ÎCCJ, decizie (scj.ro #128102)

Contestație la executare. Cerere de angajare a răspunderii executorului judecătoresc. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Executarea silită

Index alfabetic : contestație la executare

-extras de carte funciară

Legea nr. 188/2000, art. 45

C. proc. civ. din 1865, art. 167 alin. (1), art. 372, art. 373

1

,

art. 373

4

, art. 411 alin. (3), art. 500

Potrivit art. 500 alin. (3) C. proc. civ., executorul are obligația de a cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit.

În cazul în care executorul judecătoresc și-a îndeplinit obligația de a solicita și verifica sarcinile și drepturile reale ce grevează imobilul urmărit, din extrasul de carte funciară rezultând că nu sunt consemnate drepturi ori sarcini în favoarea altui creditor decât a celui care a solicitat executarea silită, nu poate fi angajată răspunderea acestuia dacă un alt creditor nu și-a înscris dreptul de ipotecă până la momentul finalizării executării silite, chiar dacă acest drept era anterior titlului executoriu în baza căruia imobilul a fost executat silit.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 784 din 11 martie 2015

Prin decizia nr. 703/A din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția I civilă, a fost admis apelul declarat de B.R.S. SA, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, împotriva sentinței civile nr. 1130 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului Mureș, a fost schimbată hotărârea atacată în sensul respingerii excepției prescripției și respingerii acțiunii reclamantei B.R.S. SA, prin lichidator, împotriva pârâtului BEJ K.A.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 18 decembrie 2003 reclamanta a formulat o contestație împotriva actelor de executare silită efectuate de BEJ K.A.Z. în dosarul execuțional nr. 49 din 27 februarie 2003, la cererea creditoarei SC L. SA Moeciu de Jos împotriva debitoarei SC S. LG SA Brașov.

La data de 5 aprilie 2012 reclamanta și-a precizat cererea, solicitând instanței angajarea răspunderii civile delictuale a BEJ K.A.Z. și, în temeiul art. 45 din Legea nr. 188/2000 și art. 55 din Statutul UNEJ și art. 1357 C. civ., obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat băncii, estimat la 122.968,55 euro, echivalentul sumei de 538.355,20 lei.

S-a invocat de către reclamantă faptul că pârâtul nu a respectat prevederile art. 500 C. proc. civ. în sensul că nu a cerut biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul și nu a înștiințat titularii acestor drepturi despre executare, nefiind citați la termenele stabilite pentru vânzarea imobilului. Dacă executorul judecătoresc ar fi respectat aceste dispoziții ar fi observat că, la data de 9 septembrie 2003, înaintea ultimei licitații, a fost notată somația de plată nr. 25 din 8 septembrie 2003 emisă de executorul bancar N.D. S-a mai invocat și subevaluarea imobilului, nefiind efectuată o expertiză tehnică în cauză; publicația de vânzare pentru data de 31 martie 2003 s-a făcut la o altă adresă a debitoarei, acesta fiind lipsit astfel de dreptul la apărare, precum și faptul că, contractul de cesiune în baza căruia s-a realizat executarea silită nu ar reprezenta un titlu executoriu în raport de dispozițiile art. 376 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1130 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Mureș, după declinarea cauzei de la Judecătoria Sighișoara, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei, sentință menținută prin decizia civilă nr. 38/A din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Decizia din apel a fost atacată cu recurs, iar, prin decizia nr. 1876 din 27 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, constatând că dreptul la acțiune al reclamantei pentru repararea pagubelor cauzate prin nerespectarea dispozițiilor legale în cadrul executării silite curge de la data soluționării contestației în anulare, în cazul de față, contestație nesoluționată până la acel moment.

După casare, instanța de apel a reținut că apelul este fondat, dar numai în ceea ce privește modul de soluționare a excepției, reținând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 45 din Legea nr. 188/2000 prin raportare la normele de procedură civilă care reglementează executarea silită.

S-a reținut că cererea de executare silită a fost înregistrată la data de 27 februarie 2003 și la data de 10 martie 2003 a fost emis primul extras de carte funciară a imobilului supus executării silite, extras din care rezultă că la foaia C de proprietate nu sunt consemnate drepturi sau sarcini în favoarea altui creditor decât a celui care a solicitat executarea silită.

La data de 2 aprilie 2003 este emis un nou extras de carte funciară în care este notat dreptul de ipotecă, dar și două somații, prima a SC L. SRL Brașov, iar cea de-a doua a Administrației Finanțelor Publice.

