ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1817/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2014, la data de 04.09.2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat să se constate nulitatea înscrisului intitulat "Convenție" atestat de av. D. sub nr. x/30.04.2011 și să se dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 730/26.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 897 A din 19 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 730 din 26.05.2016 și a încheierii de ședință din data de 14.04.2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații pârâți B. și C..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și formulând în esență, următoarele critici:

Recurentul consideră că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1576, art. 953, art. 1584 din C. civ. de la 1864.

Recurentul susține că împrumutul de consumație este un contract real pentru a cărui încheiere valabilă consimțământul părților trebuie să fie materializat în (și însoțit de) predarea lucrului la care se referă. Dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, nu este îndeplinită cerința existenței obiectului actului și, deci contractul nu este valabil.

Solicită instanței de judecată să aprecieze că intimatul-pârât B. nu a făcut dovada remiterii către reclamantul A. sau către intimatul C. a sumei de 307.000 euro, iar din interogatoriul intimatului B. și declarației martorului E. reiese că există legătura între suma ce face obiectul convenției și sumele tranzacționate pe piața bursieră (fiind aceeași).

Arată că suma despre care se susține că ar reprezenta un împrumut a fost virată de către intimatul-pârât B. în 3 conturi de marjă deschise pe numele reclamantului A. (nu în contul personal), pe numele intimatului-pârât B. și pe numele martorului E..

De asemenea, recurentul consideră că a făcut dovada împrejurării că suma despre care se susține că ar fi fost împrumutată a fost cea virată în perioada 2008-2010 în cele 3 conturi de marjă utilizate de părțile din cauză în derularea tranzacțiilor Forex, unul dintre conturi fiind deschis pe numele unui terț (E.) față de Convenție.

Cu alte cuvinte, sumele ce fac obiectul Convenției nu au fost remise concomitent sau ulterior încheierii actului juridic (din 2011), ci anterior (în perioada 2008-2010), iar la momentul semnării actului, bunul nu (mai) exista.

Mai arată și faptul că, deși intimatul-pârât B. a motivat în fața reclamantului A. încheierea Convenției în sensul necesității existenței unei dovezi prin care să poată justifica în Cipru sumele investite, în realitate, acesta a urmărit transferul riscului tranzacțiilor către reclamant și intimatul-pârât C. și preconstituirea unei dovezi în vederea recuperării de la aceștia a sumelor investite în cadrul derulării tranzacțiilor Forex. Sumele nu au fost folosite în interes personal de către reclamant sau de către intimatul-pârât C., ci au reprezentat investiții pe biata bursieră de pe urma cărora părțile au obținut profit.

Prin urmare, susține recurentul -reclamant, la data încheierii Convenției din data de 30.04.2011. părțile n-au avut reprezentarea clară a sumelor investite, a profitului obținut și a celui restituit, a îndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina fiecăruia (urmând a consulta situațiile bancare), nu s-a prezentat o justificare finală a gestiunii astfel încât actul ce face obiectul prezentei cauze nu reflectă voința reală a părților, iar contractul de împrumut nu s-a născut.

În concluzie, solicită instanței să dispună admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate,trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în vederea administrării probei cu expertiza contabilă pentru dovedirea identității dintre suma menționată în convenție și cea regăsită în conturile de marjă și pronunțării pe fondul cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, să se constate nulitatea înscrisului intitulat "Convenție" atestat de av. D. sub nr. x/30.04.2011.

Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât criticile se referă la modul în care instanțele au interpretat probele administrate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul - reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, însă motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul -reclamant a depus un punct de vedere prin care solicită să se constate că recursul este admisibil în principiu și cuprinde motive de casare care se încadrează în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar intimatul-pârât B. a depus punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de casare expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurentul-reclamant deși a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu privire la normele de drept material care au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel.

Susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1576, art. 953 și art. 1584 din C. civ. vizează exclusiv nemulțumirea exprimată de recurent privind greșita stabilire de către instanță a situației de fapt, raportat la probele administrate.

Astfel, recurentul contestă concluzia instanței de apel privind natura convenției încheiate de părți, sens în care aduce în discuție probele administrate, tinzând la schimbarea situației de fapt prin reaprecierea probelor și susținerea necesității efectuării unei expertize lămuritoare cu privire la destinația sumelor din conturi, la cuantumul acestora și la legătura dintre aceste sume și cea menționată în convenție.

Or, modul în care instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs, în actuala reglementare întrucât art. 488 C. proc. civ. permite casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentul-reclamant nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ține de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 897 A din 19 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.