ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 11302/325/2010, reclamanții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC E.G.D. SA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 6.478 RON, reprezentând taxă de concesiune pe perioada 17 iunie 2008 până la 28 februarie 2010. Având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ., instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, dat fiind că indicarea greșita a denumirii persoanei juridice chemată în judecată nu reprezintă un motiv de constatare a lipsei calității procesuale pasive, ci reprezintă o eroare materială care poate fi îndreptată conform art. 132 C. proc.

civ. și care poate atrage doar refacerea actului de procedură îndeplinit față de persoana care nu a fost legal citată potrivit denumirii corecte. Prin sentința civilă nr. 3226/2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 11302/325/2010, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâtă; s-a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar împotriva pârâtei SC E.G.D. SA și în fond, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.478 RON reprezentând taxă concesiune, fără cheltuieli de judecată. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că la data de 31 octombrie 2003 s-a încheiat contractul de concesiune nr. 11 între reclamantă și SC D.G.N.D.N.

SA având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra terenului situat în Timișoara în suprafață de 500 mp în vederea realizării unei stații de reglare-măsurare gaze naturale în schimbul unei taxe de concesiune care se reactualizează anual. În urma procesului de divizare a fostei companii de gaze naturale, obligațiile născute din contractul de concesiune au fost preluate de SC E.G.D. SA, pârâta din prezenta cauză. În baza raportului juridic obligațional născut din contractul de concesiune, pârâta datorează redevența anuala pentru ocuparea și folosirea terenului. S-a mai reținut de către instanța de fond că în speță, contractul de concesiune a fost încheiat în condițiile Legii nr. 219/1998 care prevedea obligația plății taxei de concesiune, prin încheierea acestui contract producându-se o situație juridică ce este guvernată de legea in vigoare la data producerii ei.

Astfel, efectele contractului de concesiune sunt guvernate de Legea nr. 219/1998 și nu de Legea nr. 351/2004 invocată de pârâtă, potrivit adagiului tempus regit actum. Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara a declarat recurs SC E.G.D. SA, Târgu Mureș, Regiunea de Vest Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 11302/325/2010 din 27 iunie 2011 prin care a solicitat modificarea în tot a acesteia, iar în rejudecare să fie respinsă acțiunea reclamanților. Prin decizia nr. 771/2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 11302/30/2010, s-a admis recursul declarat de recurenta SC E.G.D.

SA Târgu Mureș, prin Regiunea Vest Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3226 din 10 februarie 2011 de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 11302/325/2010, în contradictoriu cu intimații Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Prmăria Municipiului Timișoara, având ca obiect pretenții; s-a casat hotărârea și s-a reținut cauza în rejudecare de către Tribunalul Timiș, ca primă instanță. În considerentele acestei decizii, Tribunalul Timiș a reținut că independent de motivarea recursului, instanța de control judiciar a constatat că judecătoria nu era competentă în a soluționa cererea pendinte față de prevederile Legii nr. 219/1998 în vigoare la data încheierii contractului de concesiune între părți din 31 octombrie 2003, obiectul acestei cereri reprezentându-l obligarea pârâtei la plata taxelor de concesiune și a accesoriilor.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 8838/30/2011. Prin sentința civilă nr. 86 din 9 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8839/30/2011 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC E.G.D. SA, având ca obiect pretenții, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 6.478 RON, reprezentând taxă concesiune, fără cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că între reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, în calitate de concedent și pârâta SC D.G.N.D.N. SA Târgu-Mureș, sucursala Timișoara, în calitate de concesionară, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 11 din 31 octombrie 2003, având ca obiect transmiterea în concesiune a terenului situat în Timișoara, în suprafață de 500 m.p.

din totalul de 1386 m.p., teren înscris în CF, în schimbul unei redevențe de 26660 lei/mp/an, actualizată cu rata inflației. Prin actul adițional din 2 decembrie 2008 s-a modificat contractul, în sensul că SC E.G.D. SA a dobândit calitatea de concesionară, celelalte clauze rămânând nemodificate. Reclamanta a solicitat un debit de 6.478 RON, constând în taxă de concesiune, care nu a fost negat de către pârâtă. Pentru aplicabilitatea art. 36 lit. c) din Legea nr. 351/2004 ar fi fost necesar acordul autorității publice locale. În speță nu doar că nu există un asemenea acord pentru folosința cu titlu gratuit a terenului, ci între părți s-a încheiat un contract de concesiune, prin care pârâta s-a obligat în cunoștință de cauză să achite o redevență pentru terenul care constituia obiectul contractului.

