ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 576/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta x a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea acestuia la plata sumei de 105.000 euro, echivalentul sumei de 477.183 RON, calculat la cursul BNR din data de 03.03.2017, 1 euro=4,5446 RON, reprezentând contravaloarea prețului de vânzare achitat cu bună-credință în conformitate cu dispozițiile antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008, pentru imobilul B., situat în localitatea Costeștii din Vale, județul Dâmbovița, cu număr cadastral x și intabulat în cartea funciară nr. x Costeștii din Vale; notarea în cartea funciară a interdicției de a înstrăina imobilul menționat până la plata integrală și efectivă a pretențiilor solicitate; obligarea pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat admiterea, în parte, a acțiunii și compensarea sumelor până la cea mai mică datorie între părți. Pe calea cererii reconvenționale, s-a solicitat ca, în urma probelor ce se vor administra, să fie obligată reclamanta-pârâtă să achite pârâtului-reclamant suma de 28.800 RON, reprezentând chiria aferentă perioadei 01.02.2015- 01.02.2017, precum și penalitățile aferente acesteia, de 0,5%, pentru fiecare zi de întârziere ce depășește 5 zile calendaristice de la data scadentă, calculate de la scadență și până la plata efectivă a acestora.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița Prin sentința civilă nr. 179 din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. "C." S.R.L.; a obligat pârâtul la plata sumei de 105.000 euro, echivalentul a 477.183 RON, sumă calculată la cursul BNR din 03.03.2017; a respins capătul de cerere privind notarea interdicției de înstrăinare în cartea funciară până la plata integrală a prețului; a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 28.800 RON, reprezentând chiria aferentă perioadei 01.02.2015-01.02.2017, precum și a penalităților aferente acesteia, în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, ce depășește 5 zile calendaristice de la data scadentă, calculate de la scadență până la plata efectivă a sumei datorate; a compensat cele două creanțe reciproce în sensul obligării pârâtului reclamant la plata sumei de 448.383 RON către reclamanta pârâtă, sumă din care se vor scădea penalitățile de întârziere de 0,5% zi de întârziere; a obligat pârâtul reclamant la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 3.970 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a compensat cele două creanțe, astfel încât pârâtul reclamant va achita reclamantei pârâte suma de 1.030 RON cu titlu de onorariu apărător. Împotriva acestei sentințe au formulat apel toate părțile litigiului.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin decizia nr. 3067 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile exercitate în cauză.

Calea de atac formulată în cauză Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către pârâtul reclamant A.. Recurentul susține incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., invocând următoarele aspecte: Curtea de Apel, prin decizia pronunțată, a ignorat apărările acestuia și nu a oferit o motivare în legătură cu argumentele recurentului privind plățile invocate de reclamantă - de ce unele sunt considerate valabile, iar altele nu. De altfel, instanța a arătat că îmbrățișează motivarea judecătorului fondului, fără, însă, a prezenta argumente în acest sens. Recurentul nu este de-acord cu raționamentul expus prin decizia nr. 3067 din 12 decembrie 2018 și afirmă că hotărârea în cauză încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât se reține că o parte din plata prețului este dovedită prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță" din 25.03.2008, deși prin încheierea din 25.07.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2010, definitivă, se menționează că respectiva sumă de bani nu a fost primită (la pagina 4, paragraful 7). Instanța de fond, în mod greșit, a apreciat, la pagina 3 a sentinței că pârâtul ar fi primit suma de 50.000 euro la data încheierii antecontractului, deși, din probatoriul administrat în dosarul nr. x/2010 și reținut prin hotărârile pronunțate, rezultă că antecontractul nu reflectă realitatea, iar diferența de 55.000 euro ar fi fost primită de pârât la 09.10.2015. Or, la această dată, partea a primit suma de 145.767,60 RON, echivalentul a 32.830 euro, și nu 55.000 euro, decizia atacată menținând acest raționament greșit. În temeiul principiului restabilirii situației anterioare, pârâtul a fost obligat la restituirea către reclamantă a sumei de 105.000 euro, reprezentând contravaloarea prețului de vânzare achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008. Instanțele anterioare nu au avut în vedere înscrisurile depuse de pârât pe cale de apărare și nici cele depuse de partea adversă pentru a reține situația exactă care a condus la întocmirea pro causa a antecontractului nr. x din 25.03.2008. Astfel, pârâtul a fost cercetat penal într-un dosar de către DIICOT Dâmbovița și i s-a pus sechestru pe imobil. Reprezentantul reclamantei, prin interpuși, a ajuns la pârât și i-a promis că poate ridica sechestrul judiciar înființat de organele de urmărire penală și că, în viitor, după finalizarea acestei situații, va cumpăra ferma la prețul pieței, după ridicarea sechestrului. Pârâtul a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare fără a primi o sumă de bani. De altfel, intimata nu probează că ar avea acea sumă de bani în contabilitate. Recurentul arată că, în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Găești, în care s-a respins definitiv cererea reclamantei de a se constata valabilă vânzarea-cumpărarea fermei Jirlău, precum și în care