ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2277/2018

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 august 2016 pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. l-au chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 ianuarie 2016 la B.N.P. C., având ca obiect imobilul compus din teren, în suprafață de 7.870 mp, trup compact intravilan, situat în satul Petricani și construcții constând în casă de locuit de 116 mp, grajd 83 mp și fânărie de 31 mp, identificat cu nr. cadastral x, cu cheltuieli de judecată în caz că pârâtul va face opoziție la admiterea acțiunii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1207 alin. (2) pct. 1 și art. 1665 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4709 din 7 decembrie 2016, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț, dând eficiență dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., raportat la obiectul acțiunii și la împrejurarea că pârâtul are domiciliul în satul Petricani, județul Neamț, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Târgu-Neamț, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Urmare a declinării, la 16 decembrie 2016 litigiul a fost înregistrat sub același număr de dosar pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț, care, prin sentința civilă nr. 887 din 21 iunie 2017, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 228 din 14 februarie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă a respins apelul ca nefondat și a luat act că intimatul-pârât B. nu a solicitat obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 887 din 21 iunie 2017 a Judecătoriei Târgu-Neamț

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 13 aprilie 2018.

La termenul din 29 mai 2018, instanța supremă a invocat ex officio excepția propriei necompetențe materiale în soluționarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată de o judecătorie în primă instanță la 21 iunie 2017, anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României în Monitorul Oficial.

De lege lata nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor recursuri promovate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii.

Analiza care va fi expusă în continuare relevă faptul că textele de lege în vigoare exclud în realitate competența instanței supreme de a judeca recursurile în cazurile menționate.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca acest tip de recursuri sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune, în caz de casare, soluția trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune fără echivoc concluzia că se atrage competența Înaltei Curți doar în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe de apel.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că în speță nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de o judecătorie, ca primă instanță - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv instanța de control judiciar nu poate fi decât tribunalul, care are a califica în mod corect calea de atac și a-și verifica competența în funcție de dispozițiile art. 95 pct. 2 sau 3 C. proc. civ.

În sensul concluziei deja enunțate trebuie subliniat că sunt incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și ale organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Se remarcă faptul că sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, câtă vreme necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., se impune concluzia că în condițiile reglementării actuale competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Judecătoria Târgu-Neamț, competența de soluționare a căii de atac declarate, pe care autorii ei au numit-o "recurs" aparține Tribunalului Neamț, ca instanță de control judiciar ierarhic superioară judecătoriei, în favoarea căruia urmează să fie declinată cauza în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 887 din 21 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, în favoarea Tribunalului Neamț.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2018.