ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2779/2018

Ședința publică din data de 12 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în București, str. x, încheiat la data de 30.04.2003, între reclamantă, în calitate de promitent-vânzător și pârâtul B., în calitate de promitent-cumpărător.

Prin sentința civilă nr. 280/01.03.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, precum și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată; de asemenea, a hotărât că, în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 9.524,6 RON, care a constituit obiect al cererii de ajutor public judiciar, rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 356A/12.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; apelanta a fost obligată să plătească intimaților suma de 10.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

În motivare, a prezentat situația de fapt și evoluția litigiului în fazele procesuale anterioare și a susținut că instanța de apel a făcut confuzie între cauza mediată a vânzării și caracterul atipic al antecontractului de vânzare-cumpărare, cu consecința neacceptării consecințelor juridice diferite ale antecontractului și a unei judecăți greșite.

A arătat recurenta, în esență, că intimatul a dobândit un imobil în valoare de 350.000 dolari americani, deși a deținut la data încheierii antecontractului doar 9.000 dolari americani, restul sumei fiind dobândită după 8 ani; or, tocmai această situație a vrut să o prevină prin instituirea condiției deținerii prețului la data încheierii antecontractului.

În opinia recurentei, neîndeplinirea acestei condiții trebuie sancționată cu nulitatea absolută.

În continuare, a arătat că, potrivit art. 954 C. civ., eroarea este sancționată cu nulitatea când cade asupra obiectului convenției și a susținut că instanța a calificat actul juridic atipic drept motivația internă a vânzării, când, în realitate, a avut reprezentarea eronată a faptului că încheie un antecontract sub condiția solvabilității promitentului-cumpărător; prin urmare, în mod nelegal a reținut instanța că insolvabilitatea nu creează eroare obstacol.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 1650 și 1660 C. civ. și a subliniat că, potrivit acestora, substanța obiectului contractului de vânzare-cumpărare nu rezidă doar în câtimea prețului și natura bunului, ci mai ales în existența acestei sume de bani.

A mai arătat recurenta că, pornind de la acest raționament eronat, instanța de apel a stabilit în mod superficial situația de fapt și, mai mult, nu a analizat probele administrate în cauză.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 04.10.2017, intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele invocate de recurentă nu se circumscriu celor reglementate de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La data de 19.10.2017, recurenta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata recursului, prin care a precizat că nu înțelege să-și îndeplinească obligația de timbrare a căii de atac.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat, iar prin încheierea din 13.03.2018 s-a dispus comunicarea sa către părți.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.575,35 RON, calculată conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 12.06.2018, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 356A/12.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.