ÎCCJ, decizie (scj.ro #84671)

Detențiune pe viață. Neaplicare. Făptuitor care a împlinit

vârsta de 60 de ani. Revocarea liberării condiționate. Recidivă. Contopirea

pedepselor

1.

În cazul unei infracțiuni pedepsite cu detențiunea

pe viață, alternativ cu închisoarea, instanța alege mai întâi una dintre

pedepsele alternative.

Dacă pedeapsa aleasă este detențiunea

pe viață, trebuie să țină seama de prevederile art.55 alin.1 C.pen., potrivit

cărora aceluia care, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit

vârtsa de 60 de ani, nu i se aplică pedeapsa detențiunii pe viață, în locul

acesteia aplicându-i-se pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa

interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.

condiționate, regimul contopirii pedepsei stabilite pentru infracțiunea

săvârșită ulterior și a restului ce a mai rămas de executat din pedeapsa

anterioară este cel prevăzut în art.61 alin.1 partea finală, iar nu în art.39

alin.2 C.pen., chiar dacă infracțiunea ulterioară a fost săvârșită în

condițiile recidivei de după condamnare prevăzută în art.37 alin.1 lit.a din

același cod.

Decizia

Secției penale nr.338 din 23 ianuarie 2002

Prin sentința nr.333 din 7 mai 2001, Tribunalul Timiș, secția penală, a

condamnat pe inculpatul I.I. la pedeapsa  detențiunii pe viață pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art.174 raportat

la art.176 lit.a, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

După revocarea liberării condiționate a restului de 3669 de zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr.44 din 29 martie 1995 a Tribunalului Maramureș, acest rest de

pedeapsă a fost contopit, în baza art.39 alin.2 C.pen., cu pedeapsa aplicată în

cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa detențiunii pe viață.

Prin decizia nr.365 din 10 septembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a respins apelul inculpatului, cu motivarea că pedeapsa aplicată este

corect individualizată.

Recursul declarat de inculpat este fondat.

În primul rând hotărârile sunt contrare legii întrucât, potrivit art.55 alin.1

C.pn., pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică aceluia care, la data

pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest

caz, se prevede în continuare, în locul pedepsi detențiunii pe viață se aplică

pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi

pe durta ei maximă.

Or, născut la 24 mai 1937, la data pronunțării sentinței de condamnare, 7 mai

2001, inculpatul depășise vârsta de 60 de ani.

Alegerea detențiunii pe viață, dintre pedepsele principale alternative

prevăzute în art.176 alin.2 C.pen., fiind justificată, trebuia să i se aplice

inculpatului, conform art.55 alin.1 teza a II-a C.pen., pedeapsa închisorii pe

timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute în art.64

lit.a și b din același cod, pe timp de 10 ani.

În al doilea rând, prin hotărârea primei instanțe, menținută în apel, s-a făcut

o greșită aplicare a prevederilor art.39 alin.2 în locul celor ale art.61

alin.1 C.pen., acest din urmă text de lege fiind aplicabil în cazul săvârșirii

unei noi infracțiuni în intervalul de timp de la liberarea condiționată și până

la împlinirea duratei pedepsei.

Îndreptarea acestei greșite aplicări a legii poate fi făcută și în recursul

inculpatului, deoarece sporul care ar putea fi aplicat în temeiul art.61

C.pen., de până la 5 ani, este mai mic decât cel de până la 7 ani prevăzut în

art.39 alin.1 și 2 din același cod.

În consecință, recursul inculpatului a fost admis, dispunându-se în sensul

considerentelor de mai sus.