ÎCCJ, decizie (scj.ro #85562)

Revizuire. Scrisoare de garanție bancară. Act nou.

C.proc.civ., art.322pct.5 teza 1

Motivul de revizuire prevăzut de art.322pct.5 teza 1C.proc.civ. priveșe

ipoteza stabilirii eronate a situației de fapt,ca urmare a neadministrării, ca

mijloc de probă, a înscrisului doveditor,descoperit după darea hotărârii.

Existența efectivă a srisorii de garanție bancară a fost  dovedită ,în

cauză,în raport cu dispozițiile art.174 C.proc.civ.,ce dau prevalență actului

juridic,atestat de un înscris,iar nu sensului  formal de suport material

al actului sau faptului juridic.

(Completul

de 9 judecători,decizia nr.28 din 17 februarie 2003)

Tribunalul București , Secția comercială,

prin sentința civilă nr.3245 din 11 iunie 1999, a admis acțiunea precizată de

reclamanta S.C.”R.”SA și a obligat pârâta „B”.să plătească acesteia 30 milioane

dolariS.U:A în echivalent în  lei la data plății,reprezentând cheltuieli

efectuate de relamantă pentru derularea exporturilor pe relația Irak,nepreluate

la datoria publică, cu motivarea că recuperarea creanțelor, recunoscute de

pârâtă, revin acesteia din urmă, așa cum rezultă din probatoriul administrat în

cauză.

Prin decizia nr.2197 din 6

octombrie 1999,Curtea de Apel București , Secția comercială a respins apelul

declarat de pârâtă,reținând că prima instanță a apreciat corect asupra

calității procesuale pasive, conferită pârâtei de obligațiile asumate prin

acordul bancar din 3 aprilie 1990.

Curtea Supremă de Justiție , Secția comercială,prin decizia nr.3939

din 20 iunie 2001 a admis recursul declarat de pârâtă și

apelul aceleiași părți, schimbând sentința primei instsnțe prin admiterea

acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că pârâta nu a făcut

altceva decât să execute operațiunile bancare legate de efectuarea

exporturilor, conform dispozițiilor Guvernului României, atât anterioare cât și

posterioare revoluției din decembrie 1989 iar obligarea pârâtei la plata

vreunei sume s-ar impune numai în cazul în care s-ar dovedi încasarea acesteia,

fie din partea Republicii Irak, fie de la autoritățile române.

Pe de altă parte, menționarea reclamantei în lista anexă a H. G. nr.909/2000,

reprezintă exclusiv o garanție a efectuării plății, în cazul obligării pârâtei

pe cale judecătorească.

Reclamanta SC "R." SA București a solicitat retractarea ultimei

decizii, invocând ca motiv de revizuire descoperirea de înscrisuri doveditoare,

reținute de partea potrivnică, prevăzut de art.322 pct.5 C. proc. civ..

In susținerea cererii de revizuirea deciziei din recurs ,reclamanta a invocat

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.322 pct.5 C.proc.civ.de scrisoarea de

garanție emisă de Ministerul Finanțelor cu nr.18.574 din 4 decembrie 2000 către

B.C.R.(succesoare a pârâtei „B.”), în baza O.U.G.nr.131/2000 și a H. G.

nr.909/2000.

Revizuienta a arătat că înscrisul face dovada recunoașterii creanței ce a făcut

obiectul litigiului și totodată, a garantării acesteia, irevocabil și

necondiționat, în numele și în contul statului, ca urmare a faptului că

operațiunile din care rezultă paguba în litigiu au fost ordonate, cu începere

din perioada 1983/1984, în baza acordurilor guvernamentale România-Irak.

Pentru a dovedi existența înscrisului deținut de partea potrivnică cât și a

refuzului acesteia de a-l produce și a imposibilității procurării lui, din

cauze mai presus de voința sa, reclamanta a prezentat, odată cu cererea de

revizuire, trei scrisori fax adresate în 2001 Guvernului României, Ministerului

de Finanțe și Băncii Comerciale Române, prin care a solicitat confirmarea și

eliberarea unei copii a actului invocat.

