ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 898/2019

HOTĂRÂRE

14.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 898/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 24 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto Sălaj din cadrul Instituției Prefectului Sălaj, a solicitat obligarea acestora la radierea autovehiculului marca C. cu număr de identificare x și cu număr de înmatriculare x, pe motiv că a fost vândut pârâtului conform contractului de vânzare-cumpărare din data de 15 mai 2013, atașat cererii.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 78, art. 79 și următoarele C. proc. civ., art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 35 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 5 februarie 2019, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale față de pârâtul Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto Sălaj din cadrul Instituției Prefectului Sălaj și a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe acesta.

Totodată, a invocat din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale cu privire la soluționarea cauzei în contradictoriu cu pârâtul B. și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin Sentința civilă nr. 218 din data de 5 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect obligația de a face, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Zalău a reținut că, potrivit relațiilor solicitate de instanță autoturismul cu datele de identificare indicate de reclamantă figurează înmatriculat în evidențele oficiale pe numele acesteia.

Totodată, a arătat că, în baza art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, "În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului", iar, conform art. 17 alin. (1) din același act normativ, "Radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulație a acestora, la cererea proprietarului, în situațiile reglementate la lit. a) - d)".

A constatat că, din conținutul textelor evidențiate decurge concluzia că acțiunea în justiție întemeiată pe dispozițiile anterior menționate urmărește a valorifica anumite obligații cu un caracter intuitu personae, stabilite imperativ de legiuitor în sarcina dobânditorului dreptului de proprietate asupra vehiculului, respectiv a proprietarului, de unde și caracterul de ordine publică al normei de competență teritorială aplicabilă în asemenea litigii.

De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. a arătat că, în ipoteza acțiunilor în justiție fundamentate pe dispozițiile art. 11 alin. (4) și 17 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, nu poate fi alegat că în discuție ar fi procese relative la bunuri sau drepturi de care litiganții ar putea dispune, ci, dimpotrivă, organul jurisdicțional este sesizat pentru a examina dacă, în circumstanțele evidențiate, poate fi valorificată, pe calea justiției, o sarcină de natură imperativă, ce corespunde unei formalități administrative, instituită, în mod exclusiv, asupra pretinsului cumpărător, respectiv proprietar al unui vehicul, de unde decurge caracterul de ordine publică al normei de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în situația particulară evocată.

A reținut că, în cauza de față, reclamanta pretinde obligarea pârâtului la radierea autoturismului de pe numele acesteia, însă, în realitate, față de argumentele expuse în cuprinsul cererii și de scopul urmărit, se deduce că se urmărește a fi realizată formalitatea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate către pârât.

Prin urmare, a constatat că, dacă pretinsa încheiere a vânzării a dat naștere, în sarcina pârâtului, a unor obligații specifice, decurgând din natura bunului asupra căruia s-a transmis dreptul de proprietate, îndatoriri în privința cărora reclamanta ar deține calitatea de creditor, orice solicitare de executare a acestora, valorificată pe calea unei cereri de chemare în judecată, nu poate fi întreprinsă decât cu respectarea normei de competență teritorială de la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce prezintă, în această ipoteză, caracter de ordine publică, pricina da față vizând anumite obligații personale ce ar reveni pârâtului cumpărător.

Astfel, observând dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în baza art. 130 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) din același cod, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, în a cărei rază de competență locuiește pârâtul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 1 martie 2019, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 2679 din data de 11 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Zalău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, în cauză, necompetența este una de ordine privată, și nu publică, prezentul litigiu fiind unul privitor la bunuri, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

A constatat că, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, având în vedere că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată de către pârât, ci din oficiu, a considerat că nu a fost legal sesizată cu soluționarea cauzei, iar competența teritorială a Judecătoriei Zalău s-a definitivat prin neinvocarea de către pârât a excepției necompetenței teritoriale prin întâmpinare, într-o cauză în care întâmpinarea este obligatorie.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reține că Judecătoria Zalău și Judecătoria Sectorului 6 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale instanțelor cu privire caracterul necompetenței teritoriale invocate în cauză.

Astfel, Judecătoria Zalău a reținut caracterul de ordine publică al normei de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în situația particulară a cauzei, în timp ce Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat că necompetența este una de ordine privată, prezentul litigiu fiind unul privitor la bunuri, iar sesizarea sa s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Prin demersul judiciar cu care a învestit Judecătoria Zalău, având ca obiect o acțiune privitoare la bunuri, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului la radierea autovehiculului pe care l-a vândut acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 mai 2013.

Prin urmare, la stabilirea instanței competente a soluționa pricina sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Competența teritorială astfel reglementată este una de ordine privată, iar potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Verificând, actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul B., în termen legal, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței învestite de către reclamantă, ci Judecătoria Zalău a invocat, din oficiu, această excepție, încălcând, astfel, dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care nu conferă instanțelor de judecată această posibilitate când competența este una de ordine privată, cum este cazul în prezentul litigiu.

Având în vedere că, prin neinvocarea, în termen legal, de către pârât a excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei învestite de către reclamantă, această instanță a rămas competentă să soluționeze pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.