Decizia nr. 1331/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, la data de 10 iulie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții SC C. SRL, D. și E., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta I să dispună: 1) grănițuirea proprietăților învecinate (imobilul proprietatea lor, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Neamț, și imobilul proprietatea SC C. SRL, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamț), astfel încât granița să fie cea descrisă de linia punctelor 51, 42, 41, 40, 43, 44, 45, 162 conform planului de amplasament și delimitare a bunului imobil din conținutul documentației cadastrale recepționate cu nr. x din 28.02.2006 de către OJCGC Neamț și să se înlăture, în consecință, suprapunerea de imobile ce a fost notată în cărțile funciare; 2) rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamț, în sensul indicării proprietății deținute de A. și B., drept vecinătate la limita de nord a imobilului care constituie proprietatea SC "C." SRL, identificat cu nr. cadastral x, iar în contradictoriu cu pârâții II să se dispună: 3) obligarea să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 960 mp pe care acești pârâți o ocupă fără drept din imobilul proprietatea lor, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciara nr. x a municipiului Neamț, terenul ocupat având ca vecinătăți pe laturile de est, nord și vest restul proprietății, iar pe latura de sud terenul proprietatea SC C. SRL; 4) obligarea acestor pârâți la desființarea gardului împrejmuitor pe care l-au ridicat în jurul suprafeței de 960 m.p. pe care o ocupă fără drept din imobilul proprietatea lor, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Neamț, suprafață de teren astfel cum a fost descrisă la pct. 3), iar pentru cazul în care pârâții nu aduc la îndeplinire această obligație, să fie autorizați reclamanții să execute în locul și pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată. În drept, au arătat că cererea de chemare în judecată se întemeiază: pentru capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților învecinate, pe dispozițiile art. 560 din C. civ. pentru capătul de cerere privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară, pe dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 1, alin. (2) și (4) din C. civ. pentru capătul de cerere privind revendicarea, pe dispozițiile art. 563 și 566 din C. civ. pentru capătul de cerere având ca obiect obligația de a face pentru desființarea împrejmuirii abuziv ridicate și autorizarea reclamanților să execute în locul și pe cheltuiala pârâților-debitori, pe dispozițiile 582 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 1528 din C. civ., precum și ale art. 902 C. proc. civ. Pârâții SC C. SRL, D. și E. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională. SC C. SRL a solicitat respingerea cererii în grănițuirea celor două suprafețe de teren descrise în petitul acțiunii. Pârâții D. și E. au solicitat respingerea acțiunii în revendicare imobiliară formulate, susținând că sunt proprietarii suprafeței de teren de 960 de mp teren, dobândit prin prescripție achizitivă în anul 2013. Prin cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a unor terți, depusă odată cu întâmpinarea, pârâții D. și E. au solicitat să se constate că terenul în suprafață de 960 mp situat în municipiul Piatra-Neamț se află în proprietatea acestora, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani; să se dispună anularea documentației cadastrale nr. x iulie 2000; să se dispună, în temeiul art. 907 din C. civ. precum și a art. 34-37 din Legea nr. 7/1996, sistarea cărții funciare nr. x și revenirea la situația anterioara constituirii numărului cadastral x. Prin încheierea pronunțată la data de 07 ianuarie 2015, Judecătoria Piatra-Neamț a anulat cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți SC C. SRL, D. și E.

