ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 506/07.03.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat nulitatea cererii de recurs promovată de recurentul A. împotriva încheierii de la 09.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că recursul, întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost declarat împotriva încheierii de la 09.10. 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a deciziei civile nr. 50/18.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 8709/04.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului declarat împotriva măsurii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

S-a constatat că declarația de recurs a fost depusă la 10.10.2018, în termenul legal, însă motivele recursului au fost prezentate la data de 21.12.2018, cu depășirea termenului legal de 48 de ore reglementat de art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, republicată, aspect ce a determinat aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a statuat asupra faptului că dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs", sunt imperative, sancțiunea nerespectării acestei obligații fiind prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)".

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare A., care și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatorul a solicitat anularea deciziei civile nr. 506/07.03.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și admiterea recursului declarat împotriva încheierii de la 09.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

În motivare, contestatorul a arătat că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială atunci când a aplicat sancțiunea nulității recursului pentru nemotivare în termenul prevăzut de lege, față de faptul că, deși a reținut că cererea de recurs a fost depusă în termen legal la 10.10.2018 iar motivele de recurs la 21.12.2018, nu a dat eficiență dispozițiilor art. 487 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care stabilesc că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile și în recurs.

Contestatorul a apreciat că în cauză termenul de declarare a recursului se calculează, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, de la pronunțarea hotărârii și nu de la comunicarea hotărârii instanței, iar termenul de depunere a motivelor este cel reglementat de art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a contestației în anulare.

Înalta Curte, examinând contestația în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, reține următoarele:

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural, formal, care are drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, efect al confundării unor elemente importante sau date materiale.

Întrucât textul legii este unul de excepție, noțiunea de "greșeală materială" trebuie interpretată restrictiv, astfel că pe această cale nu pot fi remediate eventuale erori de judecată, ci doar erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

În cauză, motivul susținut de contestator din perspectiva acestui text legal este acela că, în calcularea termenului de motivare a recursului, instanța a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. cu luarea în considerare, în mod eronat, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată și cu ignorarea faptului că particularitatea speței ar fi impus aplicarea art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care ar institui un termen pentru motivarea recursului, de 30 de zile, ce curge de la comunicarea hotărârii.

În realitate, prin argumentația adusă în susținerea cererii, contestatorul formulează critici ce vizează direct raționamentul instanței de control judiciar, cu alte cuvinte, o eventuală greșeală de judecată și nu greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., așa cum neîntemeiat susține.

Aceasta, întrucât contestatorul tinde să repună în discuție modalitatea în care instanța de recurs a făcut aplicarea art. 470 alin. (5) C. proc. civ. - aplicabil și în recurs, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 487 alin. (1) teza finală C. proc. civ. -, ale cărui prevederi ("În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii") contrazic raționamentul contestatorului.

Așa fiind, nu pot fi reevaluate în calea de atac exercitată elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs excepției nulității cererii de recurs din perspectiva temeiului de drept în baza căruia a fost aplicat algoritmul de calcul privind stabilirea termenului de motivare a recursului.

În considerarea argumentelor prezentate mai sus, contestația în anulare nu întrunește cerințele art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 506/07.03.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2019.