ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2018

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând recunoașterea efectelor certificatului de divorț eliberat de Curtea Superioară - Districtul Saint-François, Canada.

Prin sentința civilă nr. 1592 din 16 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul A., prin mandatar C., a declarat apel, arătând că a fost în eroare cu privire la noțiunile de certificat de divorț și hotărâre de divorț, precum și că nu a fost în posesia celui din urmă înscris, nefiind culpa sa pentru a nu-l fi depus la dosar.

Prin încheierea din 5 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, față de lipsa părții legal citate și de împrejurarea că aceasta nu a solicitat judecarea cererii de apel și în lipsă.

Împotriva acestei încheieri reclamantul, prin mandatar C., a declarat recurs, fără să indice temeiul de drept al demersului judiciar exercitat, neprecizând niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În memoriul depus la dosar recurentul nu a criticat hotărârea atacată, ci dimpotrivă, a recunoscut că nu s-a prezentat la termenul de judecată și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, întrucât nu era în posesia înscrisurilor cu a căror mențiune de depunere la dosar fusese citat la 25 noiembrie 2016.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 17 ianuarie 2017.

Cererea de recurs a fost comunicată la 6 martie 2017 intimatei-pârâte B., care la 24 aprilie a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că dorește recunoașterea hotărârii de divorț pronunțate în Canada.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal de anulare a recursului potrivit art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la fila x și respectiv la dosar, raportul a fost comunicat recurentului la 9 martie 2018, iar intimatei la 16 martie 2018.

La 19 martie 2018, recurentul a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a achiesat la concluziile acestuia.

Intimata nu a formulat și nu a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Recursul are ca obiect încheierea din 5 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus suspendarea judecății apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1592 din 16 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă pentru lipsa părților la termenul de judecată din 14 decembrie 2016, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din același Cod prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurentul nu a indicat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum și că susținerile pe care le-a dezvoltat nu pot fi circumscrise niciunuia dintre acestea.

Astfel, examinarea memoriului de recurs relevă că autorul nu a criticat în concret hotărârea atacată, ci dimpotrivă, a recunoscut că nu s-a prezentat la termenul de judecată și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, întrucât nu era în posesia înscrisurilor cu a căror mențiune de depunere la dosar fusese citat la 25 noiembrie 2016.

Trebuie subliniat că recurentul nu a criticat considerentele încheierii atacate raportat la condițiile instituite de legiuitor prin textele legale aplicabile incidentului procedural al suspendării judecății. În acest context, instanța supremă constată că nu există o critică reală care să poată fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, verificarea argumentelor reținute de instanța de apel în fundamentarea soluției de suspendare a judecății pentru lipsa părților la termenul de judecată din 5 decembrie 2016 relevă respectarea condițiilor statuate de prevederile art. 223 alin. (3) și ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează instituția menționată.

Cum dezvoltarea susținerilor formulate de recurent nu vizează în concret considerentele încheierii atacate, exprimând doar nemulțumirea acestuia asupra soluției pronunțate prin hotărârea atacată, instanța supremă impune concluzia că recurentul nu a formulat niciun motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 5 decembrie 2016, pronunțată Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2015.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2018.