Ioan împotriva României

Secțiunea a treia Cerere nr. 5913/03 prezentată de Vasile IOAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 februarie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 ianuarie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Vasile Ioan, este un resortisant român, născut în 1947 și rezident în Nisa.

El este reprezentat în fața Curții de către M.A.E. Sorescu, economist. Guvernul român ( În 1988, statul naționaliza la apartament nr 150 aparținând reclamantului și situat în București, 235 rue Șoseaua Pantelimon, clădire 67, scari B, etaj 10, în al doilea raion. Prin contract din 9 ianuarie 1997, la que l que é que chait l chauseaua pantelimon, care a locuit ca chiriaș. Acțiune în revendicare Printr-o hotărâre definitivă din 26 noiembrie 1999, instanța de apel din București a dat dreptul la acțiune în revendicare introdusă de reclamant împotriva primăriei și societății care administra imobilele din lam și i-a condamnat pe inculpați la apartmentul reclamantului. Curtea de apel a hotărât că naționalizarea bunurilor fusese ilegală.

Prin decizia din 3 aprilie 2000, primarul București a ordonat autorităților administrative locale să restituie reclamantului bunul în litigiu și să șteargă dreptul de proprietate asupra registrului funciar. Acțiune în anulare a contractului de vânzare A o dată nespecificată, reclamantul sesizează instanța cu privire la prima instanță din București a unei acțiuni împotriva V.D.F. și Primăriei, în scopul de a anula contractul de vânzare din 9 ianuarie 1997. Prin hotărârea din 13 noiembrie 2001, instanța de primă instanță a respins acțiunea, reținând că contractul fusese încheiat în mod legal. Printr-o hotărâre din 3 aprilie 2002, tribunalul departamental din București a dat dreptul la recursul reclamantului și a anulat contractul, considerând că părțile contractante fuseseră de rea credință la încheierea sa.

Prin hotărârea definitivă din 6 septembrie 2002 , Tribunalul de apel din București a acceptat acțiunile V.D.F. și ale primăriei și a respins acțiunea. Tribunalul de apel a considerat că V.D.F. era un achizitor cu bună credință și că Hotărârea din 26 noiembrie 1999 nu i-a fost opozabilă din moment ce statul nu mai era, la momentul respectiv, proprietarul bunului în litigiu. La o dată nespecificată, la cererea reclamantului, procurorul general al României sesizează Curtea Supremă de Casație și Justiție cu privire la o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 6 septembrie 2002 prin hotărârea din 4 mai 2006, Înalta Curte a dat dreptul la acțiune în anulare și, prin urmare, a respins acțiunile V.D.F.

și ale primăriei. La 5 februarie 2007, reprezentanții primăriei și reprezentantul reprezentant al reclamantului au semnat un proces verbal care atestă primirea de către reclamant a apartamentului. GRIFS Reclamantul a declarat o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a vânzării clădirii sale către V.D.F., vânzare pe care instanța de apel din București a validat-o prin hotărârea sa definitivă din 6 septembrie 2002. El se plânge, de asemenea, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție, de la sfârșitul procedurii pronunțate prin Hotărârea din 6 septembrie 2002. La 7 decembrie 2005, președintele Camerei a decis să comunice hotărârea pronunțată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 guvernului pârât și să invite să își prezinte observațiile cu privire la acest aspect.

Guvernul și-a prezentat observațiile la 14 martie 2006. La 25 aprilie 2006, reclamantul și-a prezentat observațiile ca răspuns la observațiile guvernului, precum și cererile de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție. Prin faxul din 12 mai și scrisoarea din 15 mai 2006, reprezentantul reclamantului a informat grefa cu privire la soluția pronunțată de Înalta Curte în acțiunea în anulare. Cu toate acestea, aceasta nu a precizat dacă reclamantul intenționează să își mențină cererea în fața Curții. Copia scrisorii în cauză a fost trimisă guvernului pentru informare. La 12 iunie 2006, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la cererea de satisfacție echitabilă a reclamantului.

Prin scrisoarea din 15 martie 2007, guvernul a informat grefa cu privire la faptul că reclamantul a fost pus în posesia apartamentului: a furnizat, de asemenea, o copie a unui proces verbal semnat de reprezentanții primăriei și de reprezentantul autorizat al reclamantului și care atestă primirea apartamentului de către solicitant. Copii ale acestei scrisori și ale procesului verbal menționat mai sus au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost invitat să comunice grefei înainte de 18 mai 2007 dacă intenționează să își mențină cererea. În lipsa oricărui răspuns din partea reclamantului, prin scrisoarea din 24 mai 2007 Iulie 2007 trimisă cu confirmare de primire, grefa i-a atras atenția asupra termenului limită astfel stabilit, precum și asupra articolului 37 alineatul (a) din Convenție.

La 30 iulie 2007, reprezentantul autorizat al reclamantului a semnat anunțul de primire, fără a răspunde totuși scrisorii grefei. În lumina celor de mai sus și ținând seama de atitudinea recurentului, Curtea consideră, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, că nu mai dorește să își mențină judecata. Curtea consideră, de asemenea, că nu există niciun motiv special care să afecteze respectarea drepturilor garantate prin Convenia nr. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 5913/03 présentée par Vasile IOAN contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 12 février 2008 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, juges, et de Santiago Quesada , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 janvier 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vasile Ioan, est un ressortissant roumain, né en 1947 et résidant à Nice.

