ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 11302/325/2010,

reclamanții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și

Primăria Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC E.G.D. SA, au solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 6.478 RON,

reprezentând taxă de concesiune pe perioada 17 iunie 2008 până la 28 februarie

2010.

Având în vedere

prevederile art. 137 C. proc. civ., instanța de fond a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive, dat fiind că indicarea greșita a denumirii persoanei juridice

chemată în judecată nu reprezintă un motiv de constatare a lipsei calității procesuale

pasive, ci reprezintă o eroare materială care poate fi îndreptată conform art. 132

C. proc. civ. și care poate atrage doar refacerea actului de procedură îndeplinit

față de persoana care nu a fost legal citată potrivit denumirii corecte.

Prin sentința

civilă nr. 3226/2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 11302/325/2010,

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâtă; s-a

admis cererea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar împotriva

pârâtei SC E.G.D. SA și în fond, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei

suma de 6.478 RON reprezentând taxă concesiune, fără cheltuieli de judecată.

În considerentele

acestei sentințe s-a reținut că la data de 31 octombrie 2003 s-a încheiat contractul

de concesiune nr. 11 între reclamantă și SC D.G.N.D.N. SA având ca obiect transmiterea

dreptului de folosință asupra terenului situat în Timișoara în suprafață de 500

mp în vederea realizării unei stații de reglare-măsurare gaze naturale în schimbul

unei taxe de concesiune care se reactualizează anual.

În urma procesului

de divizare a fostei companii de gaze naturale, obligațiile născute din contractul

de concesiune au fost preluate de SC E.G.D. SA, pârâta din prezenta cauză.

În baza raportului

juridic obligațional născut din contractul de concesiune, pârâta datorează redevența

anuala pentru ocuparea și folosirea terenului.

S-a mai reținut

de către instanța de fond că în speță, contractul de concesiune a fost încheiat

în condițiile Legii nr. 219/1998 care prevedea obligația plății taxei de concesiune,

prin încheierea acestui contract producându-se o situație juridică ce este guvernată

de legea in vigoare la data producerii ei.

Astfel, efectele

contractului de concesiune sunt guvernate de Legea nr. 219/1998 și nu de Legea

nr. 351/2004 invocată de pârâtă, potrivit adagiului tempus regit actum.

Împotriva sentinței

Judecătoriei Timișoara a declarat recurs SC E.G.D. SA, Târgu Mureș, Regiunea de

Vest Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 11302/325/2010

din 27 iunie 2011 prin care a solicitat modificarea în tot a acesteia, iar în rejudecare

să fie respinsă acțiunea reclamanților.

Prin decizia

nr. 771/2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11302/30/2010, s-a admis

recursul declarat de recurenta SC E.G.D. SA Târgu Mureș, prin Regiunea Vest Timișoara

împotriva sentinței civile nr. 3226 din 10 februarie 2011 de Judecătoria Timișoara

în Dosarul nr. 11302/325/2010, în contradictoriu cu intimații Municipiul Timișoara

reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Prmăria Municipiului

Timișoara, având ca obiect pretenții; s-a casat hotărârea și s-a reținut cauza în

rejudecare de către Tribunalul Timiș, ca primă instanță.

În considerentele

acestei decizii, Tribunalul Timiș a reținut că independent de motivarea recursului,

instanța de control judiciar a constatat că judecătoria nu era competentă în a soluționa

cererea pendinte față de prevederile Legii nr. 219/1998 în vigoare la data încheierii

contractului de concesiune între părți din 31 octombrie 2003, obiectul acestei cereri

reprezentându-l obligarea pârâtei la plata taxelor de concesiune și a accesoriilor.

Cauza a fost astfel

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 8838/30/2011.

Prin sentința

civilă nr. 86 din 9 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 8839/30/2011 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar,

în contradictoriu cu pârâta SC E.G.D. SA, având ca obiect pretenții, fiind obligată

pârâta să-i achite reclamantului suma de 6.478 RON, reprezentând taxă concesiune,

fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut

că între reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, în calitate de concedent

și pârâta SC D.G.N.D.N. SA Târgu-Mureș, sucursala Timișoara, în calitate de concesionară,

s-a încheiat contractul de concesiune nr. 11 din 31 octombrie 2003, având ca obiect

transmiterea în concesiune a terenului situat în Timișoara, în suprafață de 500

m.p. din totalul de 1386 m.p., teren înscris în CF, în schimbul unei redevențe de

26660 lei/mp/an, actualizată cu rata inflației. Prin actul adițional din 2

decembrie 2008 s-a modificat contractul, în sensul că SC E.G.D. SA a dobândit calitatea

de concesionară, celelalte clauze rămânând nemodificate. Reclamanta a solicitat

un debit de 6.478 RON, constând în taxă de concesiune, care nu a fost negat de către

pârâtă. Pentru aplicabilitatea art. 36 lit. c) din Legea nr. 351/2004 ar fi fost

necesar acordul autorității publice locale. În speță nu doar că nu există un asemenea

acord pentru folosința cu titlu gratuit a terenului, ci între părți s-a încheiat

un contract de concesiune, prin care pârâta s-a obligat în cunoștință de cauză să

achite o redevență pentru terenul care constituia obiectul contractului. Nu se poate

considera că noua lege ar modificat contractul încheiat între părți, întrucât o

asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era

în vigoare la data încheierii convenției dintre părți.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC E.G.D. SA Tg. Mureș solicitând

admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia civilă

nr. 112/2012 din 7 mai 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a respins

apelul declarat de pârâta SC E.G.D. SA Târgu Mureș.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că pentru aplicabilitatea art. 36 lit. c) din

