ÎCCJ, decizie (scj.ro #85021)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85021) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Fondul de solidaritate socială pentru

persoane cu handicap. Obligare nelegală la plata contribuției.  Aplicare

formală și excesivă a legii.

O.U.G.

nr

. 102/2005

Potrivit dispozițiilor

art

. 42 și

art

. 43 din Ordonanța

de Urgență a Guvernului

nr

. 102/1999, privind

protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu

modificările ulterioare, agenții economici care nu angajează persoane cu

handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrial Agenției Naționale

pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, au

obligația de a plăti bugetului de stat, lunar o sumă prevăzută în actul

normativ.

Este excesivă

interpretarea potrivit căreia agentul economic datorează plata contribuției

pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, ca urmare a

neîndeplinirii

cerinței formale a solicitărilor

trimestriale, în condițiile în care Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de

Muncă atestase faptul că pentru perioada supusă controlului, nu avea în

evidențele sale pentru repartizare persoane cu handicap calificate pentru

activitatea respectivului agent economic. O astfel de interpretare

excede

scopului urmărit în adoptarea legii, acela de

a asigura protejarea drepturilor și intereselor persoanelor cu handicap iar nu

cel de a asigura executarea unei cerințe cu caracter formal.

Î.C.C.J., Secția de

contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

2041 din 17 aprilie 2007

Prin acțiunea formulată la data de 10 martie 2006 reclamanta S.C. H

S.R.L. Botoșani a solicitat anularea  deciziei

nr

.

221/6 decembrie 2005 emisă de Administrația Națională a Finanțelor Publice

-  Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a deciziei de

impunere

nr

. IV/6356/1 martie 2005 emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Botoșani, întocmită în baza Raportului  de

inspecție  fiscală din data de 23 februarie 2005, prin care reclamanta a

fost obligată la plata sumei de 618623 RON reprezentând: TVA (500409), dobândă

la TVA (58526 RON), penalități la TVA (14668 RON), impozit pe profit (12680

RON), dobânzi aferente (4176 RON), penalități la impozit pe profit (1141 RON),

fond solidaritate socială pentru persoane cu handicap (23520 RON), dobânzi

aferente (3377 RON) și penalități aferente (126 RON).

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că nu datorează această sumă,

deoarece: suma de 500409 RON  reprezentând TVA, cu dobânzile și

penalitățile aferente, a fost stabilită ca urmare a unei diferențe de preț la

produsele din lemn, diferență în valoare de 2364498 RON, organul fiscal

stabilind-o în afara documentelor contabile, doar estimativ, cu încălcarea

prevederilor

art

. 66 din Ordonanța Guvernului

nr

. 92/2003; cu privire la suma de 51192 RON TVA impusă la

plată și aferentă cumpărării unui cămin de nefamiliști, reclamanta susține că

în mod eronat organul fiscal a considerat-o

nedeductibilă

pentru lipsa dovezii transferului dreptului de proprietate și a înregistrării

tranzacției în sistemul general de cadastru, în speță fiind o livrare de bunuri

pentru dovedirea căreia, factura fiscală este suficientă; suma de 12680 RON

impozit pe profit cu dobânzile și penalitățile aferente nu este datorată,

organul fiscal stabilind eronat caracterul

nedeductibil

al impozitului pe profit;  50719 RON cheltuieli cu materiale consumabile

înregistrate în ianuarie 2003 la punctul de lucru

Cislău

județul Buzău, arătând că, odată ce același organ fiscal a reținut că

societatea nu a înregistrat activitate de producție, nu a avut nici venituri

aferente. Susține reclamanta că în aceeași modalitate nu i s-au dedus nici

cheltuielile cu personalul pentru perioada iulie – septembrie 2004 la același

punct de lucru

Cislău

, deși, la fel,  nu s-a

înregistrat activitate comercială și nici venituri; suma de 23520 RON fiind

pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, cu dobânzile

și penalitățile aferente, nu se datorează deoarece AJOFM Botoșani nu a

repartizat societății persoane în această situație, astfel că nu este culpa sa

pentru

nerespectarea

prevederilor Ordonanței de

Urgență a Guvernului

nr

. 102/1999.