Prin decizia nr.5944 din 25 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție .,

Secția comercială a admis cererea de revizuire și a schimbat decizia atacată

,respingând ca nefondat recursul declarat de pârâtă...

Instanța a reținut că existența înscrisului este confirmată prin întâmpinarea

pârâtei și prin scrisoarea acesteia din 5 iulie 2001, ca răspuns la

scrisoarea  reclamantei din 20 iunie 2001. Scrisoarea de garanție

invocată, reprezintă, în sensul legii, un act nou pentru că nu a fost niciodată

administrată sau folosită în scop probator pe parcursul

procesului.Imposibilitatea prezentării scrisorii de garanție, deținută de

partea potrivnică, este dovedită, pârâta refuzând cu rea credință să o pună

atât la dispoziția părții interesate cât și la dispoziția instanței de

revizuire.

Chiar în lipsa materială a actului care consemnează faptul nou ce se cere

probat și anume eliberarea efectivă de către Statul Român către BCR a scrisorii

de garanție pentru creanța nesatisfăcută a revizuientei, în valoare de

30milioane dolariSUA, instanța a socotit că este obligată să examineze valoarea

sa probatorie, pe baza elementelor existente care o atestă, în coroborare cu

celelalte probe administrate și în spiritul dispozițiilor procedurale

aplicabile, indiferent că partea adversă, exercitându-și cu rea credință

drepturile procedurale, refuză să înfățișeze judecății actul cerut.

S-a susținut că prin imposibilitatea dovedirii în recurs a faptului nou, concretizat

în garantarea reală a plății prin înscrisul menționat, instanța de recurs a

fost împiedicată să constate opunerea și contestarea dreptului reclamantei la

recuperarea sumei de la B. C. R, ca succesor de drept al „B”.

S-a declarat recurs în anulare, invocându-se motivul de casare prevăzut de

art.330 pct.2 teza I C.proc.civ.,susținându-se că garanțiile prevăzute de lege,

între care și scrisoarea invocată în litigiu,au preexistat datei pronunțării

hotărârii criticate. Totodată încrisul nu îndeplinește celelalte condiții

prevăzute de art.322 pct.5 C.proc.civ.Astfel, nu se poate susține că înscrisul

invocat era nou, în sensul că nu a fost folosit în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea supusă revizuirii, de vreme ce atât părțile cât și

instanțele cunoșteau existența garanțiilor bancare, iar această probă a fost

discutată în proces și examinată de instanță.

De asemenea, nu se poate susține că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea

prezentării în recurs a înscrisului invocat, de vreme ce acesta a fost emis în

baza unor acte normative, iar scrisorile trimise în vederea eliberării

scrisorii de garanție, au caracter de demersuri pro cauza ulterioare datei de

soluționare a recursului.

Pe de altă parte, sub motivarea că lipsa scrisorii de garanție a obligat-o să

examineze valoarea probatorie a acesteia în raport cu celelalte probe

administrate în cauză, instanța de revizuire a repus încă odată în discuție

problemele ce s-au dezbătut cu ocazia soluționării în fond a cauzei, ceea ce

apare ca inadmisibil într-o cale de atac extraordinară de

retractare.Rezultă  că instanța de revizuire a omis să analizeze în ce

măsură scrisoarea de garanție era determinantă, în sensul de a conduce prin ea

însăși la o altă soluție decât cea pronunțată inițial, limitându-se doar a face

referire la O.U.G. nr.131/2000 și la H. G. nr.909/2000. Or, aceste acte

normative au fost examinate în mod riguros de către instanța de recurs,

rezultând în mod indubitabil că prevederile lor nu puteau să influențeze

soluția pronunțată în cauză.