Nu se poate considera că noua lege ar modificat contractul încheiat între părți, întrucât o asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenției dintre părți. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC E.G.D. SA Tg. Mureș solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii. Prin decizia civilă nr. 112/2012 din 7 mai 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a respins apelul declarat de pârâta SC E.G.D. SA Târgu Mureș. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pentru aplicabilitatea art. 36 lit. c) din Legea nr. 351/2004 ar fi fost necesar acordul autorității publice locale, acord care nu a fost obținut în cauză.

În cauză nu doar că nu există un asemenea acord pentru folosința cu titlu gratuit a terenului, ci între părți s-a încheiat un contract de concesiune, prin care pârâta s-a obligat în cunoștință de cauză să achite o redevență pentru terenul care constituie obiectul contractului. Nu se poate considera că noua lege ar fi modificat contractul încheiat între părți, întrucât o asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenției dintre părți. Nefiind sesizată cu o cerere reconvențională prin care să constate că ar fi intervenit modificarea sau rezilierea contractului încheiat între părți, în mod corect prima instanță a reținut în cauză incidența prevederilor art. 969 și 970 C. civ., contractul fiind valabil încheiat și în vigoare.

în ceea ce privește faptul că apelanta a acționat cu buna credință, în conformitate cu prevederile legale nou intervenite, prin intermediul adreselor către autoritatea publică locală și solicitarea sprijinului pentru promovarea unei hotărâri a Consiliului Local privind utilizarea cu titlu gratuit a terenului în litigiu, Curtea a constatat că aceste aspecte exced cadrului procesual din prezenta cauză, în condițiile în care, fiind în vigoare, contractul de concesiune dintre părți își produce toate efectele și ca atare pârâta trebuie să își îndeplinească obligațiile rezultate din acest contract. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.G.D. SA invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor Legii gazelor nr. 351/2004, apreciind că prevederile Legii gazelor nr. 351/2004 nu modifică contractul de concesiune din 31 octombrie 2003. - Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că modificarea contractului în conformitate cu prevederile legii gazelor ar însemna o aplicare retroactivă a legii.

Apariția legii gazelor nu a făcut altceva decât să determine ope legis, încetarea contractului, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii gazelor din 28 august 2004. în acest sens sunt și prevederile ordinului Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei București nr. 7/2009 ce conține condițiile cadru de valabilitate a licenței pentru distribuția gazelor naturale, care la art. 21 prevede că recurenta are dreptul să folosească cu titlu gratuit terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele sistemului de distribuție, precum și pe cele utilizate pentru realizarea lucrărilor de execuție, operare, întreținere și reparație în condițiile Legii nr. 351/2004. Instanța de apel în mod eronat a reținut incidența prevederilor art. 969 și 970 C. civ.

în condițiile în care dispozițiile legii gazelor au determinat ope legis rezilierea contractului, respectiv de la data intrării ei în vigoare la 28 august 2004. Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor Legii gazelor nr. 351/2004, a prevederilor contractului de concesiune din 31 octombrie 2003, ordinului Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei București nr. 7/2009 și nu a nesocotit principiile înscrise în art. 969 C. civ., art. 970 C. civ.

În mod legal s-a reținut că potrivit art. 36 lit. c) din Legea gazelor nr. 351/2004 pentru aplicabilitatea acestui text legal este necesar acordul autorității publice locale pentru folosința cu titlu gratuit a terenului, acord care nu a fost obținut în cauză. În mod judicios s-a reținut că nu se poate considera prin raportare la prevederile art. 29 din contractul părților că datorită prevederilor imperative ale Legii gazelor nr. 351/2004 contractul dintre părți prin care pârâta s-a obligat să achite o redevență pentru terenul concesionat ar fi fost reziliat, ope legis. Nu se poate considera că noua lege ar fi modificat contractul încheiat între părți, întrucât așa cum au reținut și instanțele de fond și apel, o asemenea interpretare ar constitui o aplicare retroactivă a unei legi care nu era în vigoare la data încheierii convenției dintre părți.

În mod întemeiat s-a aplicat principiul înscris în art. 969 și 970 C. civ., constatându-se că nu a intervenit modificarea sau rezilierea contractului încheiat de părți, contractul fiind valabil încheiat și în vigoare. Pentru considerentele expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304^ pct. 9 Cod procedură civilă și în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.G.D. SA Târgu Mureș împotriva deciziei civile nr. 112/2012 din 7 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 martie 2013.