ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1193/2017

Decizia nr. 1193/2017 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la. Judecătoria Onești la data de 14 iulie 2016 sub nr. x/270/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând constatarea nulității absolute a amenzilor. În motivare se arată că a vândut autoturismul, la data de 13 august 2015, pârâtului, iar de la momentul vânzării autoturismul a intrat în posesia cumpărătorului. Pârâtul nu și-a îndeplinit propriile obligații în ceea ce privește înmatricularea pe numele său a autoturismului, astfel că reclamantul a primit mai multe amenzi. În drept, plângerea a fost motivată pe dispozițiile art. 1528, 1530, 1531 C. civ., O.G.

nr. 2/2001, Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. 1501/2006. În procedura reglementată de art. 200 C. proc. civ., pârâtul nu a depus întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 2807 din 06 decembrie 2016, Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței. sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, reținând că: Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel." Î n speță, instanța nu a identificat vreun caz care să atragă competența teritorială alternativă și, întrucât regula înscrisă în art. 107 C. proc.

civ. reprezintă dreptul comun în materia competenței teritoriale, se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Primind dosarul spre soluționare, Judecătoria Vaslui, prin sentința civilă nr. 620 din 24 martie 2017, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești și, constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a decide. Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Vaslui a reținut următoarele: Cererea promovată de reclamant (în valorificarea unui drept personal) este o acțiune personală, ca atare, față de obiectul acesteia, se reține că nu sunt incidente dispozițiile privind competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei, așa încât, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 129 C. proc. civ. interpretat per a contrario competența teritorială de soluționare a prezentei cauze este una privată. În consecință având în vedere natura privată a competenței teritoriale, a dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cu care „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața, primei instanțe" și faptul că pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale (ci instanța Judecătoria Onești din oficiu), s-a reținut că Judecătoria Vaslui nu este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Astfel, din interpretarea coroborată a art. 126 alin. (1) și art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Vaslui a reținut că prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordin privat de către pârât în fața instanței inițial învestite cu soluționarea cauzei, competența se stabilește valabil pentru acea instanță, nemaiputând fi incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., ci cele privind competența alternativă de soluționare a cauzei. Practic, neinvocarea excepției de către pârât în fața Judecătoriei Onești, are efectul unui acord tacit privind competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe inițial învestite, chiar dacă o altă instanță ar fi competentă teritorial relativ să soluționeze prezenta cauză.

Prin încheierea din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost trimisă spre soluționare Secțiilor civile ale instanței, reținându-se că obiectul cauzei îl constituie un act civil, deci natura pricinii este una pur civilă și nu administrativ fiscală. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 4 iulie 2017 sub nr. x/172017. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 1 raportat Ia art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc.

civ., excepția necompetenței se invocă In mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetență este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în pretenții, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la contravaloarea amenzilor contravenționale reținute în sarcina reclamantului ca urmare a neîndeplinirii obligației pârâtului de a-și înmatricula pe numele său autoturismul ce i-a fost vândut de către reclamant, întemeiată pe prevederile art. 1528, 1530 și 1531 C. civ., calificare ce a fost, de altfel, corect stabilită de instanțele aflate în conflict, ce au reținut că, în atare situație, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are însă caracter relativ, fiind de ordine privată.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă. Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) din același cod, în situația necompetenței de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". în această situație nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Înalta Curte reține că, în cauză, a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Onești de instanța de judecată, din oficiu, la primul termen de judecată acordat în cauză, din 6 decembrie 2016, iar nude către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, cum pârâtul nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat, invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Onești nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În consecință, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată de reclamant cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Onești, nu era cea de la domiciliul pârâtului, deoarece atât timp cât pârâtul, singurul care putea invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria Onești a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, astfel cum greșit s-a procedat în cauză. Aceasta deoarece fiind vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit ia prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând, în această situație, să își decline competența din oficiu.

În consecință, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârât, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Onești a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu. Pentru aceste considerente, competența de soluționare a pricinii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Onești. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2017.