ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2017

HOTĂRÂRE

26.01.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 10 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate că dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, an de fabricație 1993, culoare roșu, serie sașiu x, serie motor x, serie caroserie x, s-a transmis în patrimoniul pârâtului; și, să oblige pârâtul să se prezinte la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare Vehicule Brașov, din cadrul Instituției Prefectului Brașov, cu certificatul și numerele de înmatriculare ale autoturismului cumpărat de la reclamant, pentru radierea, respectiv, înmatricularea autoturismului mai sus- menționat pe numele pârâtului, iar, în caz de refuz, hotărârea pe care o va pronunța instanța să țină loc de consimțământ privind radierea autoturismului identificat cu datele de mai sus de pe numele reclamantului, și înscrierea acestuia pe numele pârâtului; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 11.01.2015, în raport de conținutul adresei depusă la data de 15.12.2015 de către Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor Brașov, din care rezultă că pârâtul are o adresă diferită de cea la care a fost citat, respectiv județul Brașov și având în vedere că procedura de citare cu părțile este nelegal îndeplinită, procesele-verbale de citare fiind restituite cu mențiunea "destinatarul fiind absent, actele au fost depuse la cutia poștală", instanța a dispus reluarea procedurii de citare cu părțile, pârâtul urmând a fi citat la noua adresă urmând ca, ulterior citării pârâtului, să fie discutată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, dat fiind faptul că adresa de domiciliu a pârâtului se află în aria de competență a altei instanțe.

La termenul de judecată din data de 15.02.2016, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung în raport de adresa de domiciliu a pârâtului B..

Prin sentința civilă nr. 328/2016, pronunțată la data de 15 februarie 2016, în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Câmpulung a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Câmpulung invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Cluj- Napoca.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, față de disp. art. 248 C. proc. civ. și având în vedere domiciliul pârâtului - criteriu în raport cu care se stabilește potrivit art. 108 C. proc. civ. - instanța competentă să soluționeze acțiunea reclamantului A., este întemeiată excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, cu consecința declinării competentei de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Brașov, în condițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 04 martie 2016, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 7753, pronunțată la data de 8 iulie 2016, în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Câmpulung; constatând ivit conflictul negativ de competenta, prezentul dosar a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului; a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung pentru termenul acordat de Judecătoria Câmpulung.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Instanța a apreciat că, potrivit art. 1027 C. proc. civ., competența de a soluționa acțiunea în constatare formulată de reclamant în primă instanță aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun, fără a stabili o competență exclusivă în sarcina vreunei instanțe, iar normele procedurale care reglementează competenta teritoriala a instanței sunt norme cu caracter dispozitiv, iar nu absolut.

Din combinarea celor doua texte de lege, prin interpretarea "per a contrario" a art. 126 C. proc. civ., se desprinde concluzia conform căreia, competenta teritoriala aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o alta instanță, competenta fiind exclusivă, numai in cazurile reglementate de art. 117-119 C. proc. civ. precum si in pricinile in materie de persoane, in acest din urma caz norma având caracter absolut.

Ca urmare, a reținut instanța, în pricinile privitoare la bunuri (cum este și cazul prezentei cereri), norma juridica instituita de art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea se face la instanța sediul pârâtului este de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Fiind incidente, așadar, in speță, norme cu caracter dispozitiv in ceea ce privește competenta teritoriala, alegerea instanței competente din punct de vedere teritorial aparține conf. art. 116 C. proc. civ. părții care a promovat cererea (reclamant).

Odată astfel aleasă instanța, aceasta este legal investita cu soluționarea respectivei cereri, reclamantul nemaiputând reveni asupra alegerii făcute, iar instanța, din oficiu, neputând dispune declinarea.

În consecință, constatând ca instanța legal investita cu soluționarea prezentei cereri este Judecătoriei Câmpulung, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Câmpulung și Judecătoria Brașov- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- acțiune în constatare, ce are drept obiect obligarea pârâtului B. la radierea autoturismului și să-l înmatriculeze pe numele său, iar, în caz de refuz, hotărârea care se va pronunța să țină loc de consimțământ privind radierea autoturismului de pe numele reclamantului A. și înscrierea pe numele pârâtului.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamantul a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtului sau instanța locului executării obligației, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

Art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, stabilește:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Fiind vorba însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Așadar, potrivit acestui text, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, așa cum corect și legal a reținut și Judecătoria Brașov, excepția de necompetență teritorială a fost invocată în cauză chiar de către instanță din oficiu, și fără a fi invocată de pârâtul B. printr-o eventuală întâmpinare, deci, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Prin urmare, cum pârâtul nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat, invocarea excepției necompetenței teritoriale alternative de către instanță, din oficiu, nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Brașov.

Față de acestea, excepția de necompetență teritorială, fiind una de ordine privată, și cum o atare excepție nu a fost invocată doar de către pârât prin întâmpinare, ci de instanță, din oficiu, Judecătoria Câmpulung nu era în termen să analizeze competența teritorială și să se considere necompetentă.

Mai mult, din moment ce alegerea instanței a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, și cum, instanța inițial sesizată nu a respectat textul legal pentru a putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, se stabilește, în mod definitiv, competența acelei instanțe, astfel încât, nu se mai poate declara necompetentă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv, Judecătoria Câmpulung, nu era cea de la domiciliul pârâtului, deoarece, atât timp cât pârâtul, singurul care putea ridica excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, această instanță a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a primi o atare excepție de necompetență teritorială relativă invocată, din oficiu.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Câmpulung și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,