Abia în luna septembrie 2003 reclamanta notează în cartea funciară doar somația emisă în dosarul execuțional deschis de executorul bancar, nu și dreptul real de ipotecă pe care îl avea constituit încă din anul 2001.

Curtea de apel a reținut că este nefondată susținerea reclamantei în sensul că executorul judecătoresc nu și-a îndeplinit obligația de a cere un extras de carte funciară înainte de începerea executării silite, în speță fiind incidente dispozițiile art. 373

4

C. proc. civ. care reglementează concursul de executări silite, potrivit cărora, când privitor la același imobil se efectuează mai multe executări silite, persoana interesată se adresează instanței de executare pentru reunirea procedurilor într-o singură executare, la executorul mai întâi sesizat, procedură de care, însă, reclamanta nu a uzitat.

Referitor la nerespectarea procedurii de citare a debitoarei supuse executării silite, instanța de apel a reținut că doar o singură publicație de vânzare nu a fost îndeplinită la sediul acesteia, restul publicațiilor ulterioare fiind realizate la acest sediu.

Referitor la subevaluarea imobilului și neefectuarea unei expertize tehnice în acest sens, s-a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 411 C. proc. civ., valoarea imobilului nefiind contestată de către debitor, astfel încât nu se impunea efectuarea unei expertize.

Au fost înlăturate și susținerile cu privire la inexistența unui titlu executoriu în baza căruia să pornească executarea silită, reținându-se că SC L. SA i s-a încuviințat această executare prin încheierea instanței de judecată din data de 3 martie 2003, instanță care a verificat în prealabil înscrisurile invocate în acest sens.

Curtea de apel a mai reținut și că prin sentința civilă nr. 1408 din 29 iunie 2012 a Judecătoriei Sighișoara toate criticile privind nerespectarea procedurii de executare silită au fost respinse, demersurile ulterioare ale reclamantei vizând doar încercarea de a recupera prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligațiilor propriilor funcționari ai acesteia.

Împotriva deciziei din apel, precum și împotriva încheierii din 14 noiembrie 2014 a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 14 noiembrie 2014, casarea parțială a deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanțe de judecată de același grad; în subsidiar, s-a solicitat modificarea parțială a deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

1.Respingerea probei cu expertiză prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor solicitate, motiv de recurs încadrat de către recurentă la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta critică respingerea probei de către instanța de apel, arătând că valoarea prejudiciului solicitat putea fi stabilită doar în urma efectuării unei expertize contabile, iar în lipsa unei astfel de probe hotărârea judecătorească este fundamentată arbitrar.

Respingerea probei cu expertiză este apreciată de către recurentă ca fiind o antepronunțare a completului de judecată, considerând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 295 C. proc. civ., cât și prevederile art. 292 alin. (2) teza II C. proc. civ.

2.Hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta consideră că acțiunea formulată are drept temei art. 45 din Legea nr. 188/2000 și art. 998 și urm. C. civ. 1864.

Recurenta critică faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că executorul judecătoresc și-a îndeplinit obligația legală de a solicita extras de carte funciară pentru imobilul urmărit.

De asemenea, circumscris aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat reținerea greșită de către instanța de apel a incidenței în cauză a prevederilor art. 373

4

C. proc. civ. care reglementează concursul de urmăriri silite.

Astfel, recurenta consideră că nu se află în culpă pentru faptul că nu a cerut conexarea dosarelor de executare întrucât nu avea cunoștință de dosarul instrumentat de către pârât, considerând că prin înregistrarea în C.F. la data de 9 septembrie 2003 a somației de plată nr. 25 din 8 septembrie 2003 a fost suficient de diligent, fiind culpa pârâtului că nu a solicitat un alt extras de C.F. anterior afișării publicațiilor de vânzare și că astfel ar fi văzut că mai exista un creditor înregistrat.

Recurenta consideră că executorul judecătoresc era obligat ca înaintea emiterii fiecărei publicații de vânzare să solicite câte un extras de carte funciară, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.

De asemenea, se critică greșita interpretare a dispozițiilor art. 411 C. proc. civ. în sensul că executorul trebuia să facă evaluarea „cu acordul părților”, și nu doar cu acordul debitorului.

