. 252/ R din 21 octombrie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins, ca nefundat, recursul declarat de partea vătămată L.D.C. împotriva deciziei penale mai sus arătate.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., ordonanța a fost înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub dosarul nr. 8090/2004, dosar în care, prin sentința penală nr. 1075 din 19 mai 2005, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea vătămată L.D.C. din infracțiunile de lovire, prevăzute și pedepsite de art. 180 C. pen., insultă, prevăzute și pedepsite de art. 205 C. pen. și amenințare, prevăzute și pedepsite de art. 193 C. pen., în infracțiunea de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 C. proc. pen. și, în consecință, în baza art. 285 C. proc. pen. (în vigoare la acea dată), s-a dispus trimiterea plângerii formulată de L.D.C. împotriva lui L.V. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea efectuării cuvenitelor cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 C. pen.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și de inculpatul L.V. împotriva acestei sentințe au fost respinse, ca inadmisibile, de Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr. 271/ R din 18 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3549/2005.

Drept urmare, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare sub dosarul nr. 346/P/2006, dosar în care, prin rechizitoriul din 15 iunie 2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L.V. pentru comiterea faptei de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen.

La Judecătoria Satu Mare dosarul a fost înregistrat sub nr. 5244/296/2009, dosar în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010, prin care, în baza art. 239 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului L.V. la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În considerentele sentinței s-a reținut că, în data de 29 martie 2004, partea vătămata L.D.C. si-a început activitatea la SC U. SRL, iar la data de 30 martie 2004, între partea vătămata și inculpat a avut loc un incident în incinta sălii de taiere unde inculpatul l-a apostrofat pe partea vătămata reproșându-i ca este bețiv si fumător si ca fumează în incinta unității.

La câteva zile după acest prim incident, mai precis la 6 aprilie 2004, partea vătămata împreuna cu medicul veterinar M.M., după examinarea cărnii si a organelor de porci introduși la sacrificare, au ridicat în vederea confiscării și îngropării la puțul sec al unității cantitatea de cea 180 kg de organe, care erau improprii consumului uman.

S-a arătat că partea vătămată, în plângerea formulata a precizat că organele au fost depozitate în lăzi de plastic pentru ca, după cântărirea în prezenta reprezentantului societății sa fie îngropate la puțul sec.

La scurt timp, în cabinetul de lucru al medicilor veterinar s-a prezentat inculpatul, care a adresat părții vătămate cuvinte jignitoare după care l-ar fi prins de gât și i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și palmele în zona feței provocându-i suferințe fizice.

Partea vătămata a arătat ca înțelege sa se constituie parte civila în cadrul procesului penal cu suma de 50.000 lei reprezentând daune morale.

S-a reținut că, din probe administrate în cauză rezultă că în data de 6 aprilie 2004, după ce partea vătămata a dispus confiscarea unui lot de organe ce nu corespundea din punct de vedere organoleptic consumului uman, la biroul medicilor veterinari, aflat in spatele abatorului s-a prezentat inculpatul însoțit de martorul M.P., angajat al SC U. SRL.

Inculpatul, în prezenta martorului M.M.L., a adresat părții vătămate cuvinte injurioase, la care parte vătămata a răspuns în aceeași manieră, discuțiile fiind determinate de faptul că anterior venirii în unitate a părții vătămate organele ce se constatată că sunt improprii consumului uman erau comercializate la poarta societății ca hrană pentru animalele de companie, practica întrerupta la sosirea părții vătămate in unitatea administrata de inculpat.

Recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 428/ R din 17 mai 2011.

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel în data de 15 iulie 2011 sub dosarul cu numărul de mai sus, L.V. a solicitat anularea deciziei penale nr. 428/ R din 15 mai 2011, arătând că, în fapt, împotriva sa s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, respectiv decizia penală nr. 252/R/2005 a Tribunalului Satu Mare și decizia penală nr. 428/R/2011 a Curții de Apel Oradea.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. și s-a precizat că, potrivit art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., în situația prevăzută în art. 8 lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10. S-a subliniat totodată faptul că, dacă se examinează situația prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., la care face trimitere alin. (11), se observă cu ușurință că textul nu pretinde ca judecătorul să se pronunțe pe fondul plângerii, ci are în vedere oricare din următoarele motive pe care se întemeiază respingerea plângerii, ci are în vedere oricare din următoarele motive pe care se întemeiază respingerea plângerii: „respingerea plângerii prin sentință ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată”.

Examinând contestația în anulare pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea de Apel a constat că aceasta este întemeiată și a admis-o ca atare.

S-a reținut că, față de contestator s-a pronunțat inițial de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare ordonanța 18 octombrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. 1391/P/2001 și s-a dispus, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală cu privire la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 239 C. pen.