Legea nr. 351/2004 ar fi fost necesar acordul autorității publice locale, acord

care nu a fost obținut în cauză. În cauză nu doar că nu există un asemenea acord

pentru folosința cu titlu gratuit a terenului, ci între părți s-a încheiat un contract

de concesiune, prin care pârâta s-a obligat în cunoștință de cauză să achite o redevență

pentru terenul care constituie obiectul contractului. Nu se poate considera că noua

lege ar fi modificat contractul încheiat între părți, întrucât o asemenea interpretare

ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii

convenției dintre părți. Nefiind sesizată cu o cerere reconvențională prin care

să constate că ar fi intervenit modificarea sau rezilierea contractului încheiat

între părți, în mod corect prima instanță a reținut în cauză incidența prevederilor

art. 969 și 970 C. civ., contractul fiind valabil încheiat și în vigoare. în ceea

ce privește faptul că apelanta a acționat cu buna credință, în conformitate cu prevederile

legale nou intervenite, prin intermediul adreselor către autoritatea publică locală

și solicitarea sprijinului pentru promovarea unei hotărâri a Consiliului Local privind

utilizarea cu titlu gratuit a terenului în litigiu, Curtea a constatat că aceste

aspecte exced cadrului procesual din prezenta cauză, în condițiile în care, fiind

în vigoare, contractul de concesiune dintre părți își produce toate efectele și

ca atare pârâta trebuie să își îndeplinească obligațiile rezultate din acest contract.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC E.G.D. SA invocând motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea

în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța de

apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor Legii gazelor

nr. 351/2004, apreciind că prevederile Legii gazelor nr. 351/2004 nu modifică contractul

de concesiune din 31 octombrie 2003.

- Instanța de

apel a reținut în mod greșit faptul că modificarea contractului în conformitate

cu prevederile legii gazelor ar însemna o aplicare retroactivă a legii. Apariția

legii gazelor nu a făcut altceva decât să determine ope legis, încetarea contractului,

respectiv de la data intrării în vigoare a Legii gazelor din 28 august 2004. în

acest sens sunt și prevederile ordinului Autorității de Reglementare în Domeniul

Energiei București nr. 7/2009 ce conține condițiile cadru de valabilitate a licenței

pentru distribuția gazelor naturale, care la art. 21 prevede că recurenta are dreptul

să folosească cu titlu gratuit terenurile proprietate publică locală ocupate de

obiectivele sistemului de distribuție, precum și pe cele utilizate pentru realizarea

lucrărilor de execuție, operare, întreținere și reparație în condițiile Legii

nr. 351/2004.

Instanța de apel

în mod eronat a reținut incidența prevederilor art. 969 și 970 C. civ. în condițiile

în care dispozițiile legii gazelor au determinat ope legis rezilierea contractului,

respectiv de la data intrării ei în vigoare la 28 august 2004.

Municipiul Timișoara

prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au formulat întâmpinări

prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi

reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Instanța de apel

a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor Legii gazelor nr. 351/2004,

a prevederilor contractului de concesiune din 31 octombrie 2003, ordinului Autorității

de Reglementare în Domeniul Energiei București nr. 7/2009 și nu a nesocotit principiile

înscrise în art. 969 C. civ., art. 970 C. civ.

În mod legal s-a

reținut că potrivit art. 36 lit. c) din Legea gazelor nr. 351/2004 pentru aplicabilitatea

acestui text legal este necesar acordul autorității publice locale pentru folosința

cu titlu gratuit a terenului, acord care nu a fost obținut în cauză.

În mod judicios

s-a reținut că nu se poate considera prin raportare la prevederile art. 29 din contractul

părților că datorită prevederilor imperative ale Legii gazelor nr. 351/2004 contractul

dintre părți prin care pârâta s-a obligat să achite o redevență pentru terenul concesionat

ar fi fost reziliat, ope legis.

Nu se poate considera

că noua lege ar fi modificat contractul încheiat între părți, întrucât așa cum au

reținut și instanțele de fond și apel, o asemenea interpretare ar constitui o aplicare

retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenției dintre

părți.

În mod întemeiat

s-a aplicat principiul înscris în art. 969 și 970 C. civ., constatându-se că nu

a intervenit modificarea sau rezilierea contractului încheiat de părți, contractul

fiind valabil încheiat și în vigoare.

Pentru considerentele

expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304^ pct. 9 Cod procedură civilă și în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC E.G.D. SA Târgu Mureș împotriva deciziei civile nr. 112/2012

din 7 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 7 martie 2013.