ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31.07.2013 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. Bogdan a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2011 de BN.P. D. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului sus-menționat, cu cheltuieli de judecată.

La 24.09.2013, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul dispozițiilor art. 1179, 1214 alin. (1), (12)35 și 1236 din noul C. civ., dar și rezoluțiunea contractului, în temeiul art. 1724 din noul C. civ.

La 21.03.2014, reclamantul și-a precizat din nou cererea de chemare în judecată, arătând că invocă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1246 alin. (1) și 1247 alin. (1) din noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 132/30.01.2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 113/A/18.02.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel, iar, în subsidiar, modificarea acesteia, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, a reiterat situația de fapt și istoricul litigiului și a arătat că hotărârea instanței de apel este neîntemeiată, motivat de faptul că în mod nelegal a fost decăzut din dreptul de a audia martorul propus, drept sancțiune pentru comportamentul său neglijent și i-au fost respinse proba cu interogatoriul intimatei-pârâte și cu înscrisuri, respectiv adresa către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, nefiind astfel lămurit regimul juridic al dobândirii imobilului de către intimata-pârâtă.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 155 alin. (6), art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. și a subliniat că în mod nelegal a fost decăzut din dreptul de a audia martorul propus.

Astfel, a susținut că, deși la termenul de judecată din 11.02.2016 apărătorul său a arătat instanței că s-au depus toate diligențele pentru ca martorul să fie prezent în sala de judecată și a indicat adresa locului în care acesta își desfășoară activitatea, solicitând citarea la respectiva adresă, curtea de apel i-a respins solicitarea și l-a decăzut din dreptul de a administra proba.

Or, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., "dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile, aceasta nu își îndeplinește obligația, instanța va dispune citarea martorului pentru un nou termen", iar conform art. 313 C. proc. civ., "împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere."

De asemenea, recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (6) C. proc. civ., persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă.

În acest context, a susținut că instanța a încălcat textele de lege sus-menționate și nu și-a îndeplinit rolul activ și nu a stăruit prin toate mijloacele legale să asigure prezența martorului, în scopul aflării adevărului, dar și că pe tot parcursul judecății conduita sa a fost una corespunzătoare și în spiritul legii.

Totodată, a arătat recurentul că în mod nelegal i-au fost respinse proba cu interogatoriul intimatei-pârâte și cu înscrisuri, în cadrul căreia a solicitat emiterea unei adrese către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, deși aceste probe vizau aspecte importante în dezlegarea cauzei, care nu au fost lămurite în fața primei instanțe, subliniind că ele ar fi condus la dovedirea lipsei cauzei contractului de vânzare-cumpărare.

În acest sens, a arătat că prin adresele înaintate Oficiului Național pentru Spălarea Banilor a solicitat să i se comunice eventuala raportare a valorii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate solicită a se constata și rezultatul cercetării asupra sursei banilor.

Recurentul a criticat decizia atacată și prin prisma faptului că aceasta este nemotivată, iar instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate prin cererea de apel.

În acest sens, a susținut că instanța de prim control judiciar, deși i-a respins cererea de administrare a probelor în apel, și-a motivat decizia, într-o singură frază, arătând că nu au fost administrate probe care să combată aspectele reținute de tribunal și să răstoarne prezumția de liceitate a cauzei, lăsând astfel necercetat fondul cauzei. Or, aceste considerente nu pot fi apreciate ca reprezentând motivarea deciziei.

Totodată, a subliniat că decizia recurată este nemotivată, în sensul că instanța de apel nu a analizat, în baza unor probe convingătoare, dacă actul de vânzare-cumpărare a fost sau nu formal întocmit, care sunt veniturile intimatei, cum și în ce împrejurări a fost plătit prețul și de unde proveneau banii.

În continuare, a prezentat pe larg motivele pentru care consideră că se impunea constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa cauzei/cauză ilicită și imorală, subliniind că a lipsit contraprestația și predarea bunului, scopul fiind încheierea unei căsătorii cu intimata, iar nu încasarea prețului de către vânzător și dobândirea proprietății de către cumpărător.

