ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1698/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26 octombrie 2016, sub nr. x/2016, ca urmare a disjungerii din cauza cu numărul x/2016*, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului ca în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii să procedeze la readucerea terenului reclamantei la starea inițială și stabilizarea acestuia prin finalizarea peretelui fundației edificate pe terenul proprietatea sa, sub sancțiunea suportării cheltuielilor pe care reclamanta ar fi nevoită să le efectueze cu aceste operațiuni; obligarea aceluiași pârât la plata despăgubirii pentru lipsa de folosință a terenului în cuantum de 15.915 euro/lună ce urmează a fi achitate de la data obținerii autorizației de construire (16.05.2015) și până la data readucerii terenului la starea inițială.

Prin încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2017 prima instanță a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de repunere în termenul de modificare a cererii de chemare în judecată, a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată și a anulat cererea modificatoare ca tardiv formulată. S-a reținut în considerentele încheierii că nu sunt întrunite condițiile art. 186 C. proc. civ., reclamanta nedovedind motivele temeinice pentru care a fost în imposibilitate de a cunoaște anterior formulării cererii introductive proprietarii terenului învecinat, nefiind dovedite demersurile pentru aflarea numărului cadastral al terenului învecinat sau pentru aflarea proprietarilor acestuia.

Prin sentința civilă nr. 3593 din 11 octombrie 2017 prima instanță a admis excepția de netimbrare și a anulat pentru acest motiv cererea de intervenție principală formulată de intervenientul C.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pârâtul B. și a fost respinsă cererea principală pentru acest motiv.

Împotriva încheierii de ședință din data de 3 aprilie 2017 și a sentinței civile pronunțate în cauză a formulat apel reclamanta, criticile sale vizând greșita respingere a cererii de repunere în termenul de modificare a cererii de chemare în judecată, menționând că anterior promovării acțiunii în justiție a făcut demersuri pentru identificarea proprietarilor terenului învecinat; a criticat și sentința de fond, contestând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr.

Prin decizia civilă nr. 1126 din 17 mai 2018 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând următoarele:

În ce privește criticile aduse încheierii de ședință din data de 3 aprilie 2017, în aplicarea prevederilor art. 186 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că apelanta nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate care ar fi împiedicat-o să formuleze cerere modificatoare, apreciind că în baza informațiilor deja deținute anterior formulării cererii în justiție, că avea posibilitatea să afle numărul cadastral al terenului învecinat și proprietarii acestuia, invocând prevederile H.G. nr. 1288/2012 și ale Ordinului MAI nr. 39/2009. Instanța a mai reținut că și în lipsa identificării proprietarilor actuali ai terenului anterior depunerii cererii de chemare în judecată, cererea modificatoare nu a fost formulată în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, arătând sub acest aspect că la termenul din 7 decembrie 2016 apelanta a primit actul de proprietate al intimatului, coproprietar cu D. S.R.L., tot la acel moment fiind depus și extrasul de carte funciară nr. x/30.01.2008 cu privire la imobil. S-a apreciat, în consecință, că la acel moment a încetat orice împiedicare de a acționa, apelanta având elementele necesare pentru identificarea proprietarilor.

Cu privire la criticile aduse sentinței civile nr. 3593 din 11 octombrie 2017, instanța de apel a reținut că valoarea și complexitatea cauzei, precum și munca prestată de apărătorului din prima instanță al intimatului justifică onorariul avocațial la care a fost obligată apelanta cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia de apel fost recurată de reclamanta A. S.A., care a solicitat admiterea căii de atac cu consecința casării deciziei de apel și a sentinței de fond și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la prima instanță.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 186 C. proc. civ.

Recurenta a apreciat nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva greșitei stabiliri a termenului în care se impunea formularea cererii modificatoare, precum și din perspectiva demersurilor care se impuneau a fi efectuate anterior promovării litigiului pentru identificarea proprietarilor imobilului învecinat.

