ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2017

HOTĂRÂRE

19.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 22 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună radierea autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie motor x, de pe numele reclamantei, și înscrierea pe numele pârâtei, iar în cazul în care pârâta nu își va îndeplini obligația care îi revine, de a solicita autorităților competente să îndeplinească procedurile de transcriere a dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele său, să fie autorizată să îndeplinească reclamanta, pe cheltuiala pârâtei, obligația respectivă.

La termenul de judecată din data de 15.05.2017, instanța, având în vedere că pârâta domiciliază în București, str. x, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hunedoara, reținând cauza spre soluționare pe excepție.

Prin sentința civilă nr. 704/2017, pronunțată la data de 15 mai 2017, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Hunedoara a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. împotriva pârâtei B., în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 București.

În motivarea acestei hotărâri, față de prevederile art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) Noul C. proc. civ., și, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, reținând, totodată, că pârâta are domiciliul în București, care se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, și că, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâta, iar cum domiciliul pârâtei este în București, instanța, în baza art. 131, art. 132 alin. (3) Noul C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de față în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 15 iunie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 7054, pronunțată la data de 15 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6 București; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., împotriva pârâtei B., în favoarea Judecătoriei Hunedoara; a constatat ivit conflict negativ de competență, și a înaintat dosarul în vederea soluționării conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că, în cauză, prima instanță s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale de ordine privată invocată pentru prima dată din oficiu la primul termen de judecată, într-o cauză în care întâmpinarea este obligatorie, motiv pentru care, a constatat că nu a fost legal sesizată cu soluționarea cauzei nr. 806/243/2017, față de acest aspect, instanța constatând că, în cauză, competența teritorială a Judecătoriei Hunedoara s-a definitivat prin neinvocarea de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale prin întâmpinare.

Sub acest aspect, instanța a constatat că, în cauză, necompetența nu este una de ordine publică, ci privată, față de dispozițiile art. 126 noul C. proc. civ., prezentul litigiu fiind unul privitor la bunuri, și, în consecință, necompetența este una de ordine privată, și nu publică, devenind incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., pentru aceste considerente, instanța admițând excepția necompetenței teritoriale și declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Hunedoara și Judecătoria Sectorului 6 București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- obligația de a face, având ca obiect obligarea pârâtei B. la radierea autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie motor x, de pe numele reclamantei A., și înscrierea pe numele pârâtei, iar în cazul în care pârâta nu își va îndeplini obligația care îi revine, de a solicita autorităților competente să îndeplinească procedurile de transcriere a dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele său, să fie autorizată să îndeplinească reclamanta, pe cheltuiala pârâtei, obligația respectivă.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului îndeplinirii obligației, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 Noul C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv, de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetență este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 Noul C. proc. civ.), iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, stabilește:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență, fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Potrivit acestui text, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hunedoara și nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 15 mai 2017, pârâta nu a invocat această excepție.

Or, așa cum corect și legal a reținut și Judecătoria Sectorului 6 București, excepția de necompetență teritorială a fost invocată în cauză chiar de către instanță din oficiu, și fără a fi invocată de pârâta B. printr-o eventuală întâmpinare, deci, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Prin urmare, cum pârâta nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat, invocarea excepției necompetenței teritoriale alternative de către instanță, din oficiu, nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Față de acestea, excepția de necompetență teritorială, fiind una de ordine privată, și cum o atare excepție nu a fost invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, ci de instanță, din oficiu, Judecătoria Hunedoara nu era în termen să analizeze competența teritorială și să se considere necompetentă.

Mai mult, din moment ce alegerea instanței a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, și cum, instanța inițial sesizată nu a respectat textul legal pentru a putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, se stabilește, în mod definitiv, competența acelei instanțe, astfel încât, nu se mai poate declara necompetentă.

Nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv, Judecătoria Hunedoara, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece, atât timp cât pârâta, singura care putea ridica excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, această instanță a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a primi o atare excepție de necompetență teritorială relativă invocată, din oficiu, și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Hunedoara și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., cu referire la art. 113 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,