Prin sentința civilă

nr

. 269/2006 a Curții de Apel

Suceava

, Secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, acțiunea a fost respinsă ca

nefondată

.

Instanța a înlăturat raportul de expertiză contabilă apreciind că are concluzii

contradictorii și a constatat că decizia de impunere și Raportul  de

inspecție fiscală sunt legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta, arătând că

inspecția fiscală nu a fost precedată de înștiințarea reclamantei cu 30 zile

înainte de începerea inspecției, astfel încât toate actele întocmite sunt

nelegale; că suma de 12680 RON impozit pe profit și accesoriile nu  este

datorată, întrucât  pentru cheltuielile aferente lunii ianuarie 2003 a

obținut profit în lunile următoare anului 2003; că suma reprezentând TVA și

accesorii nu este datorată deoarece nu are relevanță transcrierea vânzătorii în

Cartea funciară; că diferența de TVA dintre suma precizată mai sus (51192 RON

pentru achiziționarea căminului de nefamiliști) și 500409 RON a fost greșit

stabilită, întrucât prețurile de achiziție diferă în funcție de perioada și de

calitatea materialului; că cel mai mare preț a fost obținut din livrările la

export, în timp ce pe piața internă a vândut lemn de calitate inferioară, chiar

și ca lemn de foc; că suma de 23520 RON contribuție la fondul special destinat

persoanelor cu handicap este greșit stabilită, deoarece în perioada supusă

controlului AJOFM nu a avut în evidență persoane cu handicap, calificate în

meseriile necesare societății.

Recursul este fondat.

Suma reprezentând impozit pe profit (12680 RON), cu penalitățile și dobânzile

aferente, nu este datorată de reclamantă.

Din probele administrate în cauză rezultă că, în luna ianuarie 2003,

reclamanta  a efectuat cheltuieli în valoare de 50719 RON pentru

activitatea punctului de lucru

Cislău

, județul Buzău,

în vederea realizării producției în anul 2003. Aceste cheltuieli au fost

necesare pentru exploatarea masei  lemnoase, valorificată în lunile

următoare anului 2003 (contravaloare combustibil, piese de schimb, alte

consumabile).

Potrivit

art

. 1 alin. (1)

lit

.

a) și

art

. 7 alin. (1) din Legea

nr

.

414/2002, impozitul pe profit se datorează pentru profitul impozabil obținut

din orice sursă, care se calculează ca diferență între veniturile

realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora

într-un an fiscal.

Recurenta a obținut profit în lunile următoare lunii ianuarie 2003 și

cheltuielile respective le-a avut în vedere la calculul profitului la sfârșitul

anului 2003, la încheierea exercițiului financiar.

Invocarea de către  organele fiscale a dispozițiilor

art

.

9 alin. (1) din Legea

nr

. 414/2002 nu are relevanță

în speța dedusă judecății, textul referindu-se  la calculul profitului

impozabil, calcul care, așa cum s-a arătat, are loc la sfârșitul anului

financiar.

Referitor la TVA în sumă de  51192 RON și accesoriile aferente, în

legătură cu achiziționarea de către reclamantă a  unui cămin de

nefamiliști, Curtea apreciază  că a fost greșit stabilită în sarcina

recurentei.

Achiziționarea construcțiilor, clădirilor, nu este impusă de legislația română

obligativității actului autentic, așa cum sunt impuse terenurile. Ca urmare,

conform

art

. 969 și

art

.

1295 Cod civil, convenția părților este suficientă și are putere de lege

între părți. Emiterea facturii

nr

. 6126201/30 martie

2003 este legală și producătoare de efecte  juridice, inclusiv pe plan

fiscal, iar

neînscrierea

dreptului de proprietate în

Cartea funciară, invocată de organele fiscale, nu condiționează

valabilitatea  vânzării – cumpărării. De aceea, trimiterea făcută de

intimată la prevederile  Legii

nr

. 7/1996 este

lipsită de relevanță, legea fiscală

nelegînd

valabilitatea operațiunii de

întabularea

dreptului de

proprietate.

Conform

art

. 1 și 3 din Legea

nr

.

345/2002, modificată, în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se

cuprind livrările de bunuri, care înseamnă transferul de dreptului de

proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar. Situația

recurentei circumscrie acestor texte legale, astfel încât instanța de fond a

apreciat greșit  când a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

transferului dreptului de proprietate.