Plângerea formulată de partea civilă L.D.C. împotriva acestei soluții de scoatere de sub urmărire penală a fost respinsă ca și tardivă de Judecătoria Satu Mare, prin sentința penală nr. 826 din 27 aprilie 2005 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. nr. 252/ R din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, ca urmare a respingerii recursului declarat de partea civilă.

Cum, prin ordonanța prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.V., s-a dispus și sesizarea Judecătoriei Satu Mare sub aspectul comiterii de către acesta a infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., dosarul cauzei a fost trimis acestei instanțe care, prin sentința penală nr. 1075 din 19 mai 2005, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de lovire, prevăzute și pedepsite de art. 180 C. pen., insultă, prevăzută și pedepsită de art. 205 C. pen. și amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 C. pen., în infracțiunea de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 C. proc. pen. și, în consecință, în baza art. 285 C. proc. pen. (în vigoare la acea dată), a dispus trimiterea plângerii formulată de L.D.C. împotriva lui L.V. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea efectuării cuvenitelor cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 C. pen.

Ulterior, prin rechizitoriul din 15 iunie 2009 dat în dosarul nr. 346/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L.V. pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Satu Mare sub nr. 5244/296/2009 și, așa cum s-a arătat mai sus, prin sentința penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010, s-a dispus condamnarea inculpatului L.V., pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, dispunându-se totodată, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., obligarea inculpatului L.V. la plata către partea civilă L.D.C. a sumei de 50.000 lei, despăgubiri civile cu titlul de daune morale.

Or, în raport cu cele mai sus arătate, precum și din considerentele ordonanței din 18 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare și ale sentinței penale nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare rezultă, fără dubiu că într-adevăr, față de inculpatul L.V., s-au pronunțat două soluții cu privire la aceeași faptă, respectiv cea din 6 aprilie 2004.

Astfel, în speță suntem în prezența unei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală și a unei hotărâri judecătorești de condamnare a aceleiași persoane pentru aceeași faptă.

Or, în raport de dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., rezoluția sau ordonanța prin care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în situația în care este atacată cu plângere împotriva actelor procurorului, potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., iar prin hotărâre definitivă se dispune potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) respingerea plângerii, capătă caracter definitiv și împiedică o nouă urmărire și o nouă judecată pentru aceeași față și împotriva aceleași persoane.

Astfel fiind, cum ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), Curtea de Apel a constatat că în speță, ordonanța procurorului din 18 octombrie 2004, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului L.V. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 C. pen., a căpătat autoritate de lucru judecat prin respingerea de către Judecătoria Satu Mare ca tardivă a plângerii formulată de partea civilă L.D.C., sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 252/ R din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare.

În aceste condiții, cum în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, inculpatul L.V. nu mai putea fi urmărit pentru aceeași faptă, decât cu încălcarea principiului non bis in idem. Acesta este o consecință logică a principiului legalității incriminării și pedepsei care guvernează dreptul penal și este în concordanță cu principiile generale de echitate (nemo debet bis puniri pro uno delicto, nimeni nu trebuie să fie pedepsit de două ori pentru o singură infracțiune).

În raport de cele mai sus arătate, decizia penală nr. 482/ R din 17 mai 2011 a acestei curți de apel, prin care s-a menținut sentința penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a dispus condamnarea contestatorului L.V. pentru aceeași faptă cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiului non bis in idem.

Constatând că într-adevăr în cauză împotriva contestatorului L.V. s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 392 C. proc. pen., a admis contestația în anulare formulată de acesta și a desființat în totalitate decizia penală nr. 482/ R din 17 mai 2011 a acestei curți de apel și sentința penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010 a Judecătoriei Satu Mare și, pe cale de consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.V.,  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj în forma prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. și a înlăturat obligarea condamnatului L.V. de la plata către partea civilă L.D.C. a sumei de 50.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale, a sumei de 6000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în fond și a sumei de 6306 lei, cheltuieli judiciare în recurs, precum și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în fond și recurs.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs partea civilă L.D.C. arătând că în mod nejustificat s-a considerat că există autoritate de lucru judecat precum și faptul că judecătorul intern poate să facă aplicarea directă a art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. constatând că nu a beneficiat de un proces echitabil.

Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (l) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de partea civilă este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București, e definitivă.

Înalta Curte reține că, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

]

C. proc. pen., enumera hotărârile, care pot fi atacate cu recurs, respectiv:

a)

sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;

b)

sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c)

sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d)

sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

d

A

l) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel;

sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitare”.

Având în vedere dispozițiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 632/ R din 23 august 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 5244/296/2009*, obligându-o la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 632/ R din 23 august 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 5244/296/2009*.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat L.V., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.