Hotărârile pronunțate de prima instanță: Prin Sentința nr. 1450 din 29 aprilie 2015, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Prin Sentința civilă nr. 1323 din 5 octombrie 2016, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea în revendicare și cererea având ca obiect obligație de a face, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții E., D. și SC C. SRL. Au fost obligați pârâții D. și E. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 462 mp teren situat în intravilanul municipiului Piatra-Neamț, str. x, identificată cu conturul punctelor 7-119-114-100-107-86-15-14-12-11-10-9-8-7 în schița anexă a raportului de expertiză efectuat de expert F. pentru termenul din 9 martie 2016, aflată la dosarul Tribunalului Neamț, care face parte integrantă din sentință. Au fost obligați aceiași pârâți să desființeze gardul ridicat pe aliniamentul 107-90-86-15, evidențiat în aceeași schiță anexă a raportului de expertiză la care s-a făcut referire în parag. anterior, iar, în caz de neconformare, i-a autorizat pe reclamanți ca, pe cheltuiala pârâților, să execute această obligație. A fost admisă acțiunea în grănițuire formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL. A fost stabilită linia de hotar dintre proprietatea reclamanților, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25 octombrie 2000 la BNP G., și proprietatea pârâtei, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14 iunie 2007 la BNP H., pe aliniamentul 18-17-16-15-14-12-11-10-9-8-7 în schița anexă a raportului de expertiză efectuat de expertul F. pentru termenul din 9 martie 2016, aflată la dosarul Tribunalului Neamț, care face parte integrantă din sentință. A fost admisă cererea de rectificare înscriere în cartea funciară formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL. A fost înlăturată din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamț, privind imobilul cu nr. cadastral x, și din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamț, privind imobilul cu nr. cadastral x, notarea suprapunerilor celor două imobile. A fost rectificată înscrierea din cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamț privind imobilul cu nr. cadastral x, proprietatea pârâtei SC C. SRL, în sensul că la nord imobilul în cauză se învecinează cu proprietatea reclamanților, înscrisă în cartea funciară nr. x a municipiului Piatra-Neamț, cu nr. cadastral x, iar nu cu I.. Au fost obligați pârâții D. și E. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 5.214 RON. A fost obligată pârâta SC C. SRL să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 3.003 RON.

Apelul declarat în cauză: Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâții E., D. și SC C. SRL. Apelanții-reclamanți au formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanții-pârâți, prin care au solicitat, respingerea apelului. La termenul din 26 iunie 2017 apelanții-reclamanți, au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului J. în declararea apelului, față de lipsa împuternicirii avocațiale. Prin Decizia nr. 27 din 18 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a anulat apelul formulat de apelanții - pârâți E., D. și SC C. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 1323/05 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. x/2014, ca fiind formulat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții - reclamanți A. și B..

Cererile de recurs: Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâții D. și E. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 martie 2018, sub nr. x/2014. Recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. Recurenții-reclamanți au solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate, și anume cu privire la soluția pronunțată asupra apelului propriu. În drept, reclamanții au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, instanța de apel a reținut că ambele părți au prezentat titluri de proprietate, însă a considerat că titlul pârâților este preferabil, în acest sens, soluția fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a regulilor de procedură incidente în cauză. Instanța de apel a încălcat prevederile art. 435 C. proc. civ. atunci când a apreciat că titlul pârâților este reprezentat de Sentința nr. 2799/18 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, în Dosarul nr. x/2008, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, și că această hotărâre poate fi opusă reclamanților. Au susținut recurenții-reclamanți că, întrucât nu au fost parte în respectivul dosar, hotărârea nu le este opozabilă și nu produce efecte contra lor. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța de apel a reținut că ambele părți au prezentat titluri de proprietate asupra bunului revendicat, însă nu a indicat care este titlul de proprietate exhibat de pârâți cu privire la suprafața de 498 mp și nici nu a argumentat în ce mod dreptul de proprietate dobândit de pârâții D. și E. este preferabil dreptului de proprietate al reclamanților. Altfel spus, instanța nu a arătat de ce titlul de proprietate exhibat de pârâți este preferabil titlului reclamanților. În același timp, reclamanții au susținut că motivarea instanței de apel este contradictorie, întrucât, pe de-o parte, instanța a susținut că prezentându-se titluri de către ambele părți, trebuie să analizeze care este dreptul de proprietate preferabil, iar, pe de altă parte, nu a procedat la compararea titlurilor, ci a criticat titlul reclamanților, concluzionând că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nu au răsturnat prezumția de proprietate care operează în favoarea pârâților. