ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 352/2018

HOTĂRÂRE
14.02.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 352/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani, sub nr. x/2017 în data de 09.02.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B. și Instituția Prefectului Județului Hunedoara - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: perfectarea convenției de vânzare-cumpărare încheiate la data de 27.12.2016, în sensul obligării pârâtului B. să facă demersurile necesare pentru finalizarea, prin radiere, a vânzării autovehiculului marca x nr. identificare x, nr. omologare x/1993 nr. de înmatriculare x; în cazul în care pârâtul nu-și îndeplinește obligația în termen de 10 zile de la data la care hotărârea instanței a devenit definitivă, să se dispună ca hotărârea instanței să servească pentru îndeplinirea de către reclamant a formalităților de radiere la Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Hunedoara.

Prin sentința civilă nr. 2587/2017 din 21 septembrie 2017 Judecătoria Petroșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reținând, în esență, că părțile nu au prevăzut explicit în contract locul executării contractului, ci doar pe cel al încheierii contractului, care nu coincid de plano și că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 112 C. proc. civ.

Judecătoria Târgu Jiu prin sentința civilă nr. 8603/2017 din 23 noiembrie 2017 a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Petroșani și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În argumentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că Judecătoria Petroșani este competentă aceasta fiind instanța aleasă de reclamant, unde își are sediul unul dintre pârâți, iar pentru pârâtul care are domiciliul în raza de competență a Judecătoriei Tg. - Jiu, excepția nu este legal invocată întrucât este o excepție de ordine privată și nu a fost invocată de pârâtul în cauză.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Petroșani competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea prin care reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: perfectarea convenției de vânzare-cumpărare încheiate la data de 27.12.2016, în sensul obligării pârâtului B. să facă demersurile necesare pentru finalizarea, prin radiere, a vânzării autovehiculului marca x nr. identificare x, nr. omologare x/1993 nr. de înmatriculare x; în cazul în care pârâtul nu-și îndeplinește obligația în termen de 10 zile de la data la care hotărârea instanței a devenit definitivă, să se dispună ca hotărârea instanței să servească pentru îndeplinirea de către reclamant a formalităților de radiere la Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Hunedoara.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din verificarea contractului de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport pentru un vehicul folosit, aflat la dosarul Judecătoriei Petroșani, rezultă că în cuprinsul acestuia a fost menționat locul încheierii contractului ca fiind în Petroșani.

De asemenea, la pct. 5 al contractului de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, s-a menționat că mijlocul de transport a fost predat și primit, iar prețul a fost plătit la încheierea contractului.

Față de cele anterior reținute, din care rezultă că încheierea și executarea parțială a contractului s-a făcut în Petroșani, Înalta Curte reține incidența în cauză a prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care statuează competența teritorială alternativă a instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

În cauză, opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Petroșani, prin urmare, la instanța în a cărei rază teritorială se află locul executării obligațiilor, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 din același cod.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroșani, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Petroșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 22 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în
ÎCCJ 2021-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2021
Ședința publică din data de 9 februarie 2021 Asupra conflictului negativ de competența de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 20.12.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2019-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 898/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 24 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto Să
ÎCCJ 2024-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2024
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani, în data de 28.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A.
ÎCCJ 2020-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2020
să dispună transcrierea dreptului de proprietate pe numele cumpărătorului și să radieze orice înregistrare cu privire la reclamant. Prin încheierea din 11 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, instanța a dispus disjungerea capătul
Sursă