În memoriul de recurs, recurenta a arătat că anterior promovării litigiului a încercat identificarea acestor proprietari, la acel moment în evidențele cadastrale oficiale imobilul învecinat nu avea notat numărul cadastral, această eroare fiind corectată de autorități ulterior. Abia pe parcursul procesului a aflat că este o incertitudine cu privire la proprietarul terenului învecinat, moment în care a efectuat demersuri pentru obținere unui nou extras de carte funciară. A susținut că doar după obținerea acestui extras a cunoscut numele proprietarilor actual, din acel moment începând să curgă termenul de 15 zile pentru formularea cererii modificatoare și de repunere în termen. A mai arătat că la termenul din 7 decembrie 2016 au fost depuse acte din care rezulta că intimatul este proprietar al imobilului, astfel încât în mod nelegal instanța de apel a constatat că la acel moment a încetat orice împiedicare de a acționa, neexistând indicii din care să rezulte că nu persoana chemată în judecată este adevăratul proprietar.

În consecință, recurenta a apreciat că termenul de 15 zile prevăzut de lege a început să curgă din momentul obținerii informațiilor actualizate de la Oficiul de cadastru și proprietate imobiliară, iar față de acest moment cererea modificatoare a fost făcută în termen.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția inadmisibilității recursului, precum și cea a nulității căii de atac. Inadmisibilitatea recursului a fost fundamentată pe conținutul cererii de chemare în judecată, intimatul apreciind că sunt aplicabile acesteia dispozițiile art. 94 alin. (1) pct. h C. proc. civ., iar potrivit art. 483 alin. (2) din același act normativ, aceste acțiuni nu sunt supuse recursului. Nulitatea recursului a fost fundamentată pe lipsa criticilor de nelegalitate, intimatul apreciind că aspectele invocate de recurentă presupun o reapreciere a probatoriului.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că decizia de apel este legală sub aspectul aplicării și interpretării prevederilor art. 182 C. proc. civ.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport comunicat părților, conform dispoziției din data de 28 noiembrie 2018.

La termenul din data de 9 mai 2019, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimat, a admis în principiu recursul declarat în cauză, fixând termen la data de 26 septembrie 2019 pentru soluționarea căii de atac, cu citarea părților.

În cauză nu au fost administrate înscrisuri noi.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a reținut ca un prim motiv al corectei aplicări de către prima instanță a dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. împrejurarea că recurenta - reclamantă nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate care să o fi împiedicat să formuleze cererea modificatoare cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., făcând în principal referire la anumite demersuri pe care partea ar fi trebuit să le facă anterior depunerii cererii în justiție.

Se observă în primul rând că aceste considerente nu pot constitui o justificare a motivelor temeinice astfel cum sunt reglementate de art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul instituției repunerii în termen, particularizat la speța de față, se analizează existența unor motive temeinice care să fi împiedicat sau întârziat partea să depună cerere modificatoare până la primul termen de judecată. În acest context, nu au relevanță juridică considerentele instanței de apel prin care se critică o conduită pretins culpabilă a recurentei - reclamante care nu a făcut demersuri pentru identificarea proprietarului imobilului vecin, neputând fi reținute din perspectiva aplicării coroborate a dispozițiilor art. 204 alin. (1) și art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, se apreciază că recurenta - reclamantă a efectuat toate demersurile pe care le putea efectua o parte diligentă ce formulează cerere în justiție pentru a chema în judecată pe cel față de care are pretenția dedusă judecății.

Revenind la corecta aplicare a dispozițiilor art. 204 alin. (1), coroborat cu art. 186 alin. (1) C. proc. civ., se reține că instanța de apel nu a analizat cauza prin raportare la actele procedurale efectuate în cauză de părțile procesului.

Astfel, instanța de apel a ignorat actele procedurale efectuate în etapa prealabilă cercetării procesului, din perspectiva dispozițiilor art. 201 C. proc. civ. Potrivit acestui text legal, după regularizarea cererii de chemare în judecată, aceasta se comunică pârâtului, care are obligația de a depune întâmpinare, ce se comunică la rândul ei reclamantului, cu posibilitatea pentru cel din urmă de a depune răspuns la întâmpinare. Conform art. 205 C. proc. civ., prin întâmpinare, definită ca fiind actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată, partea poate invoca excepții procesuale împotriva pretențiilor reclamantului.