Il est représenté devant la Cour par M me A.E. Sorescu, économiste. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté successivement par son agent, M me B. Ramașcanu, son co-agent, M me R. Pașoi et ensuite par son agent, M. R.-H. Radu, du ministère des Affaires étrangères. En 1988, l’Etat nationalisa l’appartement n o 150 appartenant au requérant et situé à Bucarest, 235 rue Șoseaua Pantelimon, immeuble 67, escalier B, étage 10, dans le deuxième arrondissement. Par un contrat du 9 janvier 1997, l’Etat vendit l’appartement à V.D.F., qui l’habitait en tant que locataire. A. Action en revendication Par un arrêt définitif du 26 novembre 1999, la cour d’appel de Bucarest fit droit à l’action en revendication introduite par le requérant contre la mairie et la société qui administrait les immeubles de l’Etat et condamna les défendeurs à restituer l’appartement au requérant.

La cour d’appel jugea que la nationalisation du bien avait été illégale. Par une décision du 3 avril 2000, le maire de Bucarest ordonna aux autorités administratives locales de restituer au requérant le bien litigieux et de radier le droit de propriété de l’Etat sur le registre foncier. B. Action en annulation du contrat de vente A une date non précisée, le requérant saisit le tribunal de première instance de Bucarest d’une action contre V.D.F. et la mairie, afin d’annuler le contrat de vente du 9 janvier 1997. Par un jugement du 13 novembre 2001, le tribunal de première instance rejeta l’action, en retenant que le contrat avait été légalement conclu. Par un arrêt du 3 avril 2002, le tribunal départemental de Bucarest fit droit à l’appel du requérant et annula le contrat, en jugeant que les parties contractants avaient été de mauvaise foi lors de sa conclusion.

Par un arrêt définitif du 6 septembre 2002 , la cour d’appel de Bucarest accueillit les recours de V.D.F. et de la mairie et rejeta l’action. La cour d’appel estima que V.D.F. était un acquéreur de bonne foi et que l’arrêt du 26 novembre 1999 ne lui était pas opposable dès lors que l’Etat n’était plus, à l’époque, propriétaire du bien litigieux. A une date non précisée, sur demande du requérant, le procureur général de la Roumanie saisit la Haute Cour de cassation et de Justice d’un recours en annulation contre l’arrêt du 6 septembre 2002. Par un arrêt du 4 mai 2006, la Haute Cour fit droit au recours en annulation et, dès lors, rejeta les recours de V.D.F. et de la mairie. Le 5 février 2007, les représentants de la mairie et la mandataire du requérant signèrent un procès verbal attestant la réception de l’appartement par le requérant.

GRIEFS Le requérant allègue une atteinte au droit au respect de ses biens, garanti par l’article 1 du Protocole n o 1, en raison de la vente de son immeuble à V.D.F., vente que la cour d’appel de Bucarest a validée par son arrêt définitif du 6 septembre 2002. Il se plaint également, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de l’issue de la procédure tranchée par l’arrêt du 6 septembre 2002. EN DROIT Le 7 décembre 2005, le président de la chambre a décidé de communiquer le grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 au Gouvernement défendeur et de l’inviter à présenter ses observations sur ce grief. Le Gouvernement a transmis ses observations le 14 mars 2006. Le 25 avril 2006, le requérant a présenté ses observations en réponse à celles du Gouvernement, ainsi que ses demandes de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention.

Par télécopie du 12 mai et lettre du 15 mai 2006, la mandataire du requérant a informé le greffe sur la solution prononcée par la Haute Cour dans le recours en annulation. Elle n’a pas toutefois précisé si le requérant entendait maintenir sa requête devant la Cour. Copie de la lettre en cause a été envoyée au Gouvernement pour information. Le 12 juin 2006, le Gouvernement a transmis ses observations sur la demande de satisfaction équitable du requérant. Par lettre du 15 mars 2007, le Gouvernement a informé le greffe de ce que le requérant a été mis en possession de l’appartement litigieux. Il a également fourni la copie d’un procès verbal signé par les représentants de la mairie et la mandataire du requérant et attestant la réception de l’appartement par le requérant.

Copies de cette lettre et du procès verbal susmentionné ont été envoyées à la mandataire du requérant, qui a été invitée à communiquer au greffe avant le 18 mai 2007 s’il entendait maintenir sa requête. En l’absence de toute réponse de la part du requérant, par lettre du 24 juillet 2007 envoyée avec accusé de réception, le greffe lui a attiré l’attention sur l’échéance du délai ainsi imparti, ainsi que sur l’article 37 § 1 a) de la Convention. Le 30 juillet 2007, la mandataire du requérant a signé l’avis de réception, sans toutefois répondre à la lettre du greffe. A la lumière de ce qui précède et tenant compte de l’attitude du requérant, la Cour considère, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention, qu’il n’entend plus maintenir sa requête.

La Cour estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président