ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 1629/2017
Asupra cauzei
de față constată următoarele;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la
data de 10.03.2015 sub nr. x/302/2015 reclamantul A., în contradictoriu cu
pârâții B., C., D., membri ai Comisiei de disciplină a Baroului
București a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va
pronunța să fie obligați pârâții la plata daunelor interese
compensatorii de 100.000 lei și daune morale de 1.000.000 lei.
În drept, au
fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. (1) C. civ. și art. 1391
coroborat cu art. 253 C. civ.
Prin
sentința civilă nr. 8254 din 12.11.2015, Judecătoria sectorului 5
București a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Ill-a
civilă, la data de 03.12.2015 sub nr. x/3/2015.
Prin
sentința civilă nr. 384/F din 24.03.2016, Tribunalul București, secția
a IIl-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea
formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C.
și D.; a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată către
pârâta B. în cuantum de 2.500 lei.
Împotriva
sentinței civile nr. 384/F din 24.03.2016 a declarat apel reclamantul A.
Prin decizia
civilă nr. 779/A din 26.10.2016, Curtea de Apel București, secția
IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.
Împotriva
acestei decizii reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe
dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În
dezvoltarea motivului casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.
proc. civ., reclamantul susține că decizia atacată este
motivată iapidatr și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază,
fiind și contradictorie.
Consideră
că hotărârea din Dosarul nr. x/3/2015 a fost tratată cu
superficialitate, fiind un element esențial probatoriu care
demonstrează cele două motive inițiale de nelegalitate: nelegala
sesizare a comisiei de disciplină a Baroului București și
nelegala citare în fața acestei comisii.
În
dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C.
proc. civ., reclamantul susține, în esență, că
hotărârea recurată a fost dată prin încălcarea art. 281 din
Statutul profesiei de avocat, art. 88 alin. (1)-(5) din Legea nr. 51/1995
și cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1353 și 1349 C.
civ.
De asemenea,
instanța de apei a încălcat cele statuate prin decizia dată în Dosarul
nr. x/3/2015.
Consideră
că prin hotărârea dată în acest dosar s-a decis definitiv
că intimații-pârâți au încălcat legea și au judecat
acțiunea disciplinară Iară citarea reclamantului și tara
comunicarea hotărârii Consiliului Baroului București, fapt ce
demonstrează existența faptei ilicite în exercitarea drepturilor de
membri ai comisiei de disciplină.
Instanța
de apel în mod greșit a considerat că este incident art. 1353 C. civ.
pentru că din toate probele rezultă exact contrariul.
Intimații
au abuzat de funcția lor, nu au exercitat în mod legal dreptul de membru
al unei comisii de disciplină și au cauzat un prejudiciu
recurentului.
Susține
și că motivarea în sensul că lipsa uneia dintre condițiile
atragerii răspunderii civile delictuale conduce la respingerea acțiunii,
fără a mai fi necesară analiza celorlalte condiții este
nelegală, fiind necesar a analiza întotdeauna ceea ce s-a cerut prin
acțiune.
Instanța
de apel nu s-a pronunțat pe excepția de inadmisibilitate pe care doar
o amintește, dar nu o motivează ca apărare de fond.
Învestită
cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea cererii de
recurs către recurentul-reclamant A.
Intimata-pârâtă
B. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Recurentul-reclamant
a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea
recursului așa cum a fost formulat.
La data de 12
iulie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în
principiu a recursului, prin care s-a constatat că hotărârea recuratâ
nu este supusă căii de atac a recursului și că recursul
îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486
alin. (3) C. proc. civ., dar criticile nu ar putea fi încadrate în prevederile
art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Completul de
filtru C7, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul
întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus
comunicarea Iui părților, pentru ca acestea să depună
puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C.
proc. civ.
Potrivit
dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților, care nu au depus puncte de vedere la raport.
Constatandu-se
încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C.
proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data
de 20 octombrie 2017, fără citarea părților.
Examinând
recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de
excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în
cauză, a cărei analiză este prioritară față de
excepția nulității recursului, conform art. 248 alin. (1) C.
proc. civ.
Înalta Curte
urmează a-I respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin
dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit
că hotărârea judecătorească este supusă numai
căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și
termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul
ei.
Prin urmare,
revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru
subiectele de drept aflate în situații identice.
Totodată,
principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond
a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în
alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea
procesuală.
Din
dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții
ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de
atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca
atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe
această cale.
Recursul este
o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca
regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în
cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită
controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de
drept.
Conform art.
634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive,
hotărârile date fără drept de apel, fără drept de
recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
De asemenea,
art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că „Dispozițiile
art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1
ianuarie 2019”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele
pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și
până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1
lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în
cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,
conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de
expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt
supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile
în care legea prevede că hotărârile de primă instanță
sunt supuse numai apelului.
În
cauză, litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamant în
cuprinsul cererii de chemare în judecată la valorile de 100.000 lei daune
interese compensatorii și 1.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În cauza
pendinte, pentru a stabili dacă, în cauză, reclamantul are
deschisă calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin
care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai
sus citate, se va avea în vedere valoarea obiectului cererii indicată în
capetele principale de cerere.
Insă,
pentru determinarea căii de atac pentru cazul în care prin aceeași
hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt
relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „în
cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai
multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului,
iar altele recursului, hotărârea în întregul său este supusă
apelului”, interpretate per a contrario”.
Astfel, din
interpretarea per a contrarie a dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc.
civ. rezultă că, în ipoteza în care acțiunea introductivă
are mai multe capete de cerere principale, calea de atac nu se determină
prin însumarea valorilor solicitate prin aceste capete de cerere.
Într-o
asemenea situație, se determină calea de atac prevăzută de
lege pentru fiecare cerere principală și, dacă se constată
că unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în
întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea dată în apel
este susceptibilă de recurs.
În
cauză, cererile având ca obiect acordarea de daune morale și
despăgubiri materiale au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut
fi formulate individual de reclamant pe cale separată, chiar dacă au
același temei juridic, respectiv art. 1349 (materia răspunderii
civile delictuale), art. 1430 (daune interese) și art. 1391 C. civ.
(repararea prejudiciului nepatrimonial) ca urmare a presupusei faptei ilicite a
intimaților-pârâți ce ar fi condus prejudicierea reclamantului.
Prin urmare,
având în vedere că au fost soluționate mai multe cereri principale,
iar pretențiile cu valoarea cea mai mare se situează sub pragul
valoric de 1.000.000 lei inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din
Legea nr. 2/2013, rezultă că hotărârea atacată nu este
suspusă căii de atac a recursului.
Față
de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1)
pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă
că decizia civilă nr. 779/A din 26 octombrie 2016 a Curții de
Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul
nr. x/3/2015, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de
curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva
unei hotărâri supuse numai apelului.
Analizând
cauza și din perspectiva dreptului Ia un proces echitabil, se reține
că instanța de contencios european, învestită cu constatarea
unei încălcări a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, a reiterat
că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind
susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul
respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac
formulată pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce,
prin natura sa, acesta reclamă o reglementare din partea statului care
beneficiază, în acest scop, de o anumită marjă de apreciere.
Raportat la
soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând
dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi
cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui,
hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără
a se evoca și analiza motivelor de casare”, analiza criticilor de
nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 779/A
din 26 octombrie Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2017.