În speță, intimatul - pârât, deși a formulat întâmpinare, nu a invocat o excepție a lipsei calității procesuale pasive, deși cunoștea că nu mai este proprietarul imobilului din anul 2012; mai mult, prin întâmpinare chiar și-a afirmat calitatea de proprietar al imobilului învecinat cu cel al reclamantei.

Scopul procedurii prealabile cercetării judecătorești este acela de a da posibilitatea ca anterior stabilirii primului termen de judecată părțile să ia cunoștință de cereri și apărări, intenția legiuitorului fiind aceea de a determina o reducere a intervalului de judecată.

În acest context, al procedurii prealabile stabilirii primului termen de judecată, în cadrul căreia părțile își fac cunoscute cererile și apărările, apare ca fiind logică dispoziția cuprinsă în art. 204 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează în mod expres că numai până la primul termen de judecată reclamantul poate proceda la modificarea cererii sale. Or, dispoziția legală este aplicabilă în măsura în care reclamantul are cunoștință, prin actele procedurale ale pârâtului, de necesitatea formulării unei asemenea modificări.

Se subliniază că intimatul - pârât prin întâmpinarea depusă la dosar nu a invocat o excepție de lipsă de calitate procesuală, afirmându-și calitatea de proprietar.

În acest cadru, al actelor procedurale întocmite de părțile procesului, se poate aprecia posibilitatea pentru recurenta - reclamantă de a acționa în vederea modificării cererii sale de chemare în judecată în termenul legal. De asemenea, raportat la acest cadru, conturat prin actele procedurale ale părților se impune a fi analizată și existența motivelor temeinic justificate care au împiedicat recurenta - reclamantă să respecte termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Or, raportat la conduita procesuală a intimatul - pârât, care acționat ca un adevărat proprietar al imobilului, atât la momentul depunerii întâmpinării, cât și ulterior, în cursul judecării procesului, după stabilirea primului termen de judecată, se reține existența motivelor temeinic justificate care au împiedicat recurenta - reclamantă să formuleze în termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cererea modificatoare. Se are în vedere sub acest aspect, atât faptul că intimatul - pârât a acționat ca un titular de drepturi și obligații, propunând și administrând probe (achitând chiar onorariul pentru expertiza efectuată la fond), cât și tăcerea pe care a păstrat-o la momentul în care instanța de fond i-a solicitat depunerea la dosar a actului de proprietate în baza căruia deține imobilul (nedepunând niciun act și nemenționând schimbarea proprietarului - dispoziția din ședința publică din 26 octombrie 2016).

Un al doilea motiv reținut de instanța de apel pentru menținerea soluției de respingere ca tardivă a cererii modificatoare a fost acela al depășirii termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării, reținând ca moment de referință ședința publică din data de 7 decembrie 2017 când reclamanta a fost cea care a depus actul de proprietate al intimatului - acesta nerespectând dispoziția instanței de a depune personal acel act față de care își exhiba calitatea de proprietar. Instanța de apel reține acest moment, apreciind că recurenta - reclamantă, cunoscând numărul cadastral al imobilului, putea efectua demersuri pentru aflarea adevăratului proprietar.

Din nou, instanța de apel apreciază neîndeplinirea condiției legale prevăzută de art. 186 alin. (2) C. proc. civ. prin considerente care exced cadrului de analiză. Nu se argumentează de ce recurenta - reclamantă ar fi trebuit să acționeze pentru aflarea adevăratului proprietar, în condițiile în care o asemenea problemă nu fusese pusă în discuție de cel care ar fi putut să o invoce, respectiv intimatul - pârât, dar se impută recurentei - reclamante o conduită pretins culpabilă, deși nu avea elemente din care să deducă aspectul chemării în judecată a unei persoane care nu mai era proprietarul imobilului învecinat.

