ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2017

HOTĂRÂRE

28.03.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 545/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, sub nr. x/2016 din 12.10.2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. și Municipiul Roman - Direcția de Impozite și Taxe Locale a solicitat să se constate că s-a transmis către pârâta B., dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x înmatriculat sub nr. x. A mai solicitat radierea din certificatul fiscal al autoturismului.

La termenul din 14 octombrie 2016, în Ședința Camerei de Consiliu, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roman.

Prin încheierea nr. 411/14.10.2016 pronunțată de Judecătoria Roman, instanța a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea introductivă vizează o acțiune civilă a obligației de a face, ce se judecă în contradictoriu cu pârâta B., cu domiciliul în jud. Iași, localitate ce nu se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Roman, ci a Judecătoriei Iași.

Totodată, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului, în această materie fiind vorba despre o competență absolută, prevederile C. proc. civ. fiind de ordine publică.

In speță, reținând domiciliul pârâtei ca fiind în Municipiul Iași, iar localitatea Iași se află în circumscripția Judecătoriei Iași și nu în circumscripția Judecătoriei Roman, instanța a apreciat întemeiată excepția invocată din oficiu, reținând caracterul absolut al acestei excepții, cu consecința desesizării instanței și declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3115/2017 din 8 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Iași, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că acțiunea promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și Municipiul Roman-Direcția de Impozite și Taxe Locale, grefată pe contract de vânzare cumpărare a unui autoturism, având ca obiect obligație de a face și acțiune în constatare, respectiv de a proceda la efectuarea formalităților în vederea radierii auto, au natura unei acțiuni personale patrimoniale, iar normele procedurale pentru determinarea instanței competente pentru soluționarea cauzei au un caracter relativ.

S-a mai reținut că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și ale art. 112 C. proc. civ., că reclamanta a înțeles să cheme în judecată doi pârâți unul cu domiciliul în Municipiul Iași și celălalt cu sediul în Municipiul Roman și că, în speță, sunt incidente dispozițiile ce instituie competența teritorială alternativă, reclamanta având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe competente.

Totodată, a reținut, referitor la regimul juridic al excepției de necompetență teritorială, că aceasta are caracter relativ, în sensul că aceasta poate fi invocată numai de către pârât iar nu și de către reclamantă, care a înțeles să învestească o instanță competentă sub aspect teritorial alternativ, și cu atât mai mult nu poate fi invocată de instanța de judecată din oficiu, neexistând temei legal pentru desesizare și corelativ, sesizarea din oficiu, fiind vorba despre o cerere personală patrimonială.

În situația analizată, s-a reținut că prima instanță de judecată a înțeles să învestească Judecătoria Iași, fără ca să existe o solicitare în acest sens din partea părților litigante și în afara unei dispoziții legale exprese, cum este cazul, al competenței teritoriale exclusive.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte reține că reclamanta A. a învestit instanța cu o acțiune grefată pe un contract de vânzare cumpărare a unui autoturism, având ca obiect obligația de a face și acțiune în constatare - efectuarea formalităților în vederea radierii auto, ce are natura unei acțiuni personale patrimoniale, situație în care devin incidente normele ce reglementează competența teritorială relativă. Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părților, iar instanța sesizată nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.).

Necompetență teritorială invocată de către Judecătoria Roman, din oficiu, este de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârâți prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu era obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în cazul pluralității de pârâți "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

Art. 116 C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, având în vedere și textele legale anterior evocate, reclamantul având posibilitatea de a introduce acțiunea la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

În speță, se constată că reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâți pe B., cu domiciliul în jud. Iași, și pe Municipiul Roman - Direcția de Impozite și Taxe Locale, cu sediul în mun. Roman, Piața Roman Vodă, nr. 1, jud. Neamț, și a ales să învestească Judecătoria Roman cu soluționarea demersului său judiciar, aceasta fiind instanța în a cărei rază teritorială se află sediul unuia dintre pârâți, respectiv Municipiul Roman - Direcția de Impozite și Taxe Locale.

În cauză, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Roman, prin urmare, la instanța în a cărei rază teritorială se află sediul unuia dintre pârâți, conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din același cod.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.