ÎCCJ, decizie (scj.ro #83557)

Contract de împrumut. Clauză penală. Nulitate Prin dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879 se stipulează expres nulitatea clauzei penale înserată în contractul de împrumut, fără a se face distincție sub aspectul naturii juridice a actului încheiat (contract civil sau comercial) , astfel încât a fost desființat în parte titlul executoriu , reprezentat de contractul de împrumut, sub aspectul clauzei penale înserate în art.5, privind penalitățile de întârziere, distingându-se de dispozițiile art.1089 alin.(2)C.civ., care se referă la nulitatea unei convenții prin care s-a stipulat dobânda la dobândă.

(Secția comercială, decizia nr.1839 din 20 mai 2004) Prin sentința civilă nr.2570 din 11 aprilie 2003, Judecătoria Sectorului 1 București a admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea E. C., în contradictoriu cu intimata B.P.R.– Cooperativa de Credit – Agenția București, și a dispus desființarea în parte a titlului executoriu, reprezentat de contractul de împrumut, încheiat între părțile aflate în litigiu la 26 februarie 2000, sub aspectul clauzei penale inserate la art.5 din contract, privind penalitățile de 1% pe zi, calculate la valoarea ratei (capital și dobândă) și neachitate. Totodată , s-a dispus anularea tuturor formelor de executare, iar intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată . Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din adresa intimatei din 4 februarie 1998, rezultă că la acea dată contestatoarea debitoare E.C.

mai avea de achitat, în legătură cu creditul acordat, sumele reprezentând capital, dobânzi și penalități de întârziere și, față de dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879, care stipulează nulitatea clauzei penale în contractele de împrumut, fără nici o distincție asupra naturii actului încheiat, această clauză este lovită de nulitatate având drept efect admiterea contestației și înlăturarea penalităților de întârziere . De asemenea, instanța a mai reținut, tot plecând de la conținutul adresei intimatei, că la data formulării contestației (ținând cont pe de o parte de plățile efectuate de contestatoare iar pe de altă parte de fondul social pe care aceasta îl avea depus la intimată), contestatoarea nu mai avea de achitat din creditul acordat nici o datorie față de intimată, situație în care s-a apreciat că, executarea silită împotriva contestatoarei a fost pornită cu încălcarea dispozițiilor art.371 1 alin.(3) C. proc.

civ. Intimata, prin lichidator, a declarat recurs, susținând că soluția pronunțată în contestație, de desființare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut, pe motivul constatării nulității clauzei penale prevăzută la art.5 din contract, este criticabilă deoarece dispozițiile Legii nr.313/1879, care interzic introducerea clauzei penale în contractele de împrumut, trebuiau interpretate în coroborare cu cele ale art.1089 c.civ., ultimul aliniat, potrivit cărora „clauza prin care de mai înainte și în momentul formării unei convenții, alta decât o convenție comercială, se va stipula dobândă la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă”.

Or, din conținutul acestui text legal, rezultă per a contrario că, în convențiile comerciale, spre deosebire de cele civile, se poate stipula clauza penală, care nu poate fi constatată nulă, din moment ce aceasta reprezintă voința părților, cu valoarea prevăzută de art.969 C. civ., având rolul de a proteja pe creditor împotriva riscului insolvabilității debitorului, care ar genera, nerealizarea profitului, or, scopul încheierii oricărui contract comercial este chiar profitul.

Din examinarea actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, rezultă că prima instanță a apreciat bine, că atâta timp cât prin dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879 (în vigoare și în prezent) s-a stipulat expres „clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi este și va rămâne anulată”, fără a face distincție sub aspectul naturii juridice a actului încheiat (contract comercial sau contract civil),contestația debitoarei împotriva titlului executoriu (rezultat din contractul de împrumut, în care a fost introdusă clauza penală) este întemeiată și ca urmare a foat admisă contestația la executare și anulat în parte titlul executoriu, cu consecința înlăturării plății penalităților de întârziere.

Cum, dispozițiile legale precizate (art.1 din Legea nr.313/1879) au un caracter special și se aplică indiferent de natura actului, este evident că acestea sunt derogatorii de la cele din dreptul comun, din art.1089 C.civ., la care face referire recurenta și pe care își bazează criticile formulate în recurs. Pe de altă parte, reglementarea introdusă la alin.(2) al art.1089 C. civ. se referă la nulitatea unei convenții prin care s-a stipulat dobândă la dobândă, care se va declara nulă, iar nu la clauza penală, (în temeiul căreia s-au calculat penalitățile de întârziere la plată). Cu alte cuvinte, prevederile legale invocate de recurentă reglementează o altă materie, decât cea care formează obiectul dispozițiilor art.1 din Legea nr.313/1879, care au fost examinate anterior și care prevăd expres nulitatea clauzei penale introdusă în contractele de împrumut, fără nici o distincție dacă acestea sunt comerciale sau civile.

Or, dacă s-ar accepta susținerile recurentei, această împrejurare ar echivala cu o adăugare la lege. În consecință, recursul intimatei a fost respins ca nefondat.