ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1193/2017

Decizia nr. 1193/2017

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la. Judecătoria Onești la data de 14

iulie 2016 sub nr. x/270/2016,

reclamantul

A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând constatarea

nulității absolute a amenzilor.

În motivare

se arată că a vândut autoturismul, la data de 13 august 2015,

pârâtului, iar de la momentul vânzării autoturismul a intrat în posesia

cumpărătorului. Pârâtul nu și-a îndeplinit propriile

obligații în ceea ce privește înmatricularea pe numele său a

autoturismului, astfel că reclamantul a primit mai multe amenzi.

În drept,

plângerea a fost motivată pe dispozițiile art. 1528, 1530, 1531 C.

civ., O.G. nr. 2/2001, Ordinul ministrului Administrației și Internelor

nr. 1501/2006.

În procedura

reglementată de art. 200 C. proc. civ., pârâtul nu a depus întâmpinare.

Prin

sentința civilă nr. 2807 din 06 decembrie 2016, Judecătoria

Onești a admis excepția necompetenței. sale teritoriale,

invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui,

reținând că:

Potrivit

art. 107 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de chemare în judecată se

introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Î

n speță,

instanța nu a identificat vreun caz care să atragă

competența teritorială alternativă și, întrucât regula înscrisă

în art. 107 C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia

competenței teritoriale, se aplică ori de câte ori nu există o

dispoziție legală care să stabilească o altă

instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Primind

dosarul spre soluționare, Judecătoria Vaslui, prin sentința

civilă nr. 620 din 24 martie 2017, a declinat, la rândul său,

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Onești și, constatând ivit conflictul negativ de competență

a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru a decide.

Pentru

a pronunța această sentință, Judecătoria Vaslui a

reținut următoarele:

Cererea

promovată de reclamant (în valorificarea unui drept personal) este

o

acțiune personală, ca atare,

față de obiectul acesteia, se reține că nu sunt incidente

dispozițiile privind competența teritorială exclusivă de

soluționare a cauzei, așa încât, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 C. proc. civ. interpretat per

a contrario competența teritorială de soluționare a prezentei

cauze este una privată.

În consecință

având în vedere natura privată a competenței teritoriale, a

dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cu care

„necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de

către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie,

cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt

legal citate în fața, primei instanțe" și faptul că

pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale (ci

instanța Judecătoria Onești din oficiu), s-a reținut

că Judecătoria Vaslui nu este competentă să

soluționeze prezenta cauză.

Astfel,

din interpretarea coroborată a art. 126 alin. (1) și art. 130 alin. (3)

C. proc. civ., Judecătoria Vaslui a reținut că prin neinvocarea excepției

necompetenței teritoriale de ordin privat de către pârât în fața

instanței inițial învestite cu soluționarea cauzei,

competența se stabilește valabil pentru acea instanță,

nemaiputând fi incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., ci cele privind

competența alternativă de soluționare a cauzei.

Practic,

neinvocarea excepției de către pârât în fața Judecătoriei

Onești, are efectul unui acord tacit privind competența de

soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe inițial

învestite, chiar dacă o altă instanță ar fi competentă

teritorial relativ să soluționeze prezenta cauză.

Prin

încheierea din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza a

fost trimisă spre soluționare Secțiilor civile ale

instanței, reținându-se că obiectul cauzei îl constituie un act

civil, deci natura pricinii este una pur civilă și nu administrativ

fiscală.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă la data de 4 iulie 2017 sub nr. x/172017.

Înalta

Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de

competență, conform art. 133 pct. 1 raportat Ia art. 135 alin. (1) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Onești, pentru următoarele considerente:

În conformitate

cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței

se invocă In mod diferit, în funcție de forma necompetenței,

respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de

competență încălcate.

Necompetență

este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129

alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind

competența generală a instanțelor judecătorești,

competența materială și competența teritorială

exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe

de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate

celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că

necompetență este de ordine privată.

Litigiul

de față are ca obiect o acțiune în pretenții, reclamantul

solicitând obligarea pârâtului la contravaloarea amenzilor

contravenționale reținute în sarcina reclamantului ca urmare a

neîndeplinirii obligației pârâtului de a-și înmatricula pe numele

său autoturismul ce i-a fost vândut de către reclamant,

întemeiată pe prevederile art. 1528, 1530 și 1531 C. civ., calificare

ce a fost, de altfel, corect stabilită de instanțele aflate în

conflict, ce au reținut că, în atare situație, competența

în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor

dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora

cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde

domiciliază pârâtul, normă ce are însă caracter relativ, fiind

de ordine privată.

Fiind

vorba despre o normă de competență teritorială

relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de

necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform art.

130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată

rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a

decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Mai

mult, potrivit art. 130 alin. (4) din același cod, în situația

necompetenței de ordine privată „partea care a făcut cererea la

o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea

competenței". în această situație nici chiar reclamantul,

după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni

asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Înalta

Curte reține că, în cauză, a fost invocată excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Onești de instanța

de judecată, din oficiu, la primul termen de judecată acordat în

cauză, din 6 decembrie 2016, iar nude către pârât, în condițiile

art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin

urmare, cum pârâtul nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de

înfățișare la care a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat,

invocarea excepției necompetenței teritoriale de către

Judecătoria Onești nu poate avea drept consecință

schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În consecință,

nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că

instanța sesizată de reclamant cu cererea de chemare în

judecată, respectiv Judecătoria Onești, nu era cea de la

domiciliul pârâtului, deoarece atât timp cât pârâtul, singurul care putea

invoca excepția de necompetență teritorială relativă

nu a invocat-o, Judecătoria Onești a rămas competentă

să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu,

excepția de necompetență teritorială relativă, astfel

cum greșit s-a procedat în cauză.

Aceasta

deoarece fiind vorba de o competență teritorială relativă,

neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc.

civ., a excepției de necompetență prezumă împrejurarea

că părțile au convenit tacit ia prorogarea competenței în

favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând, în

această situație, să își decline competența din

oficiu.

În consecință,

prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare

în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârât, a

excepției de necompetență teritorială, Judecătoria

Onești a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul

litigiu.

Pentru

aceste considerente, competența de soluționare a pricinii va fi

stabilită în favoarea Judecătoriei Onești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Onești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 14 iulie 2017.