IOAN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
IOAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
Secțiunea a treia Cerere nr. 5913/03 prezentată de Vasile IOAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 februarie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 ianuarie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Vasile Ioan, este un resortisant român, născut în 1947 și rezident în Nisa. El este reprezentat în fața Curții de către M.A.E. Sorescu, economist. Guvernul român ( În 1988, statul naționaliza la apartament nr 150 aparținând reclamantului și situat în București, 235 rue Șoseaua Pantelimon, clădire 67, scari B, etaj 10, în al doilea raion. Prin contract din 9 ianuarie 1997, la que l que é que chait l chauseaua pantelimon, care a locuit ca chiriaș. Acțiune în revendicare Printr-o hotărâre definitivă din 26 noiembrie 1999, instanța de apel din București a dat dreptul la acțiune în revendicare introdusă de reclamant împotriva primăriei și societății care administra imobilele din lam și i-a condamnat pe inculpați la apartmentul reclamantului. Curtea de apel a hotărât că naționalizarea bunurilor fusese ilegală. Prin decizia din 3 aprilie 2000, primarul București a ordonat autorităților administrative locale să restituie reclamantului bunul în litigiu și să șteargă dreptul de proprietate asupra registrului funciar. Acțiune în anulare a contractului de vânzare A o dată nespecificată, reclamantul sesizează instanța cu privire la prima instanță din București a unei acțiuni împotriva V.D.F. și Primăriei, în scopul de a anula contractul de vânzare din 9 ianuarie 1997. Prin hotărârea din 13 noiembrie 2001, instanța de primă instanță a respins acțiunea, reținând că contractul fusese încheiat în mod legal. Printr-o hotărâre din 3 aprilie 2002, tribunalul departamental din București a dat dreptul la recursul reclamantului și a anulat contractul, considerând că părțile contractante fuseseră de rea credință la încheierea sa. Prin hotărârea definitivă din 6 septembrie 2002 , Tribunalul de apel din București a acceptat acțiunile V.D.F. și ale primăriei și a respins acțiunea. Tribunalul de apel a considerat că V.D.F. era un achizitor cu bună credință și că Hotărârea din 26 noiembrie 1999 nu i-a fost opozabilă din moment ce statul nu mai era, la momentul respectiv, proprietarul bunului în litigiu. La o dată nespecificată, la cererea reclamantului, procurorul general al României sesizează Curtea Supremă de Casație și Justiție cu privire la o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 6 septembrie 2002 prin hotărârea din 4 mai 2006, Înalta Curte a dat dreptul la acțiune în anulare și, prin urmare, a respins acțiunile V.D.F. și ale primăriei. La 5 februarie 2007, reprezentanții primăriei și reprezentantul reprezentant al reclamantului au semnat un proces verbal care atestă primirea de către reclamant a apartamentului. GRIFS Reclamantul a declarat o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a vânzării clădirii sale către V.D.F., vânzare pe care instanța de apel din București a validat-o prin hotărârea sa definitivă din 6 septembrie 2002. El se plânge, de asemenea, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție, de la sfârșitul procedurii pronunțate prin Hotărârea din 6 septembrie 2002. La 7 decembrie 2005, președintele Camerei a decis să comunice hotărârea pronunțată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 guvernului pârât și să invite să își prezinte observațiile cu privire la acest aspect. Guvernul și-a prezentat observațiile la 14 martie 2006. La 25 aprilie 2006, reclamantul și-a prezentat observațiile ca răspuns la observațiile guvernului, precum și cererile de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție. Prin faxul din 12 mai și scrisoarea din 15 mai 2006, reprezentantul reclamantului a informat grefa cu privire la soluția pronunțată de Înalta Curte în acțiunea în anulare. Cu toate acestea, aceasta nu a precizat dacă reclamantul intenționează să își mențină cererea în fața Curții. Copia scrisorii în cauză a fost trimisă guvernului pentru informare. La 12 iunie 2006, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la cererea de satisfacție echitabilă a reclamantului. Prin scrisoarea din 15 martie 2007, guvernul a informat grefa cu privire la faptul că reclamantul a fost pus în posesia apartamentului: a furnizat, de asemenea, o copie a unui proces verbal semnat de reprezentanții primăriei și de reprezentantul autorizat al reclamantului și care atestă primirea apartamentului de către solicitant. Copii ale acestei scrisori și ale procesului verbal menționat mai sus au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost invitat să comunice grefei înainte de 18 mai 2007 dacă intenționează să își mențină cererea. În lipsa oricărui răspuns din partea reclamantului, prin scrisoarea din 24 mai 2007 Iulie 2007 trimisă cu confirmare de primire, grefa i-a atras atenția asupra termenului limită astfel stabilit, precum și asupra articolului 37 alineatul (a) din Convenție. La 30 iulie 2007, reprezentantul autorizat al reclamantului a semnat anunțul de primire, fără a răspunde totuși scrisorii grefei. În lumina celor de mai sus și ținând seama de atitudinea recurentului, Curtea consideră, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, că nu mai dorește să își mențină judecata. Curtea consideră, de asemenea, că nu există niciun motiv special care să afecteze respectarea drepturilor garantate prin Convenia nr. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial