ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2786/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2786/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 13 iunie 2018
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 24 mai 2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 157 R/2018 din 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cerere de revizuire fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 punctele 1, 5, 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ.
În temeiul art. 158 - 159
1
alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate competența materială în soluționarea cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
În raport de prevederile art. 159
1
alin. (4) C. proc. civ., "la prima zi de înfățișare judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina".
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere", textul de lege introducând o normă de competență materială de ordine publică, imperativă, având în vedere și specificul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare.
Raportând aceste dispoziții procedurale la situația concretă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea de revizuire a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 322 punctele 1, 5, 8, 9, 10 C. proc. civ. fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 323 alin. (1) din C. proc. civ. privitoare la instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire.
Cum decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, aplicând regula de competență menționată mai sus, rezultă că instanța competentă material să soluționeze cererea de revizuire este Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va declina competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 157 R/2018 din 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 157 R/2018 din 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2018.