ÎCCJ, decizie (scj.ro #83557)

Contract de împrumut. Clauză penală. Nulitate

Prin

dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879 se  stipulează expres nulitatea

clauzei  penale înserată în contractul de împrumut, fără a se face

distincție  sub aspectul naturii  juridice a actului  încheiat

(contract civil  sau comercial) , astfel încât  a fost desființat în

parte titlul  executoriu , reprezentat de contractul de împrumut, sub

aspectul clauzei penale  înserate  în art.5, privind penalitățile de

întârziere,  distingându-se  de dispozițiile art.1089 alin.(2)C.civ.,

care se  referă  la nulitatea unei convenții prin care s-a

stipulat  dobânda  la  dobândă.

(Secția  comercială, decizia nr.1839 din

20 mai 2004)

Prin sentința  civilă nr.2570 din 11 aprilie 2003,

Judecătoria Sectorului 1 București  a admis, în parte, contestația la

executare formulată de contestatoarea E. C., în contradictoriu cu intimata

B.P.R.– Cooperativa de Credit – Agenția București, și a dispus desființarea în

parte a titlului executoriu, reprezentat de contractul de împrumut, încheiat

între părțile aflate în litigiu la 26 februarie 2000, sub aspectul clauzei

penale inserate la art.5 din contract, privind penalitățile de 1% pe zi,

calculate la valoarea ratei (capital și dobândă) și  neachitate.

Totodată , s-a dispus anularea tuturor formelor de executare, iar intimata a

fost obligată la plata cheltuielilor de judecată

.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din adresa

intimatei din 4 februarie 1998, rezultă că la acea dată contestatoarea

debitoare E.C. mai avea de achitat, în legătură cu creditul acordat, sumele

reprezentând capital, dobânzi și penalități de întârziere  și, față de

dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879, care stipulează nulitatea clauzei

penale în contractele de împrumut, fără nici o distincție asupra naturii

actului încheiat, această  clauză este lovită de nulitatate având drept

efect admiterea contestației și înlăturarea penalităților de întârziere .

De asemenea, instanța a mai reținut, tot plecând de la conținutul adresei

intimatei, că la data formulării contestației (ținând cont pe de o parte de

plățile efectuate de contestatoare iar pe de altă parte de fondul social pe

care aceasta îl avea depus la intimată), contestatoarea nu mai avea de achitat

din creditul acordat nici o datorie față de intimată, situație în care s-a

apreciat că, executarea silită împotriva contestatoarei a fost pornită cu

încălcarea dispozițiilor art.371

1

alin.(3) C. proc. civ.

Intimata, prin lichidator, a declarat recurs, susținând că soluția pronunțată

în contestație, de desființare a titlului executoriu reprezentat de contractul

de împrumut, pe motivul constatării nulității clauzei penale prevăzută la art.5

din contract, este criticabilă deoarece dispozițiile Legii nr.313/1879, care

interzic introducerea clauzei penale în contractele de împrumut, trebuiau

interpretate în coroborare cu cele ale art.1089 c.civ., ultimul aliniat,

potrivit cărora „clauza prin care de mai înainte și în momentul formării unei

convenții, alta decât o convenție comercială, se va stipula dobândă la

dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an,

sau la alte  venituri viitoare, se va declara nulă”.

Or, din conținutul acestui text legal, rezultă per a contrario că, în

convențiile comerciale, spre deosebire de cele civile, se poate stipula

clauza penală, care nu poate fi constatată nulă, din moment ce aceasta

reprezintă voința părților, cu  valoarea prevăzută de art.969 C. civ.,

având rolul de a proteja pe creditor împotriva riscului insolvabilității

debitorului, care ar genera, nerealizarea profitului, or, scopul

încheierii oricărui contract comercial este chiar profitul.

Din examinarea actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în

cauză, rezultă că prima instanță a apreciat bine, că atâta timp cât prin

dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879 (în vigoare și în prezent) s-a

stipulat expres „clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi este și va

rămâne anulată”, fără a face distincție sub aspectul naturii juridice a actului

încheiat (contract comercial sau contract civil),contestația debitoarei

împotriva  titlului executoriu (rezultat din contractul de împrumut, în

care a fost introdusă clauza penală) este întemeiată și ca urmare a foat

admisă contestația la executare și anulat în parte titlul executoriu, cu

consecința înlăturării plății penalităților de întârziere.

Cum, dispozițiile legale precizate (art.1 din Legea nr.313/1879) au un caracter

special și se aplică indiferent de natura actului, este evident că acestea sunt

derogatorii de la cele din dreptul comun, din  art.1089 C.civ., la care

face referire recurenta și pe care își bazează criticile formulate în recurs.

Pe de altă parte, reglementarea introdusă la alin.(2) al art.1089 C. civ. se

referă la nulitatea unei convenții prin care s-a stipulat dobândă la dobândă,

care se va declara nulă, iar nu la clauza penală, (în temeiul căreia s-au

calculat penalitățile de întârziere la plată).

Cu alte cuvinte, prevederile legale invocate de recurentă

reglementează o altă materie, decât cea care formează obiectul dispozițiilor

art.1 din Legea nr.313/1879, care au fost examinate anterior și care prevăd

expres nulitatea clauzei penale introdusă în contractele de împrumut, fără nici

o distincție dacă acestea sunt comerciale sau civile. Or, dacă s-ar accepta

susținerile recurentei, această împrejurare ar echivala cu o adăugare la lege.

În consecință, recursul intimatei a fost  respins ca nefondat.