În concluzie, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 186 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 204 C. proc. civ.

Se apreciază, față de considerentele expuse, că momentul de la care au început să curgă cele 15 zile prevăzut de art. 186 alin. (2) C. proc. civ. este cel în care recurenta - reclamantă a obținut noul extras de carte funciară în care erau menționați actualii proprietari ai imobilului, din această perspectivă recurenta - reclamantă acționând cu respectarea normei legale menționate, depunând cererea modificatoare și de repunere în termen în cadrul celor 15 zile stabilite legal.

Având în vedere cele reținute, precum și dispoziția art. 297 teza I C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi admis, cu consecința casării deciziei de apel și a sentinței de fond.

Cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va avea în vedere faptul că dispoziția de casare este limitată la continuarea procesului în raport de cererea modificatoare, greșit respinsă ca tardivă de prima instanță.

Se reține că atât în fața instanței de apel, cât și în recurs nu a fost criticată dispoziția referitoare la lipsa calității procesuale pasive a intimatului - pârât B., nici ce referitoare la anularea ca netimbrată a cererii de intervenție principală formulată de C.. Toate aceste dispoziții au intrat sub puterea lucrului judecat, nefiind impusă reluarea procesului pe aceste aspecte.

De asemenea, a intrat în puterea lucrului judecat dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată acordate intimatului - pârât B., acest aspect nefiind criticat în calea extraordinară de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 1126 din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Casează decizia atacată și sentința nr. 3593 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2019.

Cu opinia separată a d-nei judecător E., în sensul că:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, constat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu toate că recurenta-reclamantă A. S.A.. a indicat drept temei juridic al criticilor formulate dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., se constată că susținerile astfel încadrate de către recurentă vizează încălcarea unor reguli de procedură produse în fața primei instanțe, reguli a căror nerespectare atrag nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări; încălcările invocându-se prin intermediul apelului.

Ca atare, susținerile din motivarea căii de atac a recursului vor fi analizate din perspectiva cazului de casare a deciziei recurate prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În acest context, apreciez ca fiind nefondate criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 186 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. de către instanța de apel.

Cu întâietate trebuie remarcat faptul că pe calea cererii de repunere în termenul de modificare/completare cerere de chemare în judecată în fața primei instanțe, reclamanta a solicitat, după primul termen de judecată la care a fost legal citată, respectiv după încuviințare și administrare probe, introducerea în proces a altor pârâți, deosebiți de pârâtul inițial B. (cu privire la care s-a format, după disjungere, prezentul dosar).

Prevederile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. nu au caracter de ordine publică, așa încât, reclamanta, chiar și după primul termen la care a fost legal citată, în fața primei instanțe putea să ceară modificarea cererii de chemare în judecată, inclusiv sub aspectul introducerii altor pârâți în dosar, însă, numai cu acordul expres al pârâtului inițial, cum dispun prevederile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 3.04.2017 acordat de prima instanță pentru ca pârâtul inițial să ia cunoștință despre cererea de modificare/completare cerere de chemare în judecată s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că s-ar fi aflat în imposibilitate de a cunoaște anterior formulării acțiunii introductive care sunt adevărații proprietari ai terenului cu care se învecinează imobilul său și în raport cu care a înțeles să formuleze acțiunea de obligare a pârâților inițiali (B. și Societatea D. S.R.L..) de readucere a terenului proprietatea sa la starea inițială și de a-l stabiliza prin finalizarea peretelui fundației edificată pe terenul reclamantei, sub sancțiunea plății cheltuielilor pe care societatea ar fi nevoită să le efectueze pentru readucerea terenului la starea inițială.

Așadar, atât tribunalul cât și ulterior instanța de apel, cu ocazia examinării apelului reclamantei, au considerat că societatea putea să efectueze demersurile necesare pentru aflarea persoanelor în raport cu care formulează pretențiile deduse judecății, anterior promovării acțiunii la instanță. Informațiile obținute pe parcursul procesului, și după primul termen la care reclamanta a fost legal citată, în legătură cu adevărații proprietari ai terenului cu care se învecinează și în raport cu care societatea a apreciat că se poate formula o acțiune în termenii supuși analizei instanței judecătorești, puteau fi solicitate și cunoscute corespunzător, anterior înregistrării acțiunii introductive.