Referitor la titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită recurenta consideră că nu îi este opozabilă sentința judecătorească prin care a fost încuviințată executarea silită și care a confirmat astfel validitatea titlului executoriu.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Referitor la primul motiv de recurs prin care recurenta critică respingerea probei cu expertiză judiciară, măsură realizată cu neîndeplinirea și neobservarea de către instanța de apel a obligațiilor ce-i revin în ceea ce privește administrarea probatoriului și formele legale de procedură, respectiv încălcarea art. 295 C. proc. civ. și a art. 292 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., motiv circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi reținute.

În primul rând, critica nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiind vorba despre încălcarea unei norme procedurale imperative legată de încuviințarea probelor, astfel cum susține recurenta.

Critica nu poate fi încadrată nici motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care se referă la o hotărâre pronunțată în lipsa unui temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, administrarea probelor fiind lăsată la aprecierea judecătorului care le poate încuviința, dacă le consideră utile și pertinente ori le poate respinge, această ultimă situație regăsindu-se în speță, instanța de apel motivând respingerea probei în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale (încheierea din 14 noiembrie 2014).

Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Astfel, chiar dacă recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 188/2000 prin raportare la normele de procedură civilă care reglementează executarea silită, instanța nu este ținută de calificarea juridică dată de către parte, având obligația de a califica corect raportul juridic dedus judecății.

Instanța de apel a reținut în mod corect că în cauză sunt incidente prevederile art. 373

4

C. proc. civ. care reglementează concursul de urmăriri silite, dispoziții care stabilesc în sarcina persoanei interesate, în speță recurenta, ca în situația în care cu privire la același imobil se efectuează mai multe executări silite, să se adreseze instanței de executare pentru reunirea procedurilor într-o singură executare, la executorul mai întâi sesizat.

Această obligație nu este stabilită în sarcina executorului judecătoresc astfel cum nu există nicio dispoziție legală care să impună acestuia termenul în care este obligat să solicite extras de carte funciară pentru a verifica eventualele sarcini ce grevează imobilul, ori intervalele de timp în care executorul trebuie să se adreseze biroului de carte funciară cu o nouă cerere.

Potrivit art. 500 alin. (3) C. proc. civ., executorul are obligația de a cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit, obligație pe care intimata din prezenta cauză și-a îndeplinit-o.

Astfel, la data de 10 martie 2003 a fost emis primul extras de carte funciară a imobilului supus executării silite, din cuprinsul căruia rezultă că nu sunt consemnate drepturi ori sarcini în favoarea altui creditor decât a celui care a solicitat executarea silită.

Executorul judecătoresc obține un nou extras de carte funciară la data de 2 aprilie 2003 în care este notat, dreptul de ipotecă, dar și două somații, prima a SC L. SRL Brașov, iar cea de-a doua a Administrației Finanțelor Publice.

Recurenta abia în luna septembrie 2003 își notează în cartea funciară somația emisă în dosarul execuțional deschis de către executorul bancar, fără însă a-și nota și dreptul real de ipotecă pe care îl avea constituit încă din anul 2001.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel a constatat că nu există nicio culpă a intimatei care și-a îndeplinit obligația de a solicita și verifica sarcinile și drepturile reale ce grevează imobilul urmărit, fiind culpa exclusivă a recurentei care nu și-a înscris dreptul de ipotecă până la momentul finalizării executării silite, chiar dacă acest drept era anterior titlului executoriu în baza căruia imobilul a fost executat silit.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la neefectuarea de către executorul judecătoresc a unei expertize imobiliare pentru stabilirea prețului imobilului supus executării silite, atâta vreme cât dispozițiile art. 500 alin. (2) C. proc. civ. lasă la aprecierea executorului judecătoresc efectuarea unei asemenea expertize, cu atât mai mult cu cât a existat acordul părților din dosarul execuțional cu privire la valoarea imobilului, fiind astfel respectate dispozițiile art. 411 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nu se impunea efectuarea unei expertize prețuitoare.

O altă critică a recurentei se referă la titlul executoriu deținut de către SC L. SRL în baza căruia imobilul a fost executat silit, contestându-se valabilitatea acestuia, critică neîntemeiată având în vedere că acest titlu a dobândit caracter executoriu în condițiile art. 372 C. proc. civ. și ale art. 373

1

C. proc. civ., respectiv în baza unei încheieri pronunțată de către o instanță de judecată, încheiere în baza căreia executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită și care nu poate fi atacată decât în condițiile prevăzute de lege.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.