S-a mai arătat că, , instanța nu a verificat dacă există înscrisul nou invocat,

în condițiile în care reclamanta nu l-a prezentat instanței, în susținerea

cererii sale. Ca atare, așa-numitul act doveditor, pe lângă faptul că a fost

cunoscut de părți și de către instanță, fiind dezbătut în cadrul soluționării

recursului, nu are și nu putea să aibă prin conținutul său concret forța

probatorie necesară pentru a determina pronunțarea altei soluții decât cea

pronunțată prin decizia nr.3939 din 20 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție

, Secția comercială.

Considerând că cererea de revizuire nu întrunește condițiile de admisibilitate

prevăzute de art.322 pct.5C.proc.civ legii,s-a solicitat  admiterea recursului

în anulare, casarea deciziei atacate și respingerea cererii de revizuire ca

inadmisibilă.

Recursul în anulare este nefondat.

Din dispozițiile art.327 raportat la art.322

C.proc.civ.rezultă că revizuirea are ca finalitate retractarea unei hotărâri

greșite și pronunțarea unei soluții noi, greșelile avute în vedere de această

cale extraordinară de atac privind elementele de fapt ale judecății.

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 teza I C.proc.civ. privește

ipoteza stabilirii eronate a situației de fapt ca urmare a neadministrării, ca

mijloc de probă, a înscrisului doveditor descoperit după darea hotărârii.

Prin decizia atacată s-a apreciat că scrisoarea de garanție bancară, invocată

ca înscris nou, îndeplinește cumulativ cerințele explicite prevăzute pentru

prima ipoteză a cazului de revizuire în discuție.

Prin recursul în anulare,s-a susținut că cea de a doua condiție, ca înscrisul

să fie nou, în sensul de a nu fi fost cunoscut de instanță, nu este îndeplinită

în cauză.

Or, cum în cauză instanța de recurs a examinat actele normative în temeiul

cărora Ministerul Finanțelor era abilitat a emite scrisori de garanție iar nu

înscrisul invocat ca act nou, se constată că prima critică formulată este

neîntemeiată.

Pe de altă parte, lipsa de finalitate a demersurilor reclamantei  cu

privire la intrarea în posesia unui exemplar al scrisorii de garanție bancară,

privind creanța emisă în favoarea pârâtei, ca urmare a reținerii scrisorii de

către aceasta din urmă, este dovedită în cauză, așa încât și critica cu privire

la neîndeplinirea cerinței legale, a imposibilității de prezentare în instanță

este neîntemeiată.

Totodată, scrisoarea de garanție bancară, prin conținutul său concret de

recunoaștere de către stat a pagubei produse reclamantei de către pârâtă, prin

neîndeplinirea obligațiilor de rezultat asumate prin aranjamentul bancar din 3

aprilie 1990, are forța probantă necesară retractării hotărârii pronunțate și

schimbării acesteia. Așadar, nici sub aspectul acestei cerințe legale, critica

formulată prin recursul în anulare nu este întemeiată.

Existența efectivă a scrisorii de garanție bancară a fost dovedită în cauză în

raport cu dispozițiile art.174 C.proc.civ.,ce  dau  prevalență

actului  juridic  atestat  de  un  înscris iar nu

sensului formal de suport material al actului sau faptului juridic ori altor

împrejurări în legătură cu acestea, cu referire la refuzul pârâtei de a

înfățișa înscrisul, în mod judicios: Instanța de retractare a reținut ca fiind

dovedite pretențiile reclamantei, cu privire la conținutul înscrisului..

Ca atare, decizia atacată, în raport cu îndeplinirea cerințelor prevăzute de

art.322 pct.5 C.proc.civ., este legală, în cauză  nefiind incident cazul

de casare prevăzut de art.330 pct.2C.proc.civ., invocat prin recursul în

anulare.

In consecință, Curtea a respins ca nefondat recursul în anulare declarat

împotriva deciziei pronunțate de Secția comercială a Curții Supreme de

Justiție, în soluționarea cererii de revizuire a deciziei pronunțate în recurs

de aceeași secție.