În ceea ce privește diferența de TVA dintre suma totală de 500409 RON

contestată și suma de mai sus, de 51192 RON, Curtea constată că această sumă

(449217 lei TVA, plus dobânzi de 40066 RON, plus penalități de 9549 Ron) este

datorată de

petentă

.

Recurenta a contestat suma  respectivă la data de 14 iunie 2005, conform

adresei

nr

. I/7000 înregistrată la Direcția Generală

a Finanțelor Publice Botoșani și nu o dată cu plângerea inițială, pentru restul

sumelor, la data de 30 martie 2005.

În aceste condiții,

petenta

a introdus tardiv

contestația pentru suma menționată, cu încălcarea dispozițiilor

art

. 176 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care

prevăd pentru contestare termenul de 30 de zile de la data comunicării actului

administrativ fiscal. Din acest motiv Administrația Națională a Finanțelor

Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia

nr

. 221/6 decembrie 2005, la

pct

.

3, a respins contestația ca

nedepusă

în termen.

Referitor la suma de 23520 RON (și accesoriile aferente) reprezentând

contribuție la fondul special destinat persoanelor cu handicap, se constată că

a fost greșit stabilită în sarcina reclamantei.

Potrivit dispozițiilor

art

. 42 și 43 din Ordonanța de

Urgență

nr

. 102/1999 cu modificările ulterioare,

agenții economici care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada

că au solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă

repartizarea de persoane cu handicap, au obligația de a plăti bugetului de

stat, lunar, o sumă prevăzută în actul normativ.

Este real faptul că în perioada supusă controlului, septembrie 2003 –

septembrie 2004, recurenta nu a formulat o astfel de solicitare Agenției

Naționale pentru Ocupare a Forței de Muncă. A formulat o astfel de cerere în

anul următor iar Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

cu adresa

nr

. 6789/14  aprilie 2005 a precizat

că în perioada septembrie 2003 – septembrie 2004 nu a avut în evidență persoane

cu handicap calificate în meseriile

corhănitor

,

fasonator mecanic, tractorist și motorist, calificări necesare activității reclamantei.

Așadar, recurenta, și în situația în care solicita trimestrial în perioada

supusă controlului (septembrie 2003 – septembrie 2004) repartizarea de persoane

cu handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nu putea să-i repartizeze

astfel de persoane calificate în meseriile folosite de societate, pentru că nu

le avea în evidență.

De aceea,

neîndeplinirea

cerinței formale a

solicitărilor trimestriale nu are relevanță, întrucât recurenta nu ar fi avut

cum să angajeze persoane cu handicap din moment ce Agenția nu avea în evidență

astfel de persoane iar obligarea la plata sumei de 23520 lei plus accesoriile

aferente este

nefondată

, stabilită prin aplicarea

formală și excesivă a textului legal, fără analizarea situației de fapt din

perioada controlată.

În legătură cu primul motiv de recurs vizând încălcarea de către organele

fiscale a dispozițiilor

art

. 99 și 100 din Codul de

procedură fiscală, în sensul că nu a

încunoștiințat-o

pe recurentă de efectuarea controlului cu 30 de zile înainte de începerea

inspecției, Curtea constată că nu poate fi analizat, întrucât recurenta nu a

formulat o astfel de apreciere în contestația adresată Agenției Națională de

Administrare Fiscală (și nici în acțiune).

Cât privește raportul de expertiză contabilă, în mod

netemeinic

instanța l-a înlăturat în totalitate. În cuprinsul raportului există unele

neclarități și interpretări personale ale expertului, însă instanța avea

obligația să le mențină pe cele temeinice, cum sunt cele referitoare la sumele

de 500409 RON TVA, de 23520 RON contribuție la fondul special destinat

persoanelor cu handicap și parțial cele referitoare la impozitul pe profit.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, sentința modificată și

acțiunea, admisă în parte. Au fost anulate actele atacate pentru sumele

analizate mai sus, reclamanta urmând să rămână obligată la plata sumei de

449217 lei TVA plus dobânzi  de 40066 lei, plus penalități de 9549 lei,

pentru care a formulat tardiv contestația.