ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 29 decembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat constatarea nulității absolute a declarației pentru stabilirea impozitului pe clădire și pe teren nr. 72893 din 17 aprilie 2002, a cererii de eliberare a unui certificat fiscal din 16 aprilie 2002 și a cererii de intabulare din 17 aprilie 2002.

Prin Sentința civilă nr. 8283 din 1 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria sector 3 București s-a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, fiind declinată cauza, în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1373/25.11.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta B. și a respins cererea reclamantei A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.

Prin încheierea din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a suspendat judecarea apelului declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1373/25.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs, fără însă a dezvolta memoriul de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Autorul căii de atac nu a indicat și nici nu a dezvoltat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs, precizând doar că va depune motivele de recurs la termenul de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 3 mai 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 mai 2018, acestea nedepunând puncte de vedere

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunțată de instanța de apel prin care s-a suspendat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata apelului declarat împotriva sentinței de fond ce viza constatarea nulității absolute a unei declarații privind stabilirea impozitului aferent unei clădiri și a unui teren.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, recurenta nu a indicat și nici nu a dezvoltat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs, precizând doar că va depune motivele de recurs la termenul de judecată, obligație care însă nu a fost îndeplinită.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici la adresa încheierii pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea încheierii atacate.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.

GGC - GV