ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2018

Ședința publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie cantitatea de 100.000 litri de vin, care se află depozitată în șase cisterne proprietatea lui, situate în curtea sediului S.C. C. S.R.L. și, în situația în care în recipientele menționate cantitatea de vin este mai mică de 100.000 litri, să îi predea diferența până la concurența a 100.000 litri din cantitățile depozitate în recipientele proprietatea pârâtului aflate la crama S.C. C. S.R.L. din Odobești.

Odată cu depunerea cererii principale, reclamantul a formulat și cerere pentru înființarea unui sechestru judiciar asupra cantității de 100.000 litri de vin (în litigiu) și desemnarea sa în calitate de administrator sechestru.

Prin încheierea de ședință din data de 11.11.2014 (menținută prin decizia civilă nr. 94/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2014), s-a admis în parte cererea având ca obiect sechestru judiciar, s-a dispus sechestrarea cantității de 100.000 litri vin nobil din recolta anului 2014, care formează obiectul prezentului dosar, vin aflat în posesia pârâtului sau în posesia vreunei societăți administrate de acesta sau de soția acestuia, s-a desemnat administrator sechestru pe d-nul D., domiciliat în Odobești și s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita administratorului sechestru, până la deplasarea executorului judecătoresc la locul situării bunului, suma de 1000 RON cu titlu de remunerație.

La data de 15.07.2015, reclamantul a formulat cerere de modificare a acțiunii, prin aceasta din urmă chemând în judecată, alături de pârât, și pe S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.A., în vederea obligării acestora să îi predea, respectiv să îi restituie cantitatea de 100.000 litri vin sau contravaloarea acestei cantități de vin.

La data de 06.08.2015, reclamantul petent a depus cerere de înființare a sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii împotriva pârâtului intimat B., până la concurența sumei de 200.000 RON.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 08.09.2015 (menținută prin decizia civilă nr. 45/26.01.2016 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2014) s-a admis în parte cererea petentului, s-a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale intimatului aflate în posesia acestuia, până la concurența sumei de 120.000 RON, stabilindu-se în sarcina petentului o cauțiune în valoare de 5.700 RON și s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere al petentului având ca obiect poprire asiguratorie.

Prin sentința civilă nr. 1477 din 23 februarie 2016, pronunțată de Judecătorie Focșani, secția Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., invocată de acesta prin întâmpinare ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.A., invocată de aceasta prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 230.000 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 100.000 litri de vin la care se face referire prin înscrisul intitulat "tranzacție" din data de 10.05.2012.

A fost respinsă cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 356/2017 din 18 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâtul B. și de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1477 din 23 februarie 2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., prin decizia civilă nr. 135/R din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 27 octombrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în apel.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă o cerere evaluabilă în bani, soluționată în fond de către judecătorie, cu depășirea pragului valoric instituit de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) noul C. proc. civ., însă acest incident nu mai poate face obiectul analizei unei instanțe de recurs, prin raportare la art. 130 alin. (2) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același cod impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Vrancea, secția I civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul - pârât B. împotriva deciziei civile nr. 356/2017 din 18 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.