ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2018

HOTĂRÂRE
17.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 17 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, revizuenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimații C. S.A.- MEMBRĂ A D. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI "E. și F.", să se constate faptul că decizia civilă nr. 538 R pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă la data de 13 mai 2016, în dosarul nr. x/2013, este intrată în puterea lucrului judecat, și să se anuleze cea din urmă hotărâre, în speță, în cauză, fiind vorba de decizia nr. 234 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 21 decembrie 2017, în dosarul nr. x/2013, iar pe fondul cauzei, să se constate faptul că, premisa prevăzută în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în mod vădit neîndoielnic, este îndeplinită pe deplin. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea de ședință publică de la 07.02.2018 pronunțată în dosar nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției a III-a civilă și a înaintat-o spre repartizare uneia dintre Secțiile civile ale Curții de Apel București care soluționează litigii civile cu profesioniști (a V-a și a VI-a), în vederea soluționării cererii de revizuire formulată de revizuenții A. și B., împotriva deciziei civile nr. 538 R din 13.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013 și a deciziei civile nr. 234 din 21.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.A. - membră a D. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI E. și F., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 teza a II-a din C. proc. civ.

În motivare, s-a constatat, conform adresei comunicate de Tribunalul București prin președintele secției a VI-a Civilă ce judecă litigii cu profesioniști, prin care se comunică faptul că nu s-a redactat decizia din dosarul nr. x/2013, și din extrasul informatic din programul Ecris al instanțelor al soluției acelei decizii și încheierii din 16.05.2017, din dosarul de trimitere nr. x/2013* al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ce s-a desesizat și a înaintat cauza la secția a VI-a Civilă ce judecă litigii cu profesioniști, având în vedere cererea de revizuire formulată în cauza de față pentru contrarietate de hotărâri și că ultima decizie pronunțată, respectiv, decizia nr. 234 din 21.12.2017 este o decizie pronunțată de secția a VI-a Tribunalului București care judecă litigii cu profesioniști, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției de față a III-a civilă ce judecă litigii exclusiv civile și pentru minori și de familie și înaintarea spre repartizare uneia dintre secțiile civile ale curții care soluționează litigii civile cu profesioniști în vederea soluționării cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 16.02.2018, sub nr. x/2018.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 70 R din 12 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a Civile a Curții de Apel București în soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 538R din data de 13.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013 și a deciziei civile nr. 234 din data de 21.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații C. S.A. - membră a D. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI "E. și F." a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea secției a III-a Civile a Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. A constatat suspendată de drept judecata cererii de revizuire.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a relevat istoricul litigiilor dintre părți soluționate prin deciziile invocate ca temei al revizuirii, constatând, așadar, că cele două hotărâri cu privire la care a fost invocată contrarietatea au fost pronunțate în același dosar, în două cicluri procesuale diferite, de două instanțe de recurs ale Tribunalului București, prima din cadrul secției a III-a civilă, cea de-a doua din cadrul secției a VI-a civilă.

Or, s-a reținut, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad a instanței care a dat prima hotărâre.

Prin urmare, cum prima hotărâre- decizia civilă nr. 538R/13.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2013- a fost pronunțată de secția a III-a civilă a Tribunalului București, și nu de o secție specializată în litigiile cu profesioniști, Curtea a apreciat că cererea de revizuire nu poate fi soluționată de secția a VI-a civilă (specializată în litigiile cu profesioniști) din cadrul Curții de Apel București ca urmare a scoaterii de pe rolul secției a III-a civilă din cadrul aceleiași instanțe.

Mai mult, Curtea a avut în vedere că, prin Decizia nr. 18/17.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că competența materială procesuală a secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În considerentele acestei decizii Înalta Curte a reținut că toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic, sunt supuși regulilor de drept civil, și nu unor reguli speciale și că, potrivit noilor dispoziții procedurale, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției.

Prin urmare, având în vedere obiectul litigiului de fond - contestație la executare - și faptul că secția a III-a civilă a Curții de Apel București a fost secția întâi sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, Curtea a constatat că aceasta era competentă să soluționeze cererea.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, în emiterea regulatorului de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea definitivă și a cărei revizuire se cere.

În situația unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 teza I C. proc. civ. de la 1865 (există hotărâri definitive potrivnice- cazul în speță), aceasta se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Or, în speță, obiectul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pretins potrivnică și care se cere a fi anulată, îl constituie decizia nr. 234 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită este Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, competentă a soluționa și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Ca atare, dispozițiile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., cuprinzând norme de competență materială imperative, de la care nu se poate deroga, se va stabili competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Interpretarea potrivit căreia, numai instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârea potrivnică ce se solicită a fi anulată este competentă să soluționeze cererea de revizuire, astfel cum dispun prevederile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., decurge din natura juridică a revizuirii, care a fost reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare, competența de soluționare a acesteia fiind stabilită printr-o normă de competență materială imperativă, de la care nu se poate deroga.

O altă interpretare a dispozițiilor legale referitoare la competența de soluționare a cererii de revizuire ar contraveni dispozițiilor imperative statuate prin prevederile art. 323 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Așadar, cum hotărârea potrivnică ce se solicită a fi anulată este decizia nr. 234 din 21 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte va stabili în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă competența materială de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei - cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.-, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestei instanțe și, în considerarea prevederilor art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ. de la 1865, urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. de la 1865,

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2019
29 din 19 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în sensul respingerii căii de atac, ca nefondată. Recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva deciziei din apel a fost înregistrat pe rolul
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2786/2018
, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea de revizuire a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 322 punctele 1, 5, 8, 9, 10 C. proc. civ. fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 323 alin. (1) din C. proc. civ. privitoare
ÎCCJ 2020-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2465/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la 11 iulie 2019, sub nr.
ÎCCJ 2020-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2587/2020
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020 Asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II a civilă la 21 martie 2018, re
ÎCCJ 2018-04-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2018
Ședința publică din data de 17 aprilie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 926/06.12.2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefond
Sursă