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că prin încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material referitoare la prezumția de proprietate, atât prima instanță, cât și instanța de apel au respins cererea de revendicare a suprafeței de 498 mp. Potrivit art. 919 alin. (3) din C. civ., "până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor înscrise în cartea funciară" referirea la imobilele înscrise în cartea funciară este în legătură cu efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară [art. 557 alin. (4) C. civ.] și cu principiul publicității materiale (art. 565 C. civ.), însă aceste dispozițiile legale în materie nu sunt încă aplicabile, în virtutea art. 56 din Legea nr. 71/2011. Recurenții-reclamanți au învederat că instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale, pentru că, în fapt, a reținut că reclamanții au prezentat un titlu de dobândire - act juridic translativ de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 octombrie 2000 de B.N.P. G. din municipiul Piatra-Neamț, însă, în mod greșit, nu a reținut răsturnarea prezumției de proprietate. Au susținut acești recurenți că întrucât au prezentat un titlu de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare prin care au cumpărat de la moștenitorii K.), prezumția de proprietate a fost răsturnată. În acest sens, în soluționarea pricinii, instanțele ar fi trebuit să procedeze la analiza contra-probei, a cărei sarcină revenea pârâților persoane fizice. Mai mult, sentința din acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare nu a transferat pârâților D. și E. vreun drept de proprietate, atât timp cât timp pârâții din dosar nu au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului vizat. Tribunalul a reținut corect că sentința care ține loc de act autentic de vânzare nu este opozabilă reclamanților, iar L. nu a justificat alt drept de proprietate decât cel din titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 1000 mp, dar nu a continuat raționamentul în conformitate cu modul corect de aplicare a mecanismului prezumției de proprietate și al răsturnării acesteia. Deși a reținut că hotărârea pronunțată în cauza în care reclamanții nu au fost părți nu are nicio putere în contra reclamanților, s-a preocupat doar de a critica titlul de dobândire al reclamanților. Din alt punct de vedere, reclamanții au arătat că dovada certă a trecerii în proprietatea statului există numai cu privire la suprafața de 2070 mp, cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 14 iulie 1983 de către Notariatul de Stat Județean Neamț, sub imperiul art. 30 din Legea nr. 58/1974. Prima instanță și instanța de apel au considerat că întregul teren care a aparținut familiei K. a trecut în proprietatea statului, deși nu a existat nicio dovadă în acest sens, precum și că nu există o dovadă certă a continuității în timp a dreptului de proprietate al numiților M. și N. Dând această soluție, instanțele de fond au încălcat și aplicat greșit legea, nesocotind dispozițiile art. 480 din C. civ. de la 1864. În cauză, reclamanții au susținut că pentru a se reține trecerea în proprietatea statului, trebuia să fie dovedit modul prin care dreptul de proprietate a fost dobândit de către stat, iar, în absența dovezii cu privire la modul de dobândire asupra terenului ce depășea suprafața de 2070 mp, în mod greșit instanțele au apreciat că familia K. nu au mai avut calitatea de proprietar și că terenul a devenit proprietate de stat. Recursul declarat de recurenții-pârâți E. și D. Recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Bacău. În dezvoltarea motivelor de recurs, acești recurenți au învederat, în esență, că la data de 22 decembrie 2016 au semnat un contract de asistență juridică cu avocatul J., pentru consultanță și redactarea apelului în Dosarul nr. x/2014, iar, la data de 20 mai 2017, au semnat un nou contract cu același avocat pentru redactare, asistare și reprezentare în prezentul dosar. În faza procesuală a apelului, reclamanții au invocat faptul că avocatul pârâților, fiind stagiar, nu avea dreptul de a depune apelul în cauză, neexistând un contract valabil încheiat între părți. În opinia recurenților-pârâți, în situația în care instanța de judecată avea vreun dubiu în legătura cu calitatea reprezentantului convențional care a depus apelul, aceasta avea obligația ca la primul termen să le pună în discuție, în baza rolului activ, dacă își însușesc apelul depus de avocat. Recurenții-pârâți au invocat dispozițiile art. 13 și 20 din C. proc. civ. și au susținut că, în condițiile art. 80 și 83 alin. (1) C. proc. civ., dovada mandatului dat unui avocat sau consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei. Or, în