ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII - de contencios administrativ și fiscal 21.06.2010 sub nr. x/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să se dispună:

- constatarea caracterului politic al măsurii administrative prin care a fost transferat forțat la o altă unitate;

- obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești cuvenite în baza hotărârii judecătorești, conform cu detaliile din anexa 1, inclusiv daunele morale conform detaliilor din anexa 2;

- obligarea pârâtului la achitarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de reclamant, ca urmare a măsurii abuzive și repunerea în drepturile de care a fost privat, respectiv: dreptul Ia muncă și practicarea profesiei alese, dreptul de a participa la marea privatizare, dreptul de a preschimba cele 509 certificate de proprietate refuzate a fi schimbate în acțiuni, timp de două decenii, dreptul la asistență socială și dreptul la asistență medicală.

În fapt, reclamantul a arătat că timp de peste 10.000 (zece mii) de zile i-au fost anulate abuziv numeroase drepturi fundamentale în perioada 1983 - 2010, ca urmare a măsurilor administrative luate cu forța de fostele organe ale securității și miliției, măsuri tolerate și executate cu multă și exagerată obediență, de cei interesați și în actuala ordine de drept - 22.12.1989 - 2010, contrar legislației în vigoare, contrar standardelor lumii civilizate, în general și cele al Uniunii Europene, în special - contrar dispozițiilor Legii fundamentale a României articolele: 1 alin. (3) și (5), 11 alin. (1) și (2) și 148 (1 și 2), contrar prevederilor instrumentelor juridice fundamentale semnate de România ca parte în raporturile cu Lumea contemporană .

In motivarea acțiunii, reclamantul a enumerat o serie de dispoziții din Constituția României, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Tratatul de la Lisabona.

La 14.01.2011 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a - VIII - a contencios administrativ și fiscal conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 283/19.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă, căruia i s-a trimis dosarul pentru continuarea judecății.

S-a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora se prevede o competență specială și exclusivă în ceea ce privește soluționarea cauzelor care au ca obiect constatarea caracterul politic al unor

2 măsuri administrative luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și acordarea unor despăgubiri (art. 5 din lege) în baza prevederilor acestei legi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă sub nr. x/2011, iar la termenul din 07.11.2011 s-a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1)pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă sub nr. x/2011 a declarat recurs reclamantul, invocând în susținerea prevederile art. 304 C. proc. civ., precum și faptul că s-a încălcat competența Curții Constituționale, a formelor prevăzute de legea procesuală sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 din același cod, invocarea unor motive străine de natura cauzei, precum și nerespectarea legislației interne, inclusiv a legii fundamentale, precum și a CEDO, a normelor din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniuni Europene.

La termenul de judecată din data din data de 21.01.2014, Curtea de Apel București, secția a III -a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2011, a rămas în pronunțare pe excepția perimării, pusă în discuția părților din oficiu.

Prin decizia nr. 69 din 21.04.2014 Curtea de Apel București, secția a III -a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2011, a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor și de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii de ședință de la 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III -a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a reținut în considerentele deciziei incidența dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Așa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, actul întrerupător de perimare trebuie să provină de la partea interesată și să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol în vederea judecării litigiului, arătându-se în doctrină că de exemplu cererea de perimare nu poate întrerupe termenul de perimare, așa cum de altfel, niciunui act extrajudiciar nu i se poate recunoaște acest efect procedural (de exemplu o notificare). În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părții, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data rămânerii irevocabile a încheierii atacate, deoarece din acest moment, oricare dintre părți poate efectua un act de procedura eficient pentru reluarea judecății.

3 În cauză s-a constatat că, recursul a fost soluționat la data de 13.12.2012 prin decizia civilă nr. 4986 de secția a II -a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Faptul că reclamantul recurentul a formulat recurs la decizia anterior menționată, cale de atac inadmisibilă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care exercitarea unei astfel de căi de atac este neprevăzută de lege, iar o interpretare contrară ar da posibilitatea părților să împiedice intervenirea sancțiunii perimării prin formularea repetitivă a unor demersuri procedurale, care sunt lipsite de suport de legal.

S-a constatat că părțile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecății recursului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 249 C. proc. civ. și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, situație în raport cu care s-a dat eficiență art. 252 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 69 din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie recurenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a declarat recurs prin care a criticat soluția dată în recurs pentru încălcarea unor dispoziții legale, pe care le enumeră și invocă, totodată și dispoziții legale constituționale și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Învestită cu soluționarea recursului la termenul de judecată stabilit pentru astăzi, Înalta Curte urmează să-l respingă ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

4

O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, recurenții au execitat toate căile de atac prevăzute de lege cu precizarea că, prin decizia recurată s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenți. Astfel, hotărâre a cărei recurare se cere, este irevocabilă conform art. 377 pct. 4 C. proc. civ. întrucât este dată de o instanță de recurs.

Așadar, în cauză s-a declarat recurs împotriva unei decizii date în recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 377 pct. 4 C. proc. civ., este irevocabilă și, prin urmare, nu mai poate fi atacată cu recurs.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei civile nr. 69 din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei civile nr. 69 din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.