TIZU c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere n 19144/05 prezentată de George TIZU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 9 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, judecători și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 24 februarie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl George Tizu, este cetățean român, născut în 1941 și rezident în Constanța.

Guvernul român ( mai) este reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Pe baza decretului nr. 92/1950, apartamentul nr. 4, situat la n 17, rue Dacia, Constanța, care aparține soacrei reclamantului, a făcut obiectul unei naționalizări. La 3 mai 2000, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, reclamantul a obținut o decizie definitivă privind naționalizarea și a dispus autorităților să-i restituie, printre altele, apartamentul. În pofida recunoașterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, reclamantul a fost în imposibilitatea de a recupera apartmentul La 10 octombrie 2000, reclamantul a solicitat instanțelor să constate nulitatea vânzării bunurilor.

El a susținut că naționalizarea fiind abuzivă și ilegală, statul nu putea fi proprietarul legitim al bunurilor și, prin urmare, nu putea să o vândă în mod legal. La sfârșitul procedurii, printr-o hotărâre din 30 noiembrie 2004, instanța de apel din Constanța, recunoscând în același timp dreptul de proprietate al reclamantului, și-a respins acțiunea pe motiv că locatarul era un achizitor cu bună credință. Tribunalul de apel din Constanța, în același timp recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului, a respins acțiunea sa pe motiv că locatarul era un achizitor cu bună credință. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului la respectarea proprietății sale. El susține că: el se află în dreptul de a se bucura de proprietatea sa, deoarece statul la vândut unei terțe persoane.

La 23 mai 2006, reclamantul și-a exprimat dorința de a ajunge la o soluție amiabilă în prezenta cauză. La 4 septembrie 2006, guvernul s-a declarat, de asemenea, în favoarea încheierii unui acord amiabil. La 5 martie 2008, grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări amiabile a cauzei. La 27 martie 2008, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă Eu, George Tizu, observ că guvernul român este dispus să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 35 000 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data plății, și fără orice taxă aplicabilă.

Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului menționat și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Declar că, la 11 iulie 2008, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație, declar că guvernul român oferă domnului George Tizu, titlul grațios, suma de 35. 000 de euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data plății, și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa unei soluționări în termenul menționat, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei.

Curtea ia notă de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Ea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stanley Naismith Josep Casadevall grefier adjunct al Secțiunii Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 19144/05 présentée par George TIZU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 9 septembre 2008 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, juges, et de Stanley Naismith, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 février 2005, Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention ; Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire ; Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. George Tizu, est un ressortissant roumain, né en 1941 et résidant à Constanța.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan ‑ Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Sur la base du décret n o 92/1950, l’appartement n o 4, situé au n o 17, rue Dacia, à Constanța, appartenant à la belle-mère du requérant, fit l’objet d’une nationalisation. Le 3 mai 2000, suite à une action en revendication immobilière, le requérant obtint une décision définitive constatant l’illégalité de la nationalisation et ordonnant aux autorités de lui restituer, entre autres, l’appartement litigieux. Malgré la reconnaissance judiciaire définitive de son droit de propriété, le requérant se vit dans l’impossibilité de récupérer l’appartement susmentionné car, dans le cadre de la loi n o 112/1995, l’État l’avait vendu le 12 novembre 1996 au locataire qui l’occupait.

Le 10 octobre 2000, le requérant demanda aux tribunaux de constater la nullité de la vente du bien. Il faisait valoir que la nationalisation étant abusive et illégale, l’État ne pouvait pas être le propriétaire légitime du bien et, par conséquent, ne pouvait légalement le vendre. A l’issue de la procédure, par un arrêt du 30 novembre 2004, la cour d’appel de Constanța, tout en reconnaissant le droit de propriété du requérant, rejeta son action au motif que le locataire était un acquéreur de bonne foi. La cour d’appel n’octroya aucune indemnisation au requérant. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint d’une atteinte au droit au respect de ses biens. Il fait valoir qu’il se trouve dans l’impossibilité de jouir de son bien, puisque l’État l’a vendu à une tierce personne.

EN DROIT Le 23 mai 2006, le requérant a exprimé son souhait de parvenir à un règlement amiable dans la présente affaire. Le 4 septembre 2006, le Gouvernement se déclara aussi favorable à la conclusion d’un règlement amiable. Le 5 mars 2008, le greffe a envoyé aux parties des déclarations en vue d’un règlement amiable de l’affaire. Le 27 mars 2008, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante : « Je soussigné, George Tizu, note que le gouvernement roumain est prêt à me verser, à titre gracieux, la somme de 35 000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable.

Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

» Le 11 juillet 2008, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. George Tizu, à titre gracieux, la somme de 35 000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention).

En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Stanley Naismith Josep Casadevall Greffier adjoint de section Président