ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2292/2018

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Fălticeni, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat în favoarea minorului C.. Totodată, a solicitat să se stabilească prin comisie rogatorie venitul salarial al pârâtului care lucrează legal cu contract de muncă în Marea Britanie de peste un an de zile.

În fapt, reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr. 1013 din 11 august 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 RON lunar, în favoarea minorului C., calculată prin raportare la venitul minim pe economie la acea dată. De asemenea, a precizat că, deși salariul minim actual a crescut treptat, pârâtul a plătit aceeași sumă până în prezent, subliniind că actualmente posibilitățile materiale ale acestuia au sporit, la fel ca și nevoile de întreținere a minorului.

Prin sentința civilă nr. 1879/2017 din 15 noiembrie 2017, Judecătoria Fălticeni a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată, reținând că minorul locuiește cu mama sa în localitatea Piatra-Neamț, județul Neamț, aspect necontestat de pârât, a dat eficiență dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că, "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită",.

A apreciat că norma este derogatorie de la regula generală în materia competenței teritoriale, în sensul că aceasta aparține instanței de la sediul pârâtului, potrivit art. 107 C. proc. civ.

Pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț litigiul a fost înregistrat la 21 decembrie 2017 sub același număr unic de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1064 din 19 februarie 2018, instanța, a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de declinare a reținut că, raportat la natura obiectului cererii deduse judecății, competența teritorială este guvernată de prevederile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., norme de ordine privată, în temeiul cărora competența de soluționare a unor astfel de cauze revine fie instanței de la domiciliul pârâtului, fie instanței de la domiciliul creditorului reclamant, iar invocarea necompetenței nu poate fi făcută decât de pârât și nu de instanță din oficiu, așa cum în mod eronat a procedat Judecătoria Fălticeni.

Raportat la cele anterior evocate, față de prevederile art. 129 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii introductive în favoarea Judecătoriei Fălticeni și, constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 134 din același Cod a suspendat din oficiu judecarea pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural evocat.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ. va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Fălticeni competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, reclamanta A., cu domiciliul în Piatra-Neamț, județul Neamț, a învestit Judecătoria Fălticeni cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului B., domiciliat în orașul Fălticeni, județul Suceava, în temeiul art. 94 Codul familiei, la majorarea cuantumului pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorului C. prin decizia civilă nr. 1013 din 11 august 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

La primul termen de judecată - 15 noiembrie 2017, judecătoria inițial sesizată, verificându-și competența potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția propriei necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Piatra-Neamț.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este enunțată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este competentă și "instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii".

Norma legală precitată instituie un caz de competență teritorială alternativă, care ar fi putut avea incidență în cauză, raportat la obiectul acesteia, dar de care reclamanta în speță nu a înțeles să uzeze, prin introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Fălticeni aceasta exprimându-și opțiunea conform art. 116 C. proc. civ.

Față de cele anterior expuse, instanța supremă reține că normele menționate sunt de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. statuează cazurile de competență de ordine publică, între care nu se regăsește competența teritorială relativă, așa cum este cazul celei reglementate de art. 107 sau de art. 113 din același Cod.

În această situație, Înalta Curte impune concluzia că eventuala verificare de către Judecătoria Fălticeni a propriei competențe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu justifică declinarea competenței sale în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, în condițiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din același Cod statuează expres invocarea excepției necompetenței teritoriale relative exclusiv de către pârât și limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

În cauză, deși în considerentele, sentinței pronunțate, Judecătoria Fălticeni a consemnat că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de pârât prin întâmpinare, verificarea actelor dosarului relevă că acesta nu a depus întâmpinare și nici nu făcut vreun alt demers prin care să-și fi exprimat poziția procesuală. Mai mult, acest aspect este infirmat chiar de practicaua sentinței, din care reiese că excepția a fost invocată din oficiu la termenul din 15 noiembrie 2017.

Din interpretarea normei legale menționate rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepții, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părți, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanțe și, în același timp, să asigure celeritatea desfășurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluționării litigiilor generată de declinarea competenței teritoriale între diferite instanțe.

În acest context, Înalta Curte reține că verificarea propriei competențe de către instanța învestită cu soluționarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenței generale, materiale și teritoriale și a limitelor în care poate fi invocată excepția de necompetență în raport de natura sa și de persoanele care o pot invoca.

Așa fiind, având în vedere că în speță este vorba de o necompetență relativă, iar nu de una de ordine publică, care ar fi îndreptățit Judecătoria Fălticeni să invoce din oficiu necompetența sa teritorială, precum și în considerarea opțiunii reclamantei creditoare pentru această instanță și a pasivității pârâtului, care nu a formulat întâmpinare, prin care să fi invocat necompetența teritorială a instanței inițial sesizate, Înalta Curte impune concluzia că Judecătoriei Fălticeni îi revine competența soluționării cauzei, competența teritorială a acesteia rămânând câștigată cauzei în condițiile anterior expuse.

Față de considerentele reținute, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2018.