s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008, reclamantul a depus mai multe înscrisuri în susținerea cererii de chemare în judecată: o chitanță datată 10.03.2008, din care rezultă că s-au promis spre vânzare imobile pentru suma de 105.000 euro, din care s-au achitat 30.000 euro; o chitanță din 25.03.2008, care probează că reclamanta ar fi plătit pârâtului suma de 40.000 euro, restul urmând a fi achitat la definitivarea actului de vânzare-cumpărare; o dispoziție de caserie din 23.03.2008, prin care se presupune că pârâtul ar fi încasat suma de 148.928 RON, echivalentul a 40.000 euro; o chitanță datată 25.03.2008, prin care se pretinde că, în cauză, D. ar fi remis pârâtului suma de 20.000 euro, restul urmând a fi plătită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare; antecontractul nr. x din 25.03.2008 cu dată certă, din care reiese că s-ar fi achitat un avans de 50.000 euro. În timpul respectivului proces, singura sumă remisă pârâtului a fost de 145.767,60 RON, echivalentul a 32.830 euro, valoare precizată de reclamantă și în prezenta cauză, la fila x. Din înscrisurile depuse la dosar până la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 se presupune că reclamanta i-ar fi achitat suma de 140.000 euro, la care se adaugă suma de 40.000 euro - rezultată din echivalentul sumei de 148.928 RON, la cursul BNR din 23.03.2008, de 3,723 RON/euro. În fața instanțelor de fond s-a susținut că în contractul de închiriere din 18.06.2008, întocmit între aceleași părți și pentru același imobil, în cadrul art. 2 alin. (1) se menționează că, pentru imobilele ce formează obiectul contractului, s-a achitat un avans de 20.000 euro, în condițiile în care, conform actelor menționate mai sus, se presupune că s-a plătit suma de 180.000 euro. A fost evident pentru instanțe de ce nu s-a consemnat în contract achitarea sumei de 140.000 euro și 148.928 RON, motiv pentru care s-a și pronunțat soluția de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu motivarea, pe de o parte, că acel contract care a stat la baza cererii de chemare în judecată, prin care să se constate valabilă vânzarea-cumpărarea, a fost întocmit pro causa, pentru a se încerca îndepărtarea sechestrului aplicat de DIICOT, iar, pe de altă parte, că pârâtului nu i-au fost remise sume de bani. În dosarul nr. x/2008, având ca obiect contestație la măsurile asigurătorii dispuse de DIICOT, s-a reținut achitarea unui avans de 50.000 euro, cu toate că din înscrisuri s-a presupus că suma plătită era mult mai mare. În aceeași contestație, se susține că, ulterior încheierii antecontractului, s-au mai efectuat plăți, rămânând de achitat aproximativ 30.000 euro. Din niciun înscris aflat la dosar, în perioada 25.03.2008-12.06.2009, nu se mai presupune că s-au achitat și alte sume de bani. În dosarul nr. x/2010, reclamanta a susținut îndeplinirea obligației de achitare a prețului convenit prin antecontractul de vânzare-cumpărare invocat, însă pricina a fost amânată pentru mai multe termene urmare a solicitării instanței de a se face dovada achitării integrale a sumei. În condițiile în care, conform înscrisurilor din perioada 10.03.2008-25.03.2008, a rezultat că reclamanta ar fi plătit suma de 180.000 euro, nu se înțelege de ce, în timpul procesului, aceasta a mai făcut o plată de 145.767,60 euro, echivalentul a 32.830 euro. La pagina nr. 5 a cererii de chemare în judecată, unde reclamanta prezintă ce sume de bani au fost remise, se menționează chitanța din 10.03.2008 pentru suma de 30.000 euro, chitanța din 23.03.2008 pentru suma de 40.000 euro, chitanța din 25.03.2008 pentru suma de 20.000 euro și extrasul de cont pentru suma de 145.767,60 RON, echivalentul a 32.830 euro la 09.10.2015, în total suma de 122.830 euro. Nu se regăsește, în raport de apărările și înscrisurile depuse în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Găești, dispoziția de casierie nr. 15/23.03.2008 vizând suma de 148.928 RON, echivalentul a 40.000 euro, și valoarea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 50.000 euro. Recurentul contestă dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care a recunoscut parțial pretențiile reclamantei - 145.767,60 RON, primite la 09.10.2015, astfel încât consideră că nu mai datorează asemenea cheltuieli, în condițiile în care instanța de control judiciar va acorda pretențiile recunoscute. Pentru toate argumentele aduse, solicită admiterea recursului, schimbarea, în parte, a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată pentru suma de 145.767,60 RON și a exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză La 18 iunie 2019, intimata S.C. "C." S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs. Nu au fost depuse puncte de vedere la raport. Recurentul a timbrat recursul cu suma de 3.660 RON, potrivit dovezii de la dosar recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 179 din 30 ianuarie 2018, a dispus următoarele: a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 105.000 euro, aplicând principiul repunerii părților în situația anterioară încheierii antecontractului în cauză; a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă la plata chiriei aferente perioadei 01.02.2015-01.02.2017 - suma de 28.800 RON, precum și a penalităților aferente acesteia în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere; fiind vorba de bunuri de același gen, a compensat cele două creanțe reciproce, pârâtul având de achitat către reclamanta pârâtă suma de 448.383 RON, din care se vor scădea penalitățile de întârziere; a obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta pârâtă la plata către intimat a sumei de 3.970 RON cheltuieli de judecată; a compensat cele două creanțe, astfel încât pârâtul reclamant are de achitat reclamantei suma de 1.030 RON. Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe și a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că a fost achitat de către promitentul cumpărător prețul din antecontract, astfel că, în virtutea prevederilor art. 1254 alin. (3) C. civ., se impune restituirea prestațiilor executate în temeiul contractului a cărui nulitate s-a constatat. Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal de către recurent, nefiind găsite în cadrul memoriului de recurs critici care să se poată circumscrie acestor motive de casare. Astfel, deși se reproșează o nemotivare a hotărârii în privința apărărilor în legătură cu plățile invocate de reclamantă, de ce unele sunt considerate valabile, iar altele nu, critica nu poate fi subsumată ipotezei de nelegalitate reglementată prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu conturează nesoluționarea unor motive de apel ori o motivare insuficientă a acestora. Cercetarea valabilității unor plăți, pentru a se verifica dacă într-adevăr s-a plătit prețul din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008 reprezintă un aspect de temeinicie a hotărârii, necenzurabil în recurs, unde se poate cere casarea hotărârii numai pentru "motive de nelegalitate’’. Se mai invocă o pretinsă încălcare a autorității de lucru judecat din perspectiva faptului că, în apel, s-a reținut că o parte din plata prețului a fost dovedită prin chitanța din 25.03.2008, deși în încheierea din 25.07.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2010, se arată că suma respectivă nu a fost primită. Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu se circumscriu acestui text de lege. Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorității de lucru judecat sub aspect negativ, ceea ce rezultă din coroborarea acestei dispoziții cu cea a art. 497 teza finală din același cod, care prevede, în caz de admitere a excepției autorității de lucru judecat, o soluție de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă. Or, recurentul nu a invocat critici din care să rezulte că, din litigiul de față și celelalte procese vizând imobilul pentru care s-a încheiat antecontractul nr. x/25.03.2008, există o identitate de părți, obiect, cauză, astfel cum presupune autoritatea de lucru judecat, sub aspect negativ. În realitate, recurentul se prevalează de anumite probe administrate și apărări formulate în litigiile anterioare, referindu-se în mod generic, la statuări de fapt ale instanțelor anterioare în legătură cu asemenea dovezi, în ceea ce privește sumele primite de către pârât pentru imobilul - Fermă din litigiul de față. O astfel de exprimare lipsită de concretețe în legătură cu hotărârile judecătorești pronunțate în celelalte litigii nu permite o eventuală verificare, în prezentul recurs, din perspectiva aspectului pozitiv al lucrului judecat în respectivele procese. În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că nu au fost identificate aspecte privind greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, prin memoriul de recurs fiind reiterate considerente faptice referitoare la fondul cauzei. De fapt, întreaga argumentație a cererii de recurs se rezumă la ideea că reclamanta nu ar fi plătit întrega sumă cu titlu de preț conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 pentru imobilul B. - 105.000 euro, pârâtul recunoscând primirea sumei de 145.767,60 RON, la 09.10.2015, și fiind de-acord cu restituirea diferenței către reclamantă, după compensarea cu chiria neachitată și penalitățile de întârziere. Aceste chestiuni nu pot fi examinate în prezentul recurs, întrucât implică aprecierea asupra probatoriului valorificat în dosar în etapele procesuale anterioare, pentru a statua dacă se impune repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008, respectiv cercetarea dacă prețul a fost achitat de către cumpărător vânzătorului și în ce cuantum. Se tinde, așadar, la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, fiind exclusă verificarea temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Nici critica vizând dispoziția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în contextul recunoașterii parțiale a pretențiilor solicitate de reclamantă prin acțiune, nu poate fi cenzurată în prezenta cale de atac. Critica recurentului în legătură cu cheltuielile de judecată la care a fost obligat în primă instanță se plasează în contextul în care s-ar admite prezentul recurs, cu consecința casării deciziei atacate și, în final, a obligării recurentului la plata sumei de bani de 145.767,60 RON, recunoscute de acesta. Prin urmare, nu reprezintă o veritabilă combatere a dispoziției instanței de fond privind acordarea cheltuielilor de judecată, ci recurentul raportează cheltuielile de judecată la o presupusă soluție a instanței de recurs, care, de altfel, pentru argumentele deja arătate, este în sensul respingerii căii de atac. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că toate criticile din recurs reprezintă o reluare întocmai a motivelor de apel, recurentul nespecificând, în mod concret, care sunt pretinsele greșeli proprii instanței de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului. Or, această modalitate de redactare a motivelor de recurs, prin copierea criticilor din apel, nu respectă exigențele dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate punctuale și riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanța de apel. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerință care nu este îndeplinită în cazul de față raportat la considerentele arătate. Așa fiind, cum susținerile recurentului nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. și cum, în speță, nu pot fi reținute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.