ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 323/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă la data de 06.04.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației asumată prin contractul de consultanță nr. x din 07.04.2011, autentificat sub nr. x din 23.05.2011 al BNP C. respectiv același contract de consultanță autentificat sub nr. x/23.05.2011 al aceluiași BNP.

În drept a invocat dispozițiile art. 1270 din C. civ. (art. 969 din C. civ. vechi) raportat la art. 1170 din C. civ. (art. 970 din C. civ. vechi).

Prin sentința civilă nr. 1029/16.09.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 6.101,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a dat în debit reclamantul la Primăria sector 3 și la Primăria comunei Cornetu, jud. Ilfov, pentru recuperarea diferenței de taxă judiciară de timbru datorată în viitor, începând cu luna octombrie 2015, potrivit încheierii pronunțată la data de 20.05.2015, prin care a fost acordat reclamantului ajutor public sub forma plății eșalonate a taxei de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1029/16.09.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015 a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 466 C. proc. civ., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Prin decizia civilă nr. 292 A din 06.05.2016 Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A..

Împotriva deciziei civile nr. 292 A din 06.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a declarat recurs recurentul-reclamant A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 01.07.2016 la Curtea de Apel București.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestei dispoziții legale, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și în principal trimiterea cauzei spre o nouă judecată către instanța de apel.

Argumentele recurentului au vizat faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critcă adusă deciziei recurată vizează faptul că ambele instanțe au interpretat eronat obiectul contractului de consultanță și au stabilit eronat situația de fapt, stabilind o concluzie în contradicție cu probele administrate în cauză.

În ceea ce privește încălcarea normelor de drept material, recurentul-reclamant arată că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. b) și c) C. civ., dispoziții legale incidente în cauză.

Acțiunea de față a avut ca obiect protecția dreptului subiectiv la remunerația convenită contractual, având ca fapt generator scadența obligației de plată, coroborat cu punerea de drept în întârziere a debitorului, care a înțeles să nu își execute obligația asumată, în condițiile în care executarea în natură nu mai era posibilă.

În esență, criticile aduse deciziei recurată vizează faptul că instanțele de fond nu au examinat pricina prin prisma temeiul de drept invocat, cercetarea judecătorească și considerentele hotărârilor pronunțate privind aspecte străine acțiunii.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea acțiunii, casarea deciziei recurată, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe și schimbarea în tot a sentinței pronunțată, în sensul admiterii acțiunii.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurentul-reclamant deși a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

În motivarea recursului, criticile recurentului-reclamant au vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1523 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. civ. Este de constatat că aspectele antamate vizează exclusiv critici de netemeinicie, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Concret, recurentul-reclamant în susținerea criticii de nelegaliutate invocate solicită reanalizarea probatoriului administrat de instanțele inferioare din perspectiva îndeplinirii obligației asumate contractual, coroborat cu refuzul pârâtei de a-și îndeplini, la rândul său, obligațiile contractuale.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant susține neanalizarea obiectului dedus judecății, la modul general, dezvoltarea acestei critici fiind fundamentată, însă, pe probatoriul administrat în cauză.

Totodată, recurentul-reclamant invocă interpretarea eronată a contractului supus analizei prin acțiune dar se referă tot la probatoriul administrat din perspectiva îndeplinirii propriei obligații, corelativ cu neîndeplinirea obligației asumate de pârâta-intimată.

Prin urmare, susținerile privind respingerea cererii formulată în cadrul judecății în apel, nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei și nelegalității deciziei atacate.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 292-A din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 292-A din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2017.