ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2600/2018

HOTĂRÂRE
08.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2600/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință dată la data de 01.06.2011 în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâtul A..

Prin încheierea de ședință de la termenul din 22.09.2011, Judecătoria Sectorului 5 București a emis adresă către Tribunalul București pentru restituirea dosarului și a menținut prorogarea discutării probei cu expertiză solicitată de reclamantă.

Împotriva acestor încheieri, la 22.09.2011 a declarat recurs Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs fiind expuse în cererea aflată la dosar.

La data de 11.06.2012, judecata recursului a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

La data de 22.09.2015, cauza a fost din oficiu repusă pe rol pentru a se discuta excepția de perimare.

Prin decizia civilă nr. 54R din 25 ianuarie 2016, Tribunalul București, secția V-a civilă a admis excepția de perimare și a constatat perimat recursul formulat de recurenta Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva încheierilor de ședință din data de 01.06.2011 și din data de 22.09.2011 pronunțate de Judecătoria Sector 5 București în dosar nr. x/2010 în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. B. S.A. și intimatul A..

Împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2011 a declarat recurs recurenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 20.05.2016.

La termenul de judecată din data de 28.06.2016, s-a suspendat judecata cererii de recurs în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 515 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a constatat perimat recursul formulat de recurenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2011.

În argumentarea acestei decizii, instanța a reținut, în esență, că părțile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecății apelului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 249 C. proc. civ. și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, astfel încât a dat eficiență prevederilor art. 252 C. proc. civ. și a constatat din oficiu că a intervenit perimarea recursului.

La 11.04.2018, recurenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 515 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

În considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, ca excepție dirimantă și peremptorie.

Potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În speță, decizia recurată a fost pronunțată la 24 octombrie 2017. Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă, nici ziua când s-a împlinit termenul, astfel încât, văzând și prevederile art. 101 alin. final din același cod, Înalta Curte constată că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 30 octombrie 2017.

Recurenta a exercitat calea de atac a recursului la 11.04.2018, după împlinirea termenului legal.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Reținând astfel declararea peste termen a recursului, Înalta Curte apreciază întemeiată excepția tardivității recursului, motiv pentru care va respinge recursul, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei civile nr. 515 din 24 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3811/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Asupra cererii de revizuire, a constatat următoarele: Prin încheierea de ședință din 1 iunie 2011, Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formul
ÎCCJ 2017-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2017
Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 august 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2015, petenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a solicitat
ÎCCJ 2017-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2017
cății cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1)pct. 2 C. proc. civ. Împotriva încheierii din 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă sub nr. x/2011 a declarat recurs reclamant
ÎCCJ 2012-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4714/2012
Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 5 iulie 2010 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilo
ÎCCJ 2017-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 23384 din data de 13.12.2011 pronunțată în dosarul nr. x/2010 de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă (ce a avut
Sursă