ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2017

Decizia nr. 1629/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 10.03.2015 sub nr. x/302/2015 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., membri ai Comisiei de disciplină a Baroului București a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții la plata daunelor interese compensatorii de 100.000 lei și daune morale de 1.000.000 lei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. (1) C. civ. și art. 1391 coroborat cu art. 253 C. civ. Prin sentința civilă nr. 8254 din 12.11.2015, Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Ill-a civilă, la data de 03.12.2015 sub nr. x/3/2015. Prin sentința civilă nr. 384/F din 24.03.2016, Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.; a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată către pârâta B. în cuantum de 2.500 lei. Împotriva sentinței civile nr. 384/F din 24.03.2016 a declarat apel reclamantul A. Prin decizia civilă nr. 779/A din 26.10.2016, Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. Împotriva acestei decizii reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susține că decizia atacată este motivată iapidatr și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind și contradictorie. Consideră că hotărârea din Dosarul nr. x/3/2015 a fost tratată cu superficialitate, fiind un element esențial probatoriu care demonstrează cele două motive inițiale de nelegalitate: nelegala sesizare a comisiei de disciplină a Baroului București și nelegala citare în fața acestei comisii. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susține, în esență, că hotărârea recurată a fost dată prin încălcarea art. 281 din Statutul profesiei de avocat, art. 88 alin. (1)-(5) din Legea nr. 51/1995 și cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1353 și 1349 C. civ.

De asemenea, instanța de apei a încălcat cele statuate prin decizia dată în Dosarul nr. x/3/2015. Consideră că prin hotărârea dată în acest dosar s-a decis definitiv că intimații-pârâți au încălcat legea și au judecat acțiunea disciplinară Iară citarea reclamantului și tara comunicarea hotărârii Consiliului Baroului București, fapt ce demonstrează existența faptei ilicite în exercitarea drepturilor de membri ai comisiei de disciplină. Instanța de apel în mod greșit a considerat că este incident art. 1353 C. civ. pentru că din toate probele rezultă exact contrariul. Intimații au abuzat de funcția lor, nu au exercitat în mod legal dreptul de membru al unei comisii de disciplină și au cauzat un prejudiciu recurentului.

Susține și că motivarea în sensul că lipsa uneia dintre condițiile atragerii răspunderii civile delictuale conduce la respingerea acțiunii, fără a mai fi necesară analiza celorlalte condiții este nelegală, fiind necesar a analiza întotdeauna ceea ce s-a cerut prin acțiune. Instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția de inadmisibilitate pe care doar o amintește, dar nu o motivează ca apărare de fond. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs către recurentul-reclamant A. Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

La data de 12 iulie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că hotărârea recuratâ nu este supusă căii de atac a recursului și că recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., dar criticile nu ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Completul de filtru C7, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea Iui părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatandu-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 octombrie 2017, fără citarea părților. Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiză este prioritară față de excepția nulității recursului, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a-I respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date fără drept de apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. De asemenea, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. În cauză, litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată la valorile de 100.000 lei daune interese compensatorii și 1.000.000 lei cu titlu de daune morale.

În cauza pendinte, pentru a stabili dacă, în cauză, reclamantul are deschisă calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se va avea în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere. Insă, pentru determinarea căii de atac pentru cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul său este supusă apelului”, interpretate per a contrario”.

Astfel, din interpretarea per a contrarie a dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că, în ipoteza în care acțiunea introductivă are mai multe capete de cerere principale, calea de atac nu se determină prin însumarea valorilor solicitate prin aceste capete de cerere. Într-o asemenea situație, se determină calea de atac prevăzută de lege pentru fiecare cerere principală și, dacă se constată că unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea dată în apel este susceptibilă de recurs. În cauză, cererile având ca obiect acordarea de daune morale și despăgubiri materiale au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut fi formulate individual de reclamant pe cale separată, chiar dacă au același temei juridic, respectiv art. 1349 (materia răspunderii civile delictuale), art. 1430 (daune interese) și art. 1391 C. civ.

(repararea prejudiciului nepatrimonial) ca urmare a presupusei faptei ilicite a intimaților-pârâți ce ar fi condus prejudicierea reclamantului. Prin urmare, având în vedere că au fost soluționate mai multe cereri principale, iar pretențiile cu valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că hotărârea atacată nu este suspusă căii de atac a recursului. Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă nr. 779/A din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului Ia un proces echitabil, se reține că instanța de contencios european, învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, a reiterat că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa, acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază, în acest scop, de o anumită marjă de apreciere. Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 779/A din 26 octombrie Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2017.