În final, a evocat dispozițiile art. 1247 C. civ. și probele din care rezultă lipsa scopului pentru care a fost încheiat contractul, lipsa intenției de a plăti prețul și faptul că intimata nu avea venituri care să acopere în integralitate prețul contractului, dar și că imobilul a fost vândut sub prețul de achiziție, împrejurări față de care a susținut că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, pentru cauză ilicită și imorală.

La 10.06.2010, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că motivele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La data de 31.11.2016, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, iar la 07.12.2016, intimata a depus un înscris intitulat "răspuns", prin care a solicitat ca instanța de recurs să se raporteze la motivele de casare indicate de recurent și să constate că acestea nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pe care recurentul și-a fundamentat recursul, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte subliniază că susținerile recurentului conform cărora, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (6), art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., a fost decăzut din dreptul de a audia martorul propus, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de autorul căii de atac, pentru că acesta sancționează încălcarea numai a normelor de drept material, însă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură.

În acest context, trebuie menționat că nu poate fi primită solicitarea intimatei, în sensul că instanța de recurs trebuie să se raporteze strict la motivele de casare indicate de recurent, de vreme ce, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine doar în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, criticile recurentului vizând încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (6), art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte notează că instanța de apel a dispus decăderea apelantului din dreptul de a administra proba cu martorul propus, reținând că apelantul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura prezența martorului E. la termenul de judecată fixat pentru data de 11.02.2016, dar și că nu s-a indicat la acest termen domiciliul acestuia, pentru a fi citat, iar indicarea locului de muncă, fără altă justificare, nu este suficientă.

Conform dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., "dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile, aceasta nu își îndeplinește obligația, instanța va dispune citarea martorului pentru un nou termen", iar conform art. 155 alin. (6), cu aplicarea art. 173 C. proc. civ., martorii vor fi citați la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ei; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă.

Analiza coroborată a acestor dispoziții legale relevă că, în situația în care partea care s-a obligat să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, nu și-a îndeplinit această obligație din motive imputabile, instanța va dispune citarea martorului la domiciliu sau la reședința cunoscută, iar în lipsa acestora, la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă.

Cum, în speță, apelantul a solicitat citarea martorului la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă și a indicat adresa Biroului Notarial F., prin respingerea cererii de citare și prin decăderea acestuia din proba cu martorul propus, instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 312 alin. (3) și art. 155 alin. (6), cu aplicarea art. 173 C. proc. civ.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța de prim control judiciar a respins apelul, reținând că în această etapă procesuală nu au fost administrate probe care să combată cele reținute de tribunal și să răstoarne prezumția de liceitate a cauzei, dar și că apelantul nu și-a dovedit afirmațiile.

Or, în aceste condiții, apare ca fiind nejustificat refuzul instanței devolutive de a încuviința apelantului dreptul la administrarea unor dovezi, printre care și a celei testimoniale, pentru a-i da posibilitatea să-și probeze susținerile.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât acesta a fost decăzut din dreptul de a administra proba testimonială în fața primei instanțe, când a fost audiat doar martorul propus de pârâtă.

Mai mult, instanța de prim control judiciar nu a examinat niciuna dintre probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile de care recurentul se prevalează, pentru a proba lipsa cauzei/cauza imorală și ilicită a contractului de vânzare, ignorând astfel efectul devolutiv al apelului.

De aceea, criticile recurentului sub acest aspect se dovedesc a fi fondate.

În aceste condiții, este inutilă examinarea, în această etapă procesuală, a celorlalte critici prezentate de autorul căii de atac, acestea urmând să fie analizate de instanța de trimitere, în rejudecarea apelului, conform prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel, care, cu ocazia rejudecării, va analiza și celelalte critici expuse în recurs și va reexamina probatoriul care a fost administrat deja, putând, desigur, să ordone și alte probe în măsura în care va considera necesar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. Bogdan împotriva deciziei civile nr. 113/A/18.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017.