ÎCCJ, Decizia nr. 110/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2014 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/G/II/06.06.2014.

Prin Sentința nr. 162 din 3 decembrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/46/2014.

II. Cererea de sesizare a Curții Constituționale

În Dosarul nr. x/2014, la termenul de judecată din 13 februarie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din C. proc. civ.

Autorul excepției arată că dispozițiile art. 1 alin. (2) din C. proc. civ., cu referire la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) cu referire la art. 147 alin. (4) și art. 124 alin. (3) din Constituție.

În esență, autorul excepției critică dispozițiile respective pentru faptul că, prin normele C. proc. civ., nu se face referire la obligativitatea respectării unei decizii a Curții Constituționale de către instanțele de judecată, noțiunea de "lege" fiind neclară, lipsită de precizie și susceptibilă de interpretări multiple.

III. Încheierea prin care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale

Prin Încheierea ședinței publice din 26 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea recurentului-reclamant A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele arătate în continuare.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Raportat la circumstanțele și obiectul cauzei deduse judecății, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "în înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia".

De altfel, criticile recurentului, subsumate acestei excepții, nu sunt de natură a se constitui în veritabile critici de neconstituționalitate ale dispozițiilor respective, reprezentând, în realitate, argumente în susținerea cererii de recurs, privind modul în care instanța de judecată ar trebui să se raporteze la considerentele unei decizii a Curții Constituționale.

IV. Recursul declarat împotriva încheierii menționate la pct. III

Împotriva încheierii menționate la pct. III a declarat recurs autorul excepției A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/1/2018.

Recurentul arată că în mod greșit a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, argumentând că s-a dovedit cu probe indubitabile faptul că dispozițiile criticate nu sunt predictibile, clare și accesibile.

Se susține că, în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, nu se aplică în mod clar și concret pct. 26 - 29 din Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015, astfel că este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Recurentul critică faptul că încheierea atacată nu este motivată în raport cu apărările și susținerile autorului excepției. Totodată, se afirmă că nu este motivată înlăturarea probei cu Procesul-verbal din 22 mai 2017 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și susținerile referitoare la pct. 26 - 30 din Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015, fiind încălcate dreptul la un proces echitabil și principiile securității juridice, accesibilității și previzibilității aplicării considerentelor din decizia menționată a Curții Constituționale.

Încheierea a fost pronunțată în contradicție cu situația de fapt și de drept, fiind nelegală și netemeinică, întrucât nu au fost analizate argumentele întemeiate pe procesul-verbal și considerentele menționate în paragraful precedent.

În susținere, se invocă faptul că încheierea atacată nu cuprinde referiri la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, pronunțată ca urmare a excepției de neconstituționalitate ridicată de A. în Dosarul nr. x/2014.

Totodată, se susține că instanța a omis să analizeze legătura dintre dispozițiile art. 1 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 raportat la pct. 4 din Procesul-verbal al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și efectele aplicării considerentelor de la pct. 26 - 20 din Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015.

V. Apărările formulate de intimata Agenția Națională de Integritate

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că recurentul nu formulează critici cu privire la încheierea atacată care să poată fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci reia argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate a art. 1 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, se solicită respingerea recursului, ca nefondat.

VI. Considerentele Înaltei Curți

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se verifică aprecierea instanței cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, raportat la condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În speță, se constată că susținerile din recurs reprezintă critici referitoare la încheierea recurată sub aspectul soluției și considerentelor care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale. Astfel fiind, chiar în cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, criticile formulate de recurent pot fi circumscrise motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata Agenția Națională de Integritate în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, chestiunea de drept supusă dezlegării vizează îndeplinirea condiției prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ca dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Circumstanțele litigiului expuse în precedent relevă faptul că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în faza recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție declarat împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare întocmit de pârâtă.

Excepția de neconstituționalitate ridicată are ca obiect dispozițiile art. 1 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 1. - Obiectul și scopul C. proc. civ.

(2) În înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia."

În primul rând, se constată că dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate, care consacră obiectul și scopul C. proc. civ., nu au legătură directă cu soluționarea cauzei, putând fi identificată doar o legătură cu caracter extrem de general aplicabilă tuturor litigiilor care se judecă potrivit C. proc. civ., ceea ce nu conduce la concluzia îndeplinirii cerinței analizate, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, în acord cu instanța care a pronunțat încheierea atacată, se reține că singura critică explicită formulată de autorul excepției vizează lipsa de predictibilitate, claritate și accesibilitate a dispozițiilor respective. Însă această critică nu este susținută de veritabile aspecte de neconstituționalitate, ci este formulată prin prisma nemulțumirii autorului excepției în sensul că instanța nu a avut în vedere Procesul-verbal al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și considerentele de la pct. 26 - 30 din Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015 referitoare la prescripția răspunderii persoanei evaluate din perspectiva conflictelor de interese sau incompatibilităților.

În alți termeni, susținerile invocate în argumentarea excepției de neconstituționalitate reprezintă critici formulate cu privire la modul în care instanța de judecată a soluționat cererea cu care este învestită, fără a putea fi identificate critici referitoare la neconstituționalitatea art. 1 alin. (2) din C. proc. civ. în raport cu dispozițiile constituționale invocate formal.

Pentru toate considerentele expuse, se reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Încheierii ședinței publice din 26 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2018.

Procesat de GGC - GV