Instanța de apel a detaliat modul în care reclamanta putea să identifice subiecții pasivi din raportul juridic litigios și a considerat, întocmai ca prima instanță, că societatea nu a prezentat acele motive temeinice care au împiedicat-o anterior formulării cererii de chemare în judecată să afle care sunt proprietarii actuali ai terenului cu care imobilul său se învecinează.

Într-adevăr, potrivit art. 186 din C. proc. civ., partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul peremptoriu trebuie să facă dovada existenței unor motive temeinic justificate, deci a unor împrejurări care exclud culpa părții, din cauza cărora nu a acționat în termenul legal în care trebuia exercitat dreptul procedural.

Solicitarea reclamantei de introducere în cauză a altor pârâți s-a făcut după obținerea unor informații considerate relevante, referitoare la actualii ei vecini, pe care însă ar fi putut să le afle și anterior introducerii acțiunii pe rolul instanței judecătorești.

De subliniat că prin cererea de chemare în judecată inițială, reclamanta a afirmat că îi cheamă în judecată pe aceia care dețin terenul învecinat cu al ei, teren pe care se află o construcție începută și nefinalizată din cauza căreia are de suferit terenul proprietatea sa. Din actele însoțitoare ale acțiunii reieșea că unul dintre pârâții chemați în judecată inițial declarase în fața polițiștilor din cadrul serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal că a dobândit terenul în anul 2008 cu acea fundație apreciată ca vătămătoare de către reclamantă și că nu a executat nicio lucrare pe acel teren.

Ulterior, prin întâmpinare, pârâtul B. a învederat același lucru, afirmând că a dobândit terenul în anul 2008 cu tot cu fundația abandonată la care se referă reclamanta, așa încât nu i s-ar putea imputa ceva legat de edificarea respectivului edificiu.

În nici un moment reclamanta nu a arătat care a fost motivul temeinic ce a împiedicat-o să identifice corespunzător numărul de carte funciară al proprietății învecinate, în raport de care, ulterior, și-a modificat acțiunea în sensul precizării actualilor proprietari ai terenului și prin urmare a pârâților cu care înțelege să se judece.

Instanța de apel a indicat procedura pe care partea o avea la dispoziție, încă de dinainte de introducerea acțiunii la instanță, pentru aflarea actualilor săi vecini cu care înțelege să se judece, în timp ce recurenta, prin cererea de recurs, susține că erorile de înregistrare la OCPI Sector 3 au împiedicat-o să identifice corect pârâții cu care vrea să se judece.

Cu toate că recurenta a precizat în recurs că terenul învecinat cu al ei nu avea număr cadastral până să își modifice cererea de chemare în judecată, prin cererea de modificare/completare acțiune introductivă a învederat însă, în fața tribunalului, că pe baza contractului de vânzare-cumpărare imobil învecinat, obținut de la reprezentantul pârâtului inițial după data de 26.10.2016, a înțeles să formuleze, după data de 9.01.2017, o cerere de informare la OCPI Sector 3 cu privire la terenul învecinat, ocazie cu care, la 15.02.2017 i s-au furnizat informațiile referitoare la actualii săi vecini.

Reiese că cel puțin după data de 26.10.2016 recurenta putea obține informațiile apreciate ca relevante pentru modificarea acțiunii introductive și că, în raport de data de 20.02.2017 când și-a modificat efectiv cererea de chemare în judecată, nu a respectat prevederile art. 186 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.. De asemenea, cererea de chemare în judecată putea fi modificată peste termenul prevăzut la art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. numai cu acordul expres al pârâtului inițial, acord care nu se regăsește însă la dosar.

Față de considerentele prezentate, constat că este nefondat recursul reclamantei A. S.A. declarat împotriva deciziei nr. 1126 din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..