cauză, instanța de apel nu le-a pus în vedere să depună o delegație de avocat iar delegația eliberată în baza contractului de asistență juridică nr. x din 2017 a fost depusă la dosar la data de 26 iunie 2017, împreună cu cererea de amânare a judecății. Au mai arătat recurenții-pârâți că avocatul ales prin contractul de asistență juridică nr. x din data de 22 decembrie 2016 avea nu numai dreptul, ci și obligația de a semna, pentru cei reprezentați, cererea de apel, întrucât de îndeplinirea acestui act procedural depindea păstrarea unui drept supus unui termen, care s-ar fi pierdut prin neexercitarea în intervalul de timp prevăzut de lege. Sub un alt aspect, recurenții-pârâți au arătat că potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (3) C. proc. civ., cererea de apel trebuie să fie semnată, sub sancțiunea nulității, însă lipsa semnăturii poate fi complinită în condițiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ., în tot cursul judecății. În continuare, prin cererea de recurs pârâții au expus pe larg situația de fapt și probele administrate în cauză. Recurenții-pârâți E. și D. au depus întâmpinare la recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B., prin care au solicitat respingerea acestui recurs. Pe cale de excepție, au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, având în vedere că se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, fără a se limita la cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenții-pârâți E. și D., prin care au invocat excepția nulității acestui recurs; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului promovat de recurenții-pârâți. În ceea ce privește excepția nulității recursului, sub un prim aspect, recurenții-reclamanți au solicitat constatarea nulității recursului pârâților pentru lipsa unui mandat acordat în mod valid avocatului care a semnat cererea de recurs. Astfel, cererea de recurs a pârâților a fost semnată de avocatul J. din Baroul Neamț, care nu a avut un mandat valabil, nici pentru a promova apelul împotriva sentinței Tribunalului Neamț, nici pentru a-i reprezenta sau asista pe pârâți în fața instanței de apel. La momentul înregistrării cererii de apel pentru pârâți, avocatul J. nu a anexat cererii de apel o împuternicire avocațială semnată de către pârâți înăuntrul termenului de apel, iar orice ratificare din partea pârâților, dacă a intervenit, trebuia să fie în interiorul termenului de apel. Curtea de Apel Bacău a stabilit în mod corect că prezentarea copiei contractului de asistență juridică nr. x/2016 datat 22 decembrie 2016, nu poate să justifice existența unui mandat valabil pentru declararea apelului, atâta timp cât în contract se menționează că a fost încheiat pentru redactare și acordare de consultanță juridică, fără a se menționa numărul dosarului x/2014. Singura împuternicire avocațială depusă la dosar de către avocat J. până la soluționarea apelurilor, este împuternicirea datată 26 iunie 2017, în care este menționat drept temei contractul de asistență juridică nr. x/2017. La data de 26 iunie 2017, avocat J. avea calitatea de avocat stagiar, astfel că în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, avea dreptul de a pune concluzii numai la judecătorie; prin urmare, mandatul prezentat nu avea valabilitate pentru acordarea asistenței juridice și reprezentării înaintea unei curți de apel. În acest sens, reclamanții au considerat că, întrucât avocatul nu a avut un mandat valabil pentru a declara apel în cauză și pentru a-i asista/reprezenta pe pârâți înaintea instanței de apel, acesta nu are mandat valabil nici pentru declararea prezentului recurs, situație în care intervine nulitatea recursului. Sub un alt aspect, recurenții-reclamanți au susținut nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în prevederile art. 488 C. proc. civ., susținând că în cuprinsul cererii de recurs nu s-a făcut referire la niciunul dintre motivele de casare strict reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., situație în care intervine sancțiunea nulității recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fond, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-pârâți, ca nefondat, întrucât Curtea de Apel Bacău a procedat în mod corect la declararea nulității apelului promovat de către avocatul J. pentru pârâți. În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a apreciat corect înscrisurile existente la dosarul cauzei și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente privitoare la reprezentarea înaintea instanței și la exercitarea profesiei de avocat. Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a procedat în mod corect la anularea apelului declarat de către pârâți ca fiind formulat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, și, prin urmare, au solicitat respingerea recursului promovat de recurenții-pârâți D. și E., arătând că atâta timp cât apelul pârâților a fost anulat pentru lipsa calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de apel, fără ca instanța de apel să intre în cercetarea fondului, recursul pârâților poate să privească numai critica soluției de anulare a apelului lor.

