ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2370/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 9 mai 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., Primarul General al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul general, constatarea nulității absolute a fișei de calcul nr. 409/10.02.2011, prelungită prin fișa de calcul nr. 1428/19.04.2012, și evacuarea pârâtei S.C. B. S.R.L. din spațiul aflat la parterul imobilului corp A, situat în București, Bd. x.

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depusă la dosar, la data de 4 noiembrie 2015, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepția lipsei de obiect și a lipsei interes a reclamantei A. cu privire la constatarea nulității absolute a fișei de calcul, pe motiv că la data înregistrării acțiunii, aceasta își încetase valabilitatea, solicitând, totodată, și constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. x/23.03.2009 eliberat de BNP C. de pe urma defunctei D., precum și constatarea nulității dispoziției nr. 16616/29.10.2012 emisă de Primarul Municipiului București.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor efectuate în spațiul aflat la parterul corpului A al imobilului situat în București, Bd. x, sector 5 și instituirea unui drept de retenție.

Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința nr. 2831 din 15 aprilie 2016, a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsit de interes, capătul cererii principale formulate de reclamanta A., având ca obiect nulitatea absolută a fișei de calcul nr. 409/10.02.2011, prelungită prin fișa de calcul nr. 1428/19.04.2012.

A fost admisă în parte cererea principală, s-a dispus evacuarea pârâtei S.C. B. S.R.L. din spațiul aflat la parterul corpului A al imobilului situat în București, Bd. x, pentru lipsa de titlu.

A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanta A..

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei S.C. B. S.R.L., invocată de reclamanta A..

Au fost respinse capetele cererii reconvenționale având ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. x/23.03.2009 eliberat de BNP C. de pe urma defunctei D. și constatarea nulității dispoziției 16616/29.10.2012 emisă de Primarul Municipiului București, ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin aceeași decizie, au fost respinse ca neîntemeiate capetele subsidiare ale cererii reconvenționale, având ca obiect obligarea reclamantei A. la plata contravalorii investițiilor efectuate în spațiul aflat la parterul corpului A al imobilului situat în București, Bd. x, și instituirea unui drept de retenție.

Apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței sus-menționate, a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 3797A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 3797A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei Tribunalului București, secția contencios administrativ pentru judecarea pe fond.

Prin decizia nr. 174R/2017 din 22 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 27 aprilie 2017, sub dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea nr. 1039 din 7 iunie 2017, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. deciziei civile nr. 3797A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea nr. 1189 din 14 iulie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. deciziei civile nr. 3797A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe.

A fost constatat ivit conflictul negativ de competență, cauza fiind suspendată, iar dosarul înaintat spre competentă soluționare, Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prin decizia nr. 206 din 11 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile.

Recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. d) și h) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect constatare nulitate act și evacuare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul București, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. București împotriva deciziei civile nr. 3797 A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția III-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.