Încheierea de admitere în principiu a recursului: Prin încheierea din ședința camerei de consiliu de la 22 mai 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B., invocată de recurenții-pârâți D. și E., precum și excepția nulității recursului declarat de recurenții-pârâți, invocată de recurenții-reclamanți, pentru motivele redate în cuprinsul încheierii. A admis, în principiu, recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenții-pârâți D. și E. împotriva Deciziei nr. 27 din data de 18 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 19 iunie 2019, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor: Examinând cu prioritate recursul declarat de recurenții-pârâți E. și D., care pune în discuție neregularități procedurale ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed: Prin Decizia civilă nr. 27/18 ianuarie 2018, care face obiectul controlului judiciar, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a anulat apelul declarat de apelanții-pârâți E., D. și SC C. SRL, ca fiind formulat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, reținând că a fost declarat de un avocat care nu a avut calitatea de reprezentant al pârâților la judecata în primă instanță, fiind constatate o serie de lipsuri în înscrisurile depuse în dovedirea calității de reprezentant a domnului avocat J.. Astfel, s-a reținut că acesta a depus un contract de asistență juridică datat 22 decembrie 2016, încheiat cu pârâții E. și D., care nu cuprinde numărul de dosar și obiectul cauzei pentru care s-a încheiat contractul de asistență juridică, precum și împrejurarea că în împuternicirea avocațială depusă pentru Dosarul nr. x/2014, pentru aceleași părți, care este datată 26 iunie 2017, este menționat contractul de asistență juridică nr. x/2017, iar nu contractul de asistență juridică nr. x/2016 (datat 22 decembrie 2016). Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. proc. civ., în faza procesuală a apelului, persoanele fizice pot fi reprezentate prin avocat sau alt mandatar. În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau o persoană juridică dată unui avocat sau consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei. Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul curții de apel, apelul declarat de apelanții-pârâți E., D. și SC C. SRL, la data de 22 decembrie 2016, împotriva Sentinței civile nr. 1323/C/5 octombrie 2016, a fost semnat de avocat J. Acesta nu a reprezentat părțile în faza procesuală anterioară și a depus ulterior la dosar împuternicirea avocațială nr. x/2017, datată 26 iunie 2017, emisă în baza contractului de asistență juridică x/2017. La dosarul curții de apel se află depus, în fotocopie, contractul de asistență juridică nr. x/2016 încheiat de avocatul J. cu E. și D., prin reprezentant O., pentru redactare și consultanță, contract care nu particularizează activitatea ce urmează a fi prestată de avocat, în sensul că nu este indicat numărul de dosar și nici obiectul cauzei pentru care s-a încheiat contractul de asistență juridică. Excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului J. a fost invocată de reprezentantul convențional al apelanților-reclamanți la termenul de judecată din 26 iunie 2017, din perspectiva nedepunerii unei împuterniciri avocațiale. Pentru acest termen de judecată, la dosar a fost depusă prin fax o cerere de amânare a judecății din partea reprezentantului apelanților-pârâți, la care a fost anexată împuternicirea avocațială nr. x/2017, datată 26 iunie 2017, emisă în baza contractului de asistență juridică x/2017. Înalta Curte constată că instanța de apel a încuviințat cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare a "avocatului apelanților-pârâți" și a amânat judecata, punând în vedere părților care au lipsit să formuleze concluzii cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului apelanților-pârâți. Pentru termenul de judecată acordat, avocatul care a semnat cererea de apel în numele apelanților-pârâți a învederat în scris Curții de Apel Bacău că a încheiat contractul de asistență juridică pentru consultații, redactare și depunere apel în temeiul dispozițiilor art. 3 și 23 din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, urmând a se prezenta în fața curții de apel un coleg care are dreptul de a pune concluzii în fața acestei instanțe. În esență, acesta a susținut că deși avea calitatea de avocat stagiar la data încheierii contractului, prevederile legale evocate îi permiteau să acorde consultații și să redacteze cereri cu caracter juridic; a anexat, în original, împuternicirea avocațială. La termenele de judecată ulterioare (11 septembrie 2017 - E. și 15 ianuarie 2018 - D.), apelanții-pârâți D. și E. au fost prezenți personal în fața instanței de apel; apelanta-pârâtă a învederat că semnătura nu îi aparține, iar apelantul-pârât, prin avocat P., a pus concluzii de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant, susținând că delegația depusă de avocatul J. justifică îndreptățirea acestuia de a declara calea de atac. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., atunci când constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, instanța de judecată trebuie să acorde un termen, pentru acoperirea lipsurilor, urmând a anula cererea dacă lipsurile nu sunt acoperite până la termenul acordat. Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că măsura acordării unui termen de către instanța de judecată trebuie să fie însoțită de evidențierea lipsurilor și, pe cale de consecință, de menționarea obligațiilor care revin părților vizate de excepția în discuție. În speță, excepția lipsei calității de reprezentant a fost susținută de apelanții-reclamanți exclusiv din perspectiva nedepunerii la dosar a unei împuterniciri avocațiale de către avocatul care a semnat cererea în numele apelanților-pârâți. Or, la dosar s-a depus în original o împuternicire avocațială care făcea însă referire la un alt număr de contract de asistență juridică decât contractul nr. x/2016, aflat la dosar și considerat inform de instanța de apel. Instanța de apel a admis excepția lipsei calității de reprezentant în considerarea unor neconcordanțe între mențiunile din împuternicire, fără să pună în vedere apelanților-pârâți să depună contractul de asistență menționat în împuternicire și cu ignorarea dispozițiilor art. 151 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că avocatul și consilierul vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. Or, potrivit dispozițiilor art. 4.3 din anexa I la Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului UNBR, publicată în Monitorul Oficial nr. 898/19 decembrie 2011, față de terți, dovada contractului de asistență juridică se face prin împuternicirea avocațială, care în speță nu a fost contestată sub aspectul condițiilor de formă. Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că lipsa calității de reprezentant a avocatului J. nu a fost reținută de curtea de apel din perspectiva calității acestuia de avocat stagiar, aspect care a fost relevat instanței chiar de avocatul menționat, prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată din 11 septembrie 2017, acordat pentru a se pune concluzii asupra calității de reprezentant a avocatului apelanților-pârâți. În ceea ce privește considerentele instanței de apel, potrivit cărora, în raport de data de 26 iunie 2017, menționată în împuternicirea avocațială, la data promovării apelului avocatul J. nu avea mandat din partea apelanților-pârâți Q. pentru a exercita această cale de atac, Înalta Curte reține că sunt fondate criticile recurenților-pârâți care au învederat că nu li s-a solicitat să menționeze dacă își însușesc apelul declarat în numele lor. Înalta Curte reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă; în ipoteza nerespectării normelor care privesc reprezentarea procesuală, potrivit dispozițiilor art. 176 pct. 2 C. proc. civ., nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări. Cu toate acestea, conform dispozițiilor art. 177 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text legal, actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției a dispărut cauza de nulitate. Cum în speță, până la soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant a fost depusă o împuternicire avocațială cu referire la care instanța de apel nu a reținut alte neregularități decât emiterea la o dată ulterioară împlinirii termenului de declarare a apelului, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 177 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenții - pârâți D. și E. împotriva Deciziei nr. 27 din data de 18 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, este fondat, astfel că urmează a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Având în vedere motivele care au determinat casarea deciziei din apel și împrejurarea că prin apelul declarat de apelanții-pârâți au fost invocate aspecte care țin de fondul raporturilor juridice litigioase ce urmează a fi analizate de instanța de trimitere, Înalta Curte constată că, pentru realizarea unei judecăți unitare, nu se impune examinarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți A. și B., al căror recurs